Conecteaza-te cu noi

Exclusiv

Barăcile lui Negoiță: incendii naturale sau piedici în calea unui proiect de dezvoltare urbană?

Published

on

Din vară și până în urmă cu câteva zile, orașul Cernavodă a fost zguduit de trei incendii violente. Primul a fost raportat la Serviciul de Urgență 112 pe data de 27 august, în jurul orei 21.30, echipele de intervenție reușind să lichideze focul abia spre dimineață. Atunci, în zona centrală a orașului Cernavodă a ars un întreg ansamblu de locuințe, 15 la număr, pe o suprafață de 1.200 de metri pătrați. Pentru evitarea unui dezastru, la fața locului au fost trimise 9 echipaje de pompieri, 7 autospeciale ale ISU – 3 de la Cernavodă, 2 de la Medgidia și câte una de la Călărași și Ialomița. De altfel, în același incendiu au acționat 36 de pompieri militari și două autospeciale aparținând Centralei Nucleară, cu 9 pompieri civili.

Detaliile dezastrului sau cum 15 familii au rămas pe drumuri din cauze (încă) necunoscute ori doar anticipate, găsiți aici:

Cel puțin 15 familii din Cernavodă au rămas pe drumuri în urma incendiului de aseară

Al doilea incendiu ar fi izbucnit din cauza unei scântei care ar sărit de la un flex. S-a întâmplat pe data de 3 noiembrie a.c., coincidență ori ba, tot în zona în care a fost și incendiul din luna august. La fața locului au fost trimise trei autospeciale pentru lichidarea focului. Nimeni nu a fost rănit, o persoană aflată în interiorul locuinței reușind să se salveze la timp.

Advertisement

Detalii găsiți aici:

Incendiu puternic la Cernavodă! O casă a fost cuprinsă de flăcări

În fine, cel de-al treilea incendiu a izbucnit noaptea, pe 7 noiembrie a.c., atunci când o baracă din aceeași zonă a luat foc din senin. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de la Cernavodă, iar pompierii au reușit să scoată dintr-o incintă cuprinsă de flăcări o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani. Bătrâna a fost transportată la spitalul din localitate pentru îngrijiri de specialitate.

Incendiu violent la o baracă din Cernavodă

O mie de întrebări și un proiect, unul de dezvoltare urbană

Advertisement

Cauzele deflagrațiilor n-au fost stabilite nici până în momentul de față. A fost neglijență, a fost mână criminală? Încă nu se știe. Însă, cu certitudine se cunoaște cui folosește (qui prodest) calamitatea care a lovit în rafale, în trei serii succesive, curățind un loc oarecum compact. Astfel, edilul din Cernavodă, Liviu Negoiță, veșnic îndrăgostit de malurile canalului, după cum a recunoscut într-un interviu acordat în vara anului trecut, s-a și grăbit să declare că terenul va fi amenajat ca spațiu verde. Vorbim aici de un proiect mai amplu al Primăriei Cernavodă, creionat încă din perioada 2015-2016, de administrația Hânsă, care se referă la amenajarea esplanadei, cu alei de promenadă, piste de bicicliști, plantații de arbori, spații verzi, locuri de joacă pentru copii, foișoare și pavilioane de odihnă, fântâni arteziene și multe băncuțe. Pariul lui Hânsă a fost acela de a transforma Cernavoda dintr-un oraș eminamente industrial într-unul cu profil turistic, măcar și pentru ideea de a aduce vizitatori tentați să vadă singura centrală nucleară din România, desigur nu la pas, că nu se poate, ci dintr-un punct de belvedere, să vadă podurile unice și ele, Carol I și Sfânta Maria, să bată la picior Valul de Piatră, să participe la aventuri și distracții într-un parc tematic ce ar fi urmat să se construiască pe Dealul Vifor, să olărească gânditori de lut într-un atelier Hamangia, să zgârme după vestigii neolitice pe Dealul Sofia, să vadă istoria coloniei de muncă forțată Columbia, de la Canalul Vechi din anii stalinismului.

Negoiță a moștenit acest proiect vizionar, iar pe 6 septembrie 2016, la câteva luni după ce a devenit primar, a depus la Agenția pentru Protecția Mediului o cerere de încadrare pentru proiectul Via Verde Cernavoda – Revitalizarea Orașului Cernavodă prin refuncționalizarea terenurilor destructurate și crearea de spații verzi pentru petrecerea timpului liber.

În iulie 2017, primarul din Cernavodă declara într-un interviu că Via Verde cuprinde 3 zone distincte: de la Gara Fluvială până la Podul Sfântă Maria; de la Podul Sfânta Maria până la Elcomex și de la Elcomex până la un canal de derivație, unde, pe viitor, ar putea fi amenajat un punct de acostare permanentă pentru ambarcațiunile de agrement. Proiectul se întregește cu o piscină semiolimpică și un amfiteatru în aer liber, cu scenă de spectacole și ecran de proiecție pentru filme. În acest plan de dezvoltare sunt incluse și interese private, în sensul că, în zona barăcilor care au ars, ar urma să răsară, în timp, terase și unități de cazare. Poate de aceea, mai multe voci critice din Cernavodă au lansat pe piață ideea că cele trei incendii nu au fost generate de evenimente întâmplătoare și izolate între ele.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions