Actual
Autoturism neînmatriculat și cu numere false, depistat în zona localității Agigea

Published
2 luni agoon

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona localităţii Agigea, pe DN 38, un cetățean român care conducea un autoturism neînmatriculat și cu numere false.
Ieri, 30 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au efectuat o acțiune în zona de competență, pentru prevenirea și combaterea infracționalității transfrontaliere, ocazie cu care, în zona localității Agigea, pe DN 38, au efectuat controlul asupra unui autoturism condus de un cetățean român, în vârstă de 41 de ani.
”În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră, a rezultat faptul că autoturismul avea modificări vizibile a seriei de șasiu, marcate pe caroserie.
Au fost efectuate verificări suplimentare, iar colegii noştri au identificat seria de șasiu a autoturismului inscripționată în fabrică, constatând astfel că vehiculul figurează ca fiind radiat din circulație, iar numerele de înmatriculare aplicate sunt false.”, a precizat Andrei Ene, purtător de cuvânt al Gărzii de Coastă.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de “punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui autovehicul cu numere de înmatriculare false ”
Comentarii pe Facebook
Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta
Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!
