Conecteaza-te cu noi

Actual

Avionul care urma să îl transporte în Belgia pe constănțeanul electrocutat s-a întors din drum

Published

on

Avionul care urma să ducă în Belgia pacientul din Constanța care a suferit arsuri grave a fost nevoit să se întoarcă din drum.

Bărbatul a suferit arsuri grave după ce a fost electrocutat la Constanța, iar ulterior a fost transportat la Iași cu elicopterul. Urma să fie transferat în Belgia pentru a primi îngrijiri necesare.

În această dimineață, avionul a decolat către Belgia, însă pe drum a apărut o defecțiune a aparatului de zbor, iar piloții au decis să se întoarcă la București.

După ce a fost internat inițial la Constanța, apoi la Iași, pacientul va ajunge la Spitalul Floreasca din capitală, unitate sanitară care are paturi pentru mari arși.

Advertisement

Departamentul pentru Situații de Urgență a precizat următoarele:

”Misiunea a fost planificată să se desfășoare ieri, 27.01.2021, dar a fost anulată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

Astăzi, 28.01.2021, începând cu ora 08.00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la București pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuție, de la Iași la Bruxelles, Belgia.

Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iași, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timișoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timișoara, piloții IGAv au constat functionarea necorespunzătoare a instalației de presurizare a cabinei avionului și astfel misiunea de zbor a fost anulată.

Ca urmare a constatării acestei funcționari necorespunzătoare a instalației de presurizare, misiunea de transfer în Belgia nu putea fi executată în siguranță, fiind necesar zborul la o altitudine mare, aceasta putând pune în pericol viețile celor aflați la bord, pacient și personalul navigant reprezentat de piloți și echipa medicală.

Advertisement

Dat fiind faptul că zborul la o altitudine optimă, de siguranță nu reprezenta nici un risc, a fost luată decizia transferului pacientului la București. Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun, pacientul va fi internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, la secția de chirurgie plastică și reparatorie.

Precizăm faptul că avionul a fost recepționat în data de 28.12.2020, după efectuarea unor lucrări de reparații capitale la un motor, revizie majoră la celalalt motor și lucrări periodice după 100 de ore de zbor, nefiind executate reparații la instalația de presurizare a avionului.

Din momentul recepționării, aeronava a zburat 40 de ore și a îndeplinit cu succes 3 misiuni SMURD, dintre care 2 externe și 1 pe teritoriul României, nefiind întâmpinate probleme de natură tehnică.”

Accidentul a avut loc în ziua de 20 ianuarie

În cursul zilei de 20 ianuarie, în triajul stației CFR Port din municipiul Constanța a avut loc un grav eveniment în urma căruia un bărbat a fost electrocutat și a suferit arsuri pe o mare suprafață a corpului.

Advertisement

Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 52 de ani, angajat al unei societăți cu punct de lucru în Portul Constanța, s-a urcat pe un vagon de tren pentru a face verificări. Din păcate, a fost electrocutat.

Inițial a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Constanța pentru acordarea primelor îngrijiri medicale. În cursul zilei de 21 ianuarie, s-a luat decizia ca bărbatul să fie transferat la o unitate spitalicească din municipiul Iași. Transferul s-a făcut cu un elicopter SMURD.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions