Conecteaza-te cu noi

Actual

OFICIAL! Se redeschid restaurantele, cafenelele și cinematografele din municipiul Constanța. Vezi lista restricțiilor rămase

Published

on

În municipiul Constanța incidența cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus a scăzut simțitor, motiv pentru care Comitetul Local pentru Situații de Urgență Constanța s-a întrunit astăzi pentru decide ce măsuri se vor impune a fi respectate în perioada următoare în așa fel încât numărul cazuri să fie în continuă scădere.

Astfel, vor trebui respectate următoarele:

1)purtarea măștii de protecție va fi în continuare obligatorie, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise. Este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minimum 2 metri față de alte persoane.

2) cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau concerte vor putea funcționa cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Advertisement

3)activitatea restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 06.00-23.00.

4)activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din hoteluri, pensiuni sau alte unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi doar în intervalul orar 06.00-23.00.

5) în situaţia în care activitatea operatorilor economici prevăzuţi la pct. 3 şi 4 este restricţionată sau închisă, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

6) operatorii economici prevăzuţi la pct. 3 şi 4 vor respecta obligaţiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri nr. 1493/2788/149/2020 pentru aprobarea Normei privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activităţile de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în unităţile de alimentaţie publică de tipul restaurantelor şi cafenelelor din interiorul clădirilor, precum şi în spaţiile special amenajate din exteriorul clădirilor.

7) activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions