Connect with us

Exclusiv

Valentin Vrabie, un fel de Tusac al Medgidiei

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Featured Image

De mai bine de doi ani, Medgidia se află într-un scandal continuu. Mai exact de la urcarea lui Valentin Vrabie în scaunul de primar! În iunie 2016, acesta a reușit să obțină un scor electoral foarte bun, candidând din postura de independent, cu aureola mediatică a unor realizări remarcabile la Peștera. În plus, Vrabie a lansat câteva teme populiste, de tipul celor folosite cu mult succes, la vremea sa, și de Dan Diaconescu. În primul rând: un leu metrul cub de apă. În al doilea rând: retorica antisistem. Când oamenii vorbesc, partidele să tacă! Așa le-a spus Vrabie alegătorilor, prin afișele sale de campanie. În timp ce tuna și fulgera împotriva nenorociților din politică, el întărea organizatoric o structură de partid. Vorbim aici de M10, o formațiune care a scos la Medgidia 5 locuri în Consiliul Local, la egalitate cu PSD-ul.

Dizolvarea Consiliului, un plan din primii pași

Încă din iunie 2016, Vrabie s-a arătat nemulțumit de Consiliul ales, după ce omul propus de el pentru funcția de viceprimar a fost respins la vot de partidele politice. În acel context, pentru prima dată a fost aruncată pe piață ipoteza alegerilor anticipate. Pe 30 iunie 2016, s-a ajuns la un acord de formare a unei majorități în Consiliul Local Medgidia. Luminița Vlădescu de la PSD a fost singura propunere pentru postul de viceprimar, fiind aleasă cu 13 voturi din 19. Compromisul cu PSD fusese agreat de Vrabie, care a și declarat după ședința de atunci că și-a dorit un alt viceprimar, dar că va face echipă cu Vlădescu. O vreme, chiar a făcut. Și la Medgidia a fost pace până în ultima zi din august 2016, atunci când consilierii locali nu au fost prea încântați de suma propusă de Vrabie pentru a fi alocată unui eveniment cultural. Vorbim aici de Zilele Medgidiei. Suma votată de consilieri, în speță 40.000 de euro, l-a nemulțumit pe primar, care a anunțat că renunță la organizarea evenimentului. Mai mult, Vrabie a declarat cu acea ocazie, citat de cotidianul Cuget Liber: ”Intenționez să pun capăt acestui circ, prin consultarea cetățenilor cu privire la desfășurarea unui referendum pentru alegerea unui nou consiliu local. Am venit aici pentru a schimba lucrurile în bine și orice zi pierdută este în defavoarea cetățenilor.”.

Dușmanul vinovat de toate relele

De pe urma campaniei populiste, locuitorii din Medgidia aveau speranțe mari. Minunile promise nu se mai întâmplau. Însă Vrabie găsise mecanismul optim de distribuire a culpei în cârca unui dușman. La început, dușmanul a fost consiliul în ansamblul său. Apoi criticii lui Vrabie din presă și din societatea civilă, viceprimarul Luminița Vlădescu, șeful acesteia Felix Stroe, ”securiștii” de la RAJA, consilierul local Marian Butnaru și din noul tot Consiliul in corpore.

Stroe, Vrabie, Crăciun. Moș Crăciun.

Cum să-ți distrugi imaginea în ultimul hal

Războinicul a reușit să-și facă imaginea praf. Pe 24 octombrie 2016, un consilier local din Peștera i-a făcut plângere penală, reclamând Parchetului că Vrabie l-a snopit în bătaie. Apoi, în 2017, au ieșit pe piață înregistrări audio ale unor convorbiri telefonice purtate de Valentin Vrabie cu un critic din societatea civilă. L-am numit aici pe Adrian Barză. Limbajul lui Vrabie, de o trivialitate rar întâlnită chiar și în mediile interlope, a șocat enorm. Primarul din Medgidia, fostul independent antisistem care cerea partidelor să tacă, era deja membru ALDE, ba chiar ocupa și o funcție de conducere la nivel național, în partidul lui Tăriceanu. Partidul s-a delimitat de el, iar el și-a trimis demisia, motivat de alte aspecte, dar cu siguranță în legătură cu această lipsă de solidaritate.

Vătaf pe moșie

După această serie de gafe incredibile, Vrabie a încercat să se reinventeze. Din acest motiv, primarul Medgidiei a revenit la retorica mai veche, potrivit căreia ar fi făcut lucruri de senzație, dar nu a fost lăsat de alții. Aici i-au căzut la marele fix câteva proiecte, cum ar fi cel de asfaltare a unor străzi din oraș. Cățărat pe aceste chestiuni puține, dar palpabile, primarul a cerut referendum pentru ieftinirea apei. Nu i-a ieșit. A mai încercat un fel negociere prin declarații publice cu RAJA, cerând avantaje pentru Medgidia, pentru apa din subsol, care nu este a orașului Medgidia, ci a statului român. Apoi s-a războit cu Luminița Vlădescu. I-a luat biroul și mașina de serviciu, i s-a adresat în ședințe publice într-un mod înjositor (”sunteți o escroacă!”, ”nă vă e rușine că sunteți femeie de 50 de ani cu trei copii acasă?”), iar la un moment dat a refuzat să-i mai achite indemnizația de viceprimar, pe motiv că aceasta nu ar face mai nimic și nu și-ar merita banii. Vorbim aici de un comportament de vătaf pe moșie.

Ultimul balamuc

În sfârșit, ultima inițiativă a primarului din Medgidia a urmărit declanșarea unui referendum pentru dizolvarea Consiliului Local. Chiar zilele trecute, Valentin Vrabie a pichetat Instituția Prefectului, însoțit de aproximativ 100 de persoane. Cu doar câteva zile înainte, prefectul comunicase că a identificat probleme în ceea ce privește semnăturile strânse de primar. Câteva zeci din acestea aparțin unor persoane care erau decedate, iar alte câteva sute aparțin unor persoane ce aveau date de identitate schimbate. Ce va fi vom vedea. Însă opinăm că aceste manifestări de ostilitate între un primar ales și consilierii locali la rândul lor aleși, derapajele de limbaj, acuzațiile continue de hoție și proastă administrare, circul și scandalul continuu sunt incompatibile cu statul de drept. Un balamuc de o asemenea gravitate nu s-a mai întâmplat la noi de ceva timp. Istoria se repetă, cu mici diferențe.

Un alt populist, la vremea lui: Tusac

Un balamuc oarecum similar s-a întâmplat în perioada 2008-2012 la Mangalia. În 2008, mangalioții s-au lăsat vrăjiți de imaginea de oameni ai faptelor pe care și-o cultivaseră Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu. Atunci, cei doi făptuiau. Acum stau la umbră, în Madagascar sau la Poarta Albă.

Prepusul lor, Claudiu Tusac le-a promis mangalioților dezvoltare, lapte și miere, transparență totală. ”Voi scoate ușa de la intrare”, spunea acesta, ca semn că va fi deschis cu toată lumea. În timp, totul s-a dovedit vrăjeală. La câteva luni după ce s-a urcat în scaunul de primar, Tusac le-a cerut consilierilor să voteze delegarea serviciilor publice ale Mangaliei către o asociație de dezvoltare intercomunitară gândită de Nicușor Constantinescu. Planul n-a mers, pentru că s-au opus consilierii.

La vânătoare de consilieri

În replică, Tusac a tocmit presa și i-a umplut de respect. Apoi a mutat ședințele la Casa de Cultură, asigurând o asistență de fluierători, formată din babele PSD-iste și infractorii orașului. N-a mers nici așa. În pasul următor, biroul de presă al Primăriei s-a transformat în birou de investigații, întocmind dosare cu probleme identificate pentru fiecare opozant. Mai departe, Poliția Locală a început să împrăștie amenzi cu nemiluita. Consilierul de atunci John Anghel a fost amendat cu un miliard, pentru că schimbase soluția tehnică a unui foișor, cu 10 ani în urmă, ca să evite tăierea unui copac. Paul Foleanu a fost tăvălit în presă că ocupa un apartament ANL, obținut cu ani buni înainte de a fi consilier. Sorin Andrei s-a pomenit că primarul a făcut proiect să concesioneze unor interlopi sângeroși parcarea publică din fața complexului său comercial. Vasile Olan s-a trezit cu roțile tăiate, iar un altul cu vopsea pe parbriz și capotă. Griguță s-a trezit că Tusac i-a dat soția afară de la ADPP, unde lucra de pe vremea lui Iorguș, și îi făcuse și plângere penală pentru niște borduri. Viorel Oleniuc era viceprimar, iar Tusac îi delegase în scris atribuția de a supraveghea curățenia în Primărie și verbal pe aceea de a număra porumbeii care se găinățau pe geamuri. Indemnizația de viceprimar i-o plătea când avea chef. De cele mai multe ori nu avea chef.

O domnie a bunului-plac, neegalată nici măcar în Împărăția lui Nicușor

În timp ce consilierii se apărau cum puteau, primarul și ai lui furau cu șapte mâini. Nu era lună fără un festival, o chermeză, o pomană dansantă. Și de fiecare dată, Primăria trimitea adrese oficiale în care îi îndemna pe agenții economic să contribuie cu sponsorizări către o fundație, Pro Litoral, fondată chiar de Tusac împreună cu soția, cu șefa biroului de presă și cu doi-trei consilieri obedienți din partidul său toxic. Cei care nu plăteau, se pomeneau cu băjeții de la Corpul de Control, care începeau să numere treptele, să măsoare grosimea pereților și alte alea, până găseau un motiv formal de amendă. Alte sponsorizări erau la negru și se împărțeau pe caiet. Atât de bine se împărțeau că parcarea Primăriei se umpluse de ML-uri. Village Tour, firma de asfaltări a lui Tusac, trecută formal în proprietatea unui offshore, Mersina Investment LLC, a început să peticească orașul pe sute de mii de euro, punând pe curent un contract reziliat ce făcea obiectul unui litigiu în instanță. Primarul se judeca cu firma primarului. Având puterea pixului și pofta banului, a închis litigiul. Apoi au început să curgă banii. Și multe alte nereguli. De pildă, Primăria deconta cheltuieli de leasing auto ale unei firme de pază, pe care o plătea deturnând fondurile de la locuințe. Era la Mangalia o domnie a bunului-plac, așa cum nu se văzuse nici măcar în împărăția lui Nicușor Constantinescu.

V-am dizolvat!

La un moment dat, visând puterea absolută, Tusac a uitat să convoace Consiliul Local preț de două luni de zile. Exact atât cât trebuia pentru dizolvare. Înțelegând pericolul care-i păștea, consilierii majoritari, dar în opoziție cu primarul, au convocat o ședință extraordinară în ultima clipă. Tusac a declarat-o ilegală. Tot el a declarat, cu de la sine putere, dizolvarea Consiliului Local. A lipit un afiș mare pe ușa Primăriei și din acea zi a refuzat să-i mai primească pe consilieri în ”local”. Primăria devenise un fel de moșie a lui Tusac, păzită cu strășnicie de firma de pază plătită prin deturnare de fonduri și de Poliția Comunitară (echivalenta Poliției Locale de acum), condusă atunci de Fiolă, milițianul care refuzase să-i facă alcool-test-ul lui Nicușor Constantinescu, în intersecția adormirii. Și luni de zile, în plină democrație, Mangalia a fost condusă ca o feudă, de un despot întunecat.

Colapsul de la  termoficare

În această perioadă de feudalism întârziat, compania locală care furniza agentul termic în oraș l-a notificat în mai multe rânduri pe Tusac să convoace Consiliul Local, spre a supune aprobării acestui for reducerea tarifului de termoficare. O criză economică fără precedent bântuia întreaga lume, iar pe acest fond combustibilii ajunseseră la un preț aproape de un minim istoric. Cele 50.000 de gigacalorii pe care le producea într-un an compania de termoficare a Mangaliei ajunseseră la un preț de cost cu un milion de euro mai mic. Tusac a declarat senin că nu mai are Consiliu Local, îndemnând compania să factureze la ultimul tarif aprobat. Neavând încotro, prestatorul s-a conformat și a facturat la tariful mult mai mare decât prețul de cost. Dar Primăria n-a achitat, că nu a vrut Tusac. ”Nu pot, că nu am Consiliu” – s-a zbârlit feudalul întârziat. Conduita sa a adus termoficarea în pragul colapsului. Compania locală a plătit impozit pe profitul scriptic, la fel și TVA pe sume neîncasate. Scârbiți de întreaga situație, reprezentanții grupului Rompetrol, care deținea pachetul majoritar de acțiuni la Rominservices Therm, au decis să-și vândă participația. Singura ofertă a fost formulată de o firmă care avea sediul social în casa unui consilier județean. Însă, la origini, aceasta fusese înființată de finul lui Claudiu Tusac, funcționând o vreme cu sediul social chiar în casa primarului.

Claudiu Palaz – coșmarul lui Tusac

Coșmarul lui Tusac a fost prefectul de atunci al județului Constanța, Claudiu Palaz. Acesta a emis, pe rând, un ordin de suspendare din funcție și apoi un ordin de constatare a încetării mandatului de primar. La ultima mazilire a lui Tusac, brusc s-a oprit căldura în Mangalia. După cum arătam mai sus, frâiele companiei de termoficare se găseau la o firmă care funcționase chiar la reședința fostului primar. Mangalioții au plătit cu sănătatea derapajele acestui personaj sinistru. În acea iarnă, s-au înmulțit crucile în cimitir, cu mult peste media statistică obișnuită. În iunie 2016, Tusac a fost debarcat definitiv de mangalioți. În mod halucinant, după tot ce făcuse, acesta încă avea susținători. Încă erau oameni care-l iubeau. Încă erau oameni care doreau să fie conduși în acel stil feudal. Un cancer sufletesc roade psihologia colectivă a acestui popor prea agresat în istoria lui și de aceea prea complice cu agresorii. Totuși, mai mulți au fost cei cu o gândire normală și sănătoasă și măcar gestul lor ar trebui să ne redea o fărâmă de speranță.

 

 

 

Comments

comments

Exclusiv

Pledoarie de comă a avocatului Hașotti. Certat cu legea, prieten cu ”Valerică… mă scuzați, Valeriu Stoica”

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

Unul din cele mai importante procese al momentului, cel referitor la anularea titlului de proprietate emis în urma retrocedării ilegale a carierei de la Sibioara, a ajuns ieri la final. Dezbaterile au durat o oră și 28 de minute. Instanța competentă: Tribunalul Constanța. Faza procesuală: apel. Complet: de doi judecători. În partea stângă a sălii: proprietarul Somaco Construct SRL, firma prejudiciată de retrocedarea ilegală, împreună cu doi consilieri juridici; pe rândurile din spate, reprezentanții convenționali ai Prefecturii și Primăriei Lumina. În dreapta sălii, la pupitru: avocatul Ionel Hașotti. Pe rândurile din spate: fiul avocatului, beneficiarii retrocedării ilegale, public interesat și jurnaliști. ”Niște sclavi” – susură fiul în câteva rânduri, cu referire la jurnaliști. Tatăl, cu o expresie obosită, îi cere să se astâmpere.

Tensiunea e maximă. În joc e o poveste cu o miză de milioane de euro. O poveste veche, din 2008, când două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti au obținut o hotărâre de retrocedare a unui teren de 20 de hectare în comuna Lumina, satul Sibioara. 6 hectare din cele 20 se suprapuneau peste cea mai valoroasă carieră de piatră din Dobrogea, deschisă de stat în 1965 pentru a se exploata un filon de granit cu proprietăți excepționale, pretabil la construirea digurilor marine. În 2005, societatea licențiată de Guvernul României pentru astfel de operațiuni fusese cumpărată cu 4 milioane de euro de omul de afaceri Grigore Comănescu. Însă investitorul nu a fost citat în procesul de retrocedare. Din acest motiv, nimeni nu a fost apt să-l contrazică pe ”maestrul” Hașotti, care a mințit cu nonșalanță că terenul nu este oprit de la retrocedare, deși era oprit prin articolul 4 din Legea 1/2000. La fel a mințit că nu există dovadă că există o exploatare de carieră pe suprafața revendicată. Dovada era chiar licența de exploatare minieră, însă după cum am spus societatea care o deținea nu a fost citată în procesul din urmă cu zece ani. Abia în 2017, după ce a pretins daune de 500.000 de euro, Hașotti a obținut pentru clienții săi un titlu de proprietate asupra terenului. În același an, Prefectura a atacat titlul, cerând să se constate nulitatea absolută din două motive. În primul rând pentru că moștenitorii n-aveau dreptul să primească niciun petic de pământ, întrucât alte rude ale lor retrocedaseră tot ce era de retrocedat. În al doilea rând, pentru că s-a încălcat legea care interzice retrocedarea pe exploatațiile miniere. Pe fond, procesul a fost câștigat de Hașotti. Judecătorul care s-a ocupat de caz a opinat că nu mai poate discuta despre încălcarea legii, datorită efectului pozitiv al puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, dacă legea a fost încălcată de o instanță, încălcată rămâne.

Revenim la procesul de față. Așadar, în sală se judecă apelul. Din capul locului, consilierul juridic de la Somaco Construct arată că judecătorul fondului s-a aflat în eroare, întrucât societatea nu a fost parte în procesul de retrocedare din 2008, iar în această situație puterea de lucru judecat nu subzistă decât până la proba contrarie. Or, spune juristul, societatea a făcut proba contrarie, cu licența minieră, că 6 hectare din cele 20 aparțin exploatării miniere, concluzionând că titlul trebuie anulat pentru această suprafață.

”Numai prostii spune”, susură Hașotti tatăl către fiu, urmărind ca reacția extra-procesuală să fie percepută de jurnaliștii prezenți în sală. Dezbaterile continuă. Proprietarul companiei miniere cere cuvântul. ”Lăsați-l să vorbească”, rostește Hașotti. Fiul șușotește nemulțumit. Instanța încuviințează. Grigore Comănescu arată, pe scurt, că a plătit patru milioane de euro pentru carieră. Arată că atunci când a luat creditul bancar, i s-a cerut să facă audit, iar auditorii, specialiști cu înaltă pregătire profesională, au garantat băncii că investiția este certă și că bunurile nu pot fi revendicate de terți, această procedură fiind interzisă de lege. ”Unde este dreptul de proprietate? Unde este dreptul investitorilor. De ce nu se respectă legea?” – întreabă retoric Grigore Comănescu. Și apoi continuă, relatând despre o retrocedare cu acte false a Elenei Mitrofan, clienta lui Hașotti, la Mihail Kogălniceanu. Dovezile falsului ajung pe masa judecătoarelor. Un set ajunge și pe pupitrul lui Hașotti. După câteva minute, avocatul sare în picioare și îi cere ”doamnei prezidente”, pe un ton care nu prea s-a mai întâlnit în sălile de judecată, să restituie imediat hârtiile depunătorului. Instanța ezită. Hașotti câștigă teren, baletează prin sală, gesticulează agresiv și testează limitele de anduranță ale completului de judecată.  Instanța respinge cererea de restituire a înscrisurilor.

La rând să se apere în fața apelului, Hașotti a vorbit 45 de minute. Nimic despre puterea de lucru judecat. Avocatul a cuvântat despre un conflict al prefecților Palaz și Nicolaescu, despre miile de pagini pe care le-a scris în acest litigiu, despre zecile de hotărâri câștigate, inducând ideea, paralelă cu ce s-a cerut, că se încearcă o revizuire mascată a hotărârii de retrocedare din 2008. Evident că nici vorbă de revizuire, mascată sau fățișă, de vreme ce Somaco Construct nu a fost parte în procesul de acum zece ani. Apoi l-a pomenit pe ”Valerică, mă scuzați, Valeriu Stoica”, insinuând intimitatea cu fostul ministru al justiției care ar fi scris în tratatele sale (oare?) că nu există opreliște la retrocedarea carierelor. De parcă această mențiune vagă, fără citat, așadar fără posibilitatea de a se verifica, ar putea să schimbe ceva din legea făcută pe înțelesul oricui, care oprește expres de la retrocedare terenurile afectate exploatării miniere. În replică, juristul de la Somaco a explicat că legea interzice retrocedarea exploatărilor miniere, nu a carierelor, care pot fi și foste exploatații, închise sau în conservare.

La un moment dat, avocatul cunoscut ca cel mai mare specialist al locului în retrocedări, implicat și la RATC, și la Parcul Tăbăcărie, și la terenurile de pe marile bulevarde, s-a justificat în fața instanței de apel că n-ar fi spus în 2008 sintagma deja prea cunoscută că: ”Nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră”. El a susținut că grefierul de ședință și-ar fi notat greșit.

Desigur, din pledoaria sa nu au lipsit elementele de discreditare a persoanei prejudiciate de retrocedarea ilegală și nici săgețile că Somaco ar fi făcut plângeri penale judecătorilor. De asemenea, a amintit că și el a avut plângeri, dar a scăpat cu NUP. Despre ultima anchetă care vizează tocmai apelul tardiv formulat de Prefectură în procesul despre care vorbim aici, n-a spus niciun cuvânt.  În schimb, după ce Primăria Lumina și Prefectura și-au spus punctele de vedere în proces, arătând că persoanele reprezentate de Ionel Hașotti nu aveau dreptul să retrocedeze niciun metru de pământ, nici în carieră și niciunde altundeva, avocatul s-a mulțumit să ceară instanței să consemneze în dispozitivul hotărârii pe care o va pronunța faptul că apelul Prefectului a fost respins ca tardiv introdus printr-o încheiere anterioară (vezi detalii AICI). Cu alte cuvinte, a insinuat că această bucată de proces a fost câștigată deja la masa verde, rămânând în discuție doar bucata de carieră.

O soluție definitivă în acest litigiu se va pronunța peste două săptămâni.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Statul român își cere terenurile care i-au fost furate de Primăria Năvodari pe malul lacului Siutghiol

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

Tribunalul Constanța a respins toate excepțiile ridicate de Primăria Năvodari cu scopul de a împiedica judecarea procesului în care Administrația Națională Apele Române și Ministerul Finanțelor Publice revendică, în numele statului, terenuri în suprafață de 6,52 de hectare în zona de protecție a lacului Siutghiol. Deși de drept aceste suprafețe sunt ale statului și ar trebui să permită în primul rând administrarea lacului și intervenția de pe uscat în situații de eroziune, iar în al doilea rând accesul neîngrădit al publicului, Orașul Năvodari s-a împroprietărit cu japca, a vândut terenurile și a autorizat construcții până în buza apei.

Haiducia din ”coada ghiolului”. Au astupat lacul ca să câștige teren pentru construcții

Numai în ”coada ghiolului”, la Mamaia-Sat, în microrezervația înscrisă ca zonă de protecție avifaunistică, au fost descărcate zeci de tone de pământ și resturi din construcții de la proiectele imobiliare de pe partea cu marea. Ample porțiuni ale microrezervației au fost astupate și astfel cucerite, ca-n vestul sălbatic, pentru construcții plănuite de o camarilă flămândă de înavuțire. Așa a administrat Primăria Năvodari lacul Siutghiol, prăduindu-l și distrugând un colț de muzeu al naturii care putea fi amenajat și exploatat cu beneficii imense pentru turism, dacă exista un dram de minte și o umbră de suflet în cei aleși să conducă destinele orașului.

Controlat de Garda de Mediu, Chelaru a dat vina pe autori necunoscuți

În ianuarie 2018, Garda Națională de Mediu a efectuat o constatare în situl natural, acolo unde se construia de zor un post trafo pe un teren câștigat ilegal din lac. În notele de relații date în fața instituției statului, primarul Florin Chelaru a dat vina pe autori necunoscuți, care, în deplin anonimat, ar fi depus resturi din construcții și pământ spre astuparea bălții. După plecarea Gărzii, primarul a autorizat construcții noi pe buza lacului, pe terenuri furate de la stat și vândute apoi unor terți, în vecinătatea cu stațiunea Mamaia. Dezvoltatorii imobiliari și-au extins terenurile, deversând piatră și nisip în lac, așa cum rezultă fără dubiu din înregistrările video și din fotografiile publicate de Ordinea.Ro la acel moment (vezi aici).

Nicolae Matei a inventariat terenurile statului la Primărie

E limpede că Primăria Năvodari a privit încă de la bun început Legea 42/2010 drept o umbrelă. La umbra legii, fostul primar penal Nicolae Matei a înscris terenurile statului, pe care trebuia doar să le administreze, în inventarul bunurilor private ale localității. Procedura în cauză a fost viciată în mod fundamental, întrucât în inventar nu puteau fi înscrise legal decât bunurile dobândite potrivit dreptului comun, adică prin cumpărare, schimb, donație, vacantarea unei moșteniri, constatarea lăsării în părăsire  și altele. Înscrierea în inventar fără un act în spate este faptă penală. Însă cine să sesizeze fapta, dacă făptașul era chiar administratorul delegat prin lege?

O consolidare de mal din 2007

Furăciunea domeniului public al statului ar fi rămas poate neobservată și nepedepsită, după schema prezentată mai sus. Însă, ai lui Matei nu s-au limitat doar să fure de la stat. După ce a inventariat terenul statului la Primărie, fără dovada modului de dobândire, autoritatea locală a calculat o taxă retroactivă de două milioane de euro în sarcina societății Somaco Construct SRL, care deține complexul turistic Verona de patru stele, în vecinătatea lacului. În anul 2007, societatea a notificat Primăria și Apele Române că malul lacului s-a surpat și apa se infiltra la fundația vilelor, punând în pericol o investiție de 5 milioane de euro. Apele Române și-au dat acordul de principiu pentru consolidarea malului pe cheltuiala societății, însă Primăria nici nu a catadicsit să răspundă, fapt dovedit definitiv de Curtea de Conturi. Pe fondul situației de urgență, Somaco Construct a consolidat terenul, care aparținea statului, realizând ceea ce se numește o construcție hidrotehnică. Potrivit legii, construcțiile de acest tip aparțin prin destinația lor statului.

Cu ajutorul lui Sponte

Nicolae Matei și Stere Sponte, pe vremea când făceau glume proaste pe seama proprietății publice a statului.

În aprilie 2012, Orașul Năvodari a pus mâna pe teren printr-o încheiere de carte funciară extrem de controversată. Întâmplător, Oficiul de Cadastru era condus atunci de un năvodărean, pe numele său Stere Sponte, care de-a lungul timpului a fost primar, consilier local și cetățean de onoare al orașului, colaborator intim al lui Tudorel Calapod și Nicolae Matei, ultimii doi primari, dinaintea lui Chelaru, deopotrivă condamnați pentru fapte penale.

O taxă fiscală retroactivă de două milioane de euro

Deși acest titlu – fără a discuta aici legalitatea sa – nu putea produce efecte decât pentru viitor, Primăria l-a aplicat pentru trecut, calculând o taxă retroactivă de două milioane de euro în sarcina Somaco Construct SRL. Autoritatea locală a pretins în fals că societatea a depozitat grămezi de materiale de construcție pe terenul orașului, în anii anteriori… când terenul nu era al orașului. Falsul intelectual care a stat la baza deciziei de impunere fiscală a fost constatat definitiv în cursul anului 2018, intrând în puterea lucrului judecat.  Însă funcționarii implicați în inventarea taxei nu au mai putut fi trimiși în judecată, pe motiv de prescriere a răspunderii penale. În schimb, Parchetul a cerut instanței să desființeze decizia aberantă de impunere fiscală din 2012 și să repună părțile în situația anterioară săvârșirii infracțiunii. Instanța de judecată a desființat taxa pe fond, iar la momentul de față, cu o ultimă zvâcnire, Primăria Năvodari a formulat o contestație, pentru a mai ține lucrurile în loc.

Statul român, la judecată cu Primăria

Speranțele sunt deșarte, întrucât, așa cum am arătat în deschiderea articolului, Apele Române și Ministerul Finanțelor Publice au deschis deja un proces de revendicare imobiliară, cerând ca terenurile furate de Primărie să se întoarcă în patrimoniul statului. Vorbim aici de toate construcțiile hidrotehnice de la Siutghiol (pentru că toți proprietarii riverani lacului au consolidat malurile, ba chiar unii din ei au construit și pe apă docuri pentru acostarea ambarcațiunilor, fără a li se impune vreodată o taxă fiscală). De asemenea, vorbim de zona inițială de protecție a lacului, de 15 metri liniari de la țărm; deși zona actuală de protecție a fost redusă la 5 metri de la țărm, diferența nu a fost scăzută și nici nu poate fi scăzută din domeniul public al statului, proprietatea de acest tip fiind prin Constituție inalienabilă, imprescriptibilă și insesizabilă.

Primăria a încercat să oprească procesul pe excepții

Prima înfățișare în proces a avut loc pe 14 ianuarie 2019. Autorul articolului de față a participat în rândul publicului interesat la acest proces. În consecință, expunerea ce urmează reprezintă o relatare. Din capul locului, trebuie să spunem că juriștii care au apărat interesele satului au făcut-o cu profesionalism, reușind să demonteze cu argumente toate excepțiile ridicate de Primăria Năvodari cu scopul de a opri din fașă procesul.

Toate excepțiile au fost respinse de instanță

Somaco Construct, societatea la care ne-am referit mai sus, a depus cerere de intervenție în acest dosar, susținând poziția procesuală a Apelor Române. Însă avocata Primăriei a cerut respingerea cererii de intervenție, invocând chiar și ideea că firma pe care Primăria Năvodari a încercat să o mulgă de cinci milioane de euro trebuie să plătească și taxă de timbru. Instanța a respins aceste pretenții și a admis în principiu cererea de intervenție. Apoi, avocata Primăriei a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a Administrației Naționale Apele Române, pe motiv că administratorul bucății de lac ar fi chiar Primăria, prin efectul Legii 42/2010. Un fel de lup pus paznic la oi. Instanța a respins excepția. Avocata a ridicat apoi excepția lipsei de interes a acțiunii, citând… din Florin Chelaru, acest izvor nesecat de norme juridice, care ar fi spus audiat fiind la Comisia de Abuzuri a Senatului României că Primăria nu a încălcat dreptul de proprietate al statului și nu se opune acestuia.

Fostul și actualul primar din Năvodari

Cu alte cuvinte, dacă a spus Chelaru că Primăria n-a furat de la stat, gata, trebuie să se închidă procesul. Instanța a respins și această excepție. Mai departe, reprezentanta convențională a Primăriei a evocat puterea de lucru judecat a unor hotărâri de contencios fiscal, pronunțate în litigiul cu Somaco Construct, înainte de constatarea definitivă a faptelor penale. Instanța a apreciat că aspectul invocat ar fi de fapt o excepție de fond, unind-o ca atare cu fondul și lăsând-o să fie analizată în cursul judecății, în rând cu apărările uzuale.

O pipăială a sesizării de neconstituționalitate

De cealaltă parte, Apele Române au cerut sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Legii 42/2010. Avocata Primăriei a sărit ca arsă, cerând instanței să pipăie fondul sesizării de neconstituționalitate… ceea ce, între noi fie vorba, nu se pipăie cum a pipăit Nicolae Matei terenurile statului, ci se deseacă, pe viu, doar la  Curtea Constituțională. Instanța a rămas în pronunțare pe această cerere.

Primăria și OCPI, obligate să aducă actele

La probatoriu, s-a pus în discuție necesitatea unei expertize topo-cadastrale. Însă avocata Primăriei a insistat ca aceasta să se facă doar cu privire la terenul de 4 mii și ceva de metri pătrați pentru care făptașii din Primărie au pretins taxa halucinantă de la Somaco Construct de 5 milioane de euro, cu majorări cu tot. Judecătorul fondului a simțit că e ceva putred la mijloc, obligând Primăria să aducă actele tuturor terenurilor de pe malul lacului, amânând discutarea acestei probe până la depunerea documentelor. Mai mult, instanța a obligat OCPI să trimită dosarele de primă înregistrare, pentru a se verifica, spunem noi, modul efectiv în care o Primărie a ajuns să fure de la stat.

După cum se vede, la Primăria Năvodari viitorul nu sună deloc bine.  Cu siguranță, neplăcerile sunt doar la început.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

File din biografia secretă a senatorului constănțean Tit-Liviu Brăiloiu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

O femeie din localitatea Buftea a deschis un proces împotriva senatorului constănțean Tit-Liviu Brăiloiu. Aceasta a cerut desfacerea căsătoriei de soțul ei, a tăgăduit paternitatea acestuia asupra copilului ei, în vârstă de 6 ani, și a cerut instanței să-l oblige pe Tit-Liviu Brăiloiu să recunoască faptul că este tatăl natural, biologic, al minorului. Povestea de tip telenovelă în care este implicat senatorul constănțean a fost prezentată la sfârșitul anului trecut de un tabloid național (vezi aici). De altfel, în fotografia care atestă relația dintre Brăiloiu și reclamanta sa apare și un personaj monden, în speță celebrul Irinel Columbeanu. Anturajul și povestea telenovelistică îl fac potrivit pe senatorul nostru pentru relatările presei tabloide.

Cristina I. a declarat citată de CanCan.Ro că s-a cunoscut cu Brăiloiu în anul 2010 și a avut o legătură cu el până în aprilie 2012, atunci când a rămas însărcinată. Femeia susține că Brăiloiu i-ar fi sugerat să renunțe la sarcină, ulterior refuzând să-l cunoască pe copil și să participe la educația sa. În aprilie 2018, după o tentativă eșuată de a rezolva problema prin tratative avocățești, fosta iubită a senatorului a deschis dosarul civil nr. 10612/299/2018 la Judecătoria Sectorului 1 din București. Potrivit fișei sintetice a litigiului de pe portalul instanțelor de judecată, prima înfățișare în proces a avut loc în octombrie 2018. Două luni mai târziu, Judecătoria a admis excepția necompetenței teritoriale ridicate de Brăiloiu și a decis să-și decline competența în favoarea Judecătoriei Buftea. Din cercetările noastre, dosarul nu a fost încă pus pe rolul instanței din Buftea.

Deși pozează în politician serios și a ajuns chiar să fie ales președinte al unei comisii foarte importante din Senatul României, conducând controlul parlamentar asupra instituțiilor de forță ale țării, Brăiloiu a fost actor și în alte telenovele care l-ar fi calificat mai degrabă pentru poze cu Irinel Columbeanu și alte personaje de tabloid, decât pentru siguranța națională. Presa a publicat fotografii cu acesta arătând gesturi obscene în Parlamentul României și relatări conform cărora ar fi utilizat un limbaj de proxenet față de o senatoare USR (”Sugi p…, păpușă!”). De asemenea, presa locală a publicat o fotografie cu Brăiloiu în timpul unui sărut pasional cu Sabrina Nedelcu, consilier județean PSD care le-a scris protestatarilor anti-guvern, în 2017: ”la muncă, putorilor!”.

De ce își ascunde Brăiloiu biografia

Nepotrivirea lui Brăiloiu de a conduce comisia care răspunde de siguranța națională reiese și din alte aspecte mai puțin comentate în presă, care țin de o educație… cam pe genunchi.

În primul rând, în biografia sa de pe site-ul Senatului nu figurează decât data nașterii și datele de contact, în speță e-mail, telefon fix și mobil.

Liviu Brăiloiu, ZERO biografie pe site-ul Senatului. Spre comparație, toți ceilalți senatori își prezintă CV-urile.

 

Brăiloiu este cam singurul senator care își ascunde datele relevante despre educație și trecutul profesional. De ce face acest lucru? Ei bine, în anul 2008, un CV al său a scăpat în presă, iar informațiile cuprinse în acesta ne lămuresc pe deplin de ce se rușinează șeful comisie de apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României de biografia sa. Brăiloiu a terminat Liceul Industrial din Eforie în anul 1982. Abia după 17 ani, în 1999, acesta a obținut o diplomă de licență în drept, dar nu de la o universitate onorabilă, ci de la una cu totul obscură – Universitatea de Științe și Arte din București.  Trei ani mai târziu, senatorul a terminat și Facultatea de Științe Economice de la Universitatea Oradea. Potrivit unor informații cunoscute în mediul politic local, Brăiloiu a locuit mai mulți ani în Spania, acolo unde încă deține o proprietate imobiliară în indiviziune cu o femeie din Eforie. În 2005, el a intrat în politică, în PSD, fratele său fiind primar din partea acestei formațiuni în localitatea Eforie. În 2009, a ajuns pentru o scurtă perioadă de timp prefect al județului Constanța, iar din 2016 este senator, reprezentând județul Constanța în camera superioară a Parlamentului. Din 2018, este și președintele comisiei care răspunde de siguranța națională, în ciuda faptului că CV-ul și apucăturile nu îl recomandă pentru o astfel de poziție publică.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: