Connect with us

Exclusiv

PUZ-ul Lăpușneanu rămâne în picioare. Ultimul proces TARDIV al fostului prefect Ioan Albu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Featured Image

Fostul prefect Ioan Albu lovește din nou. Chiar zilele trecute anunțam aici că acesta a prăpădit un proces cu o miză uriașă, depunând un apel tardiv și apoi, tot tardiv, o cerere de repunere în termen. A întârziat prima oară. A întârziat și a doua oară. Ba chiar, o hotărâre din 2 noiembrie 2018, a Tribunalului Constanța, ne arată că fostul prefect a întârziat și a treia oară, într-o altă procedură judiciară. De data aceasta vorbim de un proces la rândul său foarte important și de asemenea pe larg mediatizat. Vorbim de procesul în care s-a cerut anularea Planului Urbanistic Zonal al bulevardului Lăpușneanu, de la City Park Mall până la Dobrogea. Tribunalul a constatat acum că acțiunea Prefectului a fost tardiv introdusă. Cu alte cuvinte, mult zgomot pentru nimic. Timp risipit, bani cheltuiți și discuții care au generat ură în spațiul public.

Un PUZ mamut, cu terenuri cumpărate cu milioane de euro sau retrocedate pe nimic

Atacul la PUZ a plecat de la o asociație nonguvernamentală care a declarat război unor proiecte imobiliare. Această structură civică, dar condusă de un politician, nu are probleme, de pildă, cu transformarea zonei verzi de la fostul RATC în ”cartier” de turnuri și mall-uri. Acolo, asociația nu a contestat niciun PUZ. Însă are o problemă cu bulevardul Lăpușneanu. Vorbim de o zonă imensă, de 13,33 de hecare, în care s-au adoptat mai multe reglementări urbanistice, încă din 1998. Aici Primăria a vândut, pe bani grei, sau a retrocedat pe nimic terenuri cu un potențial foarte bun. Așadar, vorbim deopotrivă de cumpărători care au plătit milioane de euro, dar și de prieteni ai unor avocați care au luat pe mai nimic, plătind sume derizorii, de Poarta 6, către moștenitorii puși în posesie în procedura administrativă a retrocedării. În 2015, ultimul investitor insinuat în zonă, pe un teren de 700 de metri pătrați, a făcut PUZ pentru toată întinderea, de 13,33 hectare, de la blocul cu marmură neagră de peste drum de mall, până la blocul de peste drum de complexul Dobrogea. Documentul integra reglementările din PUZ-urile anterioare, în mare parte, însă aducea și modificări importante, în principal în favoarea firmei care a plătit această documentație. La aproape 3 ani distanță, prefectul Ioan Albu a cerut instanței să anuleze hotărâre de Consiliu Local, prin care a fost adoptat acest PUZ. După cum spuneam mai sus, acțiunea prefectului a fost respinsă pe fond ca tardivă.

În acest caz, tardivitatea nu a fost provocată. Adică, fostul prefect nu a întârziat depunerea acțiunii la instanță, peste termenul legal, cu scopul de a prăpădi procesul. Termenul legal era depășit încă din capul locului. Cu toate acestea, știind că nu mai este în termen pentru a deschide un astfel de litigiu, Ioan Albu a insistat în acțiunea sa, risipind timp, cheltuind bani și generând ură în spațiul public.

Numitorul comun

Trebuie să spunem că întârzierile lui Albu, toate trei la grămadă, au un numitor comun. Procesul în care acesta a întârziat să depună apelul și apoi cererea de repunere în termen se referă la retrocedarea carierei de piatră de la Sibioara, comuna Lumina. Persoana afectată de conduita lui Albu construiește, pe un teren cumpărat cu bani grei, cel mai spectaculos bloc din PUZ-ul Lăpușneanu. Așadar, vorbim de trei acte de procedură, cu toate tardive, cu toate țintind în aceeași firmă!

Un avocat mincinos

După cum am relatat în articolul anterior, cariera de piatră de la Sibioara aparține SC Somaco Construct SRL, o companie minieră care continuă exploatarea începută în anul 1965. În 2005, părțile sociale ale companiei miniere au fost cumpărate, cu 4 milioane de euro, de SC Comprest Util SRL, o firmă a omului de afaceri Grigore Comănescu. După ani buni de la această investiție, omul de afaceri a aflat că două septuagenare, reprezentate convențional de avocatul Ionel Hașotti, au obținut o hotărâre judecătorească, pentru retrocedarea unui teren de 20 de hectare, care se suprapunea, în parte, peste carieră. Compania minieră nu a fost citată în proces, iar legea interzicea retrocedarea terenurilor miniere. Însă avocatul a mințit cu nesimțire în fața instanței că ”nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră”, neavând de cine să fie contrazis.

Falsuri de zile mari

În 2016, Instituția Prefectului a atacat titlul de proprietate al clienților lui Ionel Hașotti, arătând că retrocedarea s-a dat prin fraudă la lege. Legea cerea acte de proprietate ulterioare anului 1945 și interzicea expres retrocedarea terenurilor miniere. Septuagenarele aveau acte din secolul XIX până în 1938, însă nu aveau după 1945. În timpul procesului, Arhivele Naționale au certificat că autorul bătrânelor era înregistrat în anul 1941 cu 10 hectare de teren, iar nu cu 20, acesta având funcțiunea agricolă, iar nu minieră. Cu toate acestea, Judecătoria Constanța a respins acțiunea, luând de bun un act din 1947, care nu emană de la Arhive, nu are dată, număr de înregistrare, ștampilă și antet, este scris pe baza regulilor ortografice care aveau să intre în vigoare abia în 1954 și conținea date de identitate contrazise de documentele oficiale (greșeli de nume și de vârstă). Documentul fusese adus de acasă de una din bătrâne, care a pretins că îl moștenise de la părinți. Așadar, vorbim de un înscris cu aparență de fals. Într-un alt proces, aceeași bătrână a adus de acasă un act care conținea informația că un oarecare Barbu Teșeleanu ar fi fost proprietar de terenuri, înscris ca atare în documente datând din 1949, deși potrivit actelor de stare civilă acesta avea atunci doar zece ani.  Or, un copil de zece ani nu putea să fie proprietar de terenuri. Documentul care conținea această inepție contrafactuală a fost depus în două versiuni diferite, scrise de mâini diferite, cu caligrafii diferite la instanță. Judecătoarea (aceeași ca și în cazul retrocedării carierei de la Sibioara) s-a făcut că plouă; între timp a fost dată afară din magistratură, fiind acuzată de DNA că a vândut pe șpagă hotărâri de retrocedare prin fraudă la lege.

Ioan Albu: de 3 ori tardiv

Argumentele de mai sus nu au fost cunoscute de magistratul care a judecat pe fond procesul pentru anularea titlului de proprietate. Însă au fost relatate de juriștii Prefecturii în cererea de apel. Calea de atac putea conduce la înfăptuirea dreptății. Aici, însă, a intervenit Ioan Albu, care a declarat apelul tardiv. Mai apoi, având la îndemână remediul repunerii în termen, Albu a depus o cerere în acest sens din nou după scurgerea termenului legal. Procesul pentru anularea titlului de proprietate al clienților lui Ionel Hașotti avea o miză importantă. După ce a prăpădit procesul referitor la cariera de la Sibioara, pe ultima sută de metri a mandatului său fostul prefect a depus o acțiune pentru anularea PUZ-ului Lăpușneanu, cunoscând, ca toată lumea, că  cel mai important bloc din această zonă este construit de patronul carierei Sibioara, prin SC Comprest Util SRL. Este vorba de un teren nu din categoria celor retrocedate, ci din categoria celor cumpărate cu milioane de euro.

Ioan Albu nu mai e prefect. După el, potopul!

Desigur, această conduită ar putea fi rodul coincidenței și al incompetenței. Însă reamintim că tatăl lui Ioan Albu și fratele lui Ionel Hașotti, adică Gheorghe Albu și Puiu Hașotti, au fost asociați într-o firmă. Albu-tatăl a ajuns la vremea lui secretar de stat cu sprijinul lui Puiu Hașotti. Așadar, vorbim de relații vechi, de familie, care, cel puțin ipotetic, puteau juca un rol în conduita lui Ioan Albu. Pe de altă parte, trebuie să mai spunem că Ionel Hașotti a fost implicat în retrocedarea unor terenuri din PUZ-ul Lăpușneanu (familia Gardef) și al terenurilor din PUZ-ul RATC (familia Damadian). PUZ-ul de la RATC nu l-a deranjat pe fostul prefect sau pe civicii conduși politic spre ținte selective. Oricum ar fi, opinăm că acest inventar de fapte și relații ar trebui cercetat de instituțiile abilitate. După cum spuneam, Ioan Albu nu mai e prefect. Dar după el, potopul!

Comments

comments

Exclusiv

Pledoarie de comă a avocatului Hașotti. Certat cu legea, prieten cu ”Valerică… mă scuzați, Valeriu Stoica”

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

Unul din cele mai importante procese al momentului, cel referitor la anularea titlului de proprietate emis în urma retrocedării ilegale a carierei de la Sibioara, a ajuns ieri la final. Dezbaterile au durat o oră și 28 de minute. Instanța competentă: Tribunalul Constanța. Faza procesuală: apel. Complet: de doi judecători. În partea stângă a sălii: proprietarul Somaco Construct SRL, firma prejudiciată de retrocedarea ilegală, împreună cu doi consilieri juridici; pe rândurile din spate, reprezentanții convenționali ai Prefecturii și Primăriei Lumina. În dreapta sălii, la pupitru: avocatul Ionel Hașotti. Pe rândurile din spate: fiul avocatului, beneficiarii retrocedării ilegale, public interesat și jurnaliști. ”Niște sclavi” – susură fiul în câteva rânduri, cu referire la jurnaliști. Tatăl, cu o expresie obosită, îi cere să se astâmpere.

Tensiunea e maximă. În joc e o poveste cu o miză de milioane de euro. O poveste veche, din 2008, când două bătrâne reprezentate de avocatul Ionel Hașotti au obținut o hotărâre de retrocedare a unui teren de 20 de hectare în comuna Lumina, satul Sibioara. 6 hectare din cele 20 se suprapuneau peste cea mai valoroasă carieră de piatră din Dobrogea, deschisă de stat în 1965 pentru a se exploata un filon de granit cu proprietăți excepționale, pretabil la construirea digurilor marine. În 2005, societatea licențiată de Guvernul României pentru astfel de operațiuni fusese cumpărată cu 4 milioane de euro de omul de afaceri Grigore Comănescu. Însă investitorul nu a fost citat în procesul de retrocedare. Din acest motiv, nimeni nu a fost apt să-l contrazică pe ”maestrul” Hașotti, care a mințit cu nonșalanță că terenul nu este oprit de la retrocedare, deși era oprit prin articolul 4 din Legea 1/2000. La fel a mințit că nu există dovadă că există o exploatare de carieră pe suprafața revendicată. Dovada era chiar licența de exploatare minieră, însă după cum am spus societatea care o deținea nu a fost citată în procesul din urmă cu zece ani. Abia în 2017, după ce a pretins daune de 500.000 de euro, Hașotti a obținut pentru clienții săi un titlu de proprietate asupra terenului. În același an, Prefectura a atacat titlul, cerând să se constate nulitatea absolută din două motive. În primul rând pentru că moștenitorii n-aveau dreptul să primească niciun petic de pământ, întrucât alte rude ale lor retrocedaseră tot ce era de retrocedat. În al doilea rând, pentru că s-a încălcat legea care interzice retrocedarea pe exploatațiile miniere. Pe fond, procesul a fost câștigat de Hașotti. Judecătorul care s-a ocupat de caz a opinat că nu mai poate discuta despre încălcarea legii, datorită efectului pozitiv al puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, dacă legea a fost încălcată de o instanță, încălcată rămâne.

Revenim la procesul de față. Așadar, în sală se judecă apelul. Din capul locului, consilierul juridic de la Somaco Construct arată că judecătorul fondului s-a aflat în eroare, întrucât societatea nu a fost parte în procesul de retrocedare din 2008, iar în această situație puterea de lucru judecat nu subzistă decât până la proba contrarie. Or, spune juristul, societatea a făcut proba contrarie, cu licența minieră, că 6 hectare din cele 20 aparțin exploatării miniere, concluzionând că titlul trebuie anulat pentru această suprafață.

”Numai prostii spune”, susură Hașotti tatăl către fiu, urmărind ca reacția extra-procesuală să fie percepută de jurnaliștii prezenți în sală. Dezbaterile continuă. Proprietarul companiei miniere cere cuvântul. ”Lăsați-l să vorbească”, rostește Hașotti. Fiul șușotește nemulțumit. Instanța încuviințează. Grigore Comănescu arată, pe scurt, că a plătit patru milioane de euro pentru carieră. Arată că atunci când a luat creditul bancar, i s-a cerut să facă audit, iar auditorii, specialiști cu înaltă pregătire profesională, au garantat băncii că investiția este certă și că bunurile nu pot fi revendicate de terți, această procedură fiind interzisă de lege. ”Unde este dreptul de proprietate? Unde este dreptul investitorilor. De ce nu se respectă legea?” – întreabă retoric Grigore Comănescu. Și apoi continuă, relatând despre o retrocedare cu acte false a Elenei Mitrofan, clienta lui Hașotti, la Mihail Kogălniceanu. Dovezile falsului ajung pe masa judecătoarelor. Un set ajunge și pe pupitrul lui Hașotti. După câteva minute, avocatul sare în picioare și îi cere ”doamnei prezidente”, pe un ton care nu prea s-a mai întâlnit în sălile de judecată, să restituie imediat hârtiile depunătorului. Instanța ezită. Hașotti câștigă teren, baletează prin sală, gesticulează agresiv și testează limitele de anduranță ale completului de judecată.  Instanța respinge cererea de restituire a înscrisurilor.

La rând să se apere în fața apelului, Hașotti a vorbit 45 de minute. Nimic despre puterea de lucru judecat. Avocatul a cuvântat despre un conflict al prefecților Palaz și Nicolaescu, despre miile de pagini pe care le-a scris în acest litigiu, despre zecile de hotărâri câștigate, inducând ideea, paralelă cu ce s-a cerut, că se încearcă o revizuire mascată a hotărârii de retrocedare din 2008. Evident că nici vorbă de revizuire, mascată sau fățișă, de vreme ce Somaco Construct nu a fost parte în procesul de acum zece ani. Apoi l-a pomenit pe ”Valerică, mă scuzați, Valeriu Stoica”, insinuând intimitatea cu fostul ministru al justiției care ar fi scris în tratatele sale (oare?) că nu există opreliște la retrocedarea carierelor. De parcă această mențiune vagă, fără citat, așadar fără posibilitatea de a se verifica, ar putea să schimbe ceva din legea făcută pe înțelesul oricui, care oprește expres de la retrocedare terenurile afectate exploatării miniere. În replică, juristul de la Somaco a explicat că legea interzice retrocedarea exploatărilor miniere, nu a carierelor, care pot fi și foste exploatații, închise sau în conservare.

La un moment dat, avocatul cunoscut ca cel mai mare specialist al locului în retrocedări, implicat și la RATC, și la Parcul Tăbăcărie, și la terenurile de pe marile bulevarde, s-a justificat în fața instanței de apel că n-ar fi spus în 2008 sintagma deja prea cunoscută că: ”Nu există dovadă că există o exploatare de carieră de piatră”. El a susținut că grefierul de ședință și-ar fi notat greșit.

Desigur, din pledoaria sa nu au lipsit elementele de discreditare a persoanei prejudiciate de retrocedarea ilegală și nici săgețile că Somaco ar fi făcut plângeri penale judecătorilor. De asemenea, a amintit că și el a avut plângeri, dar a scăpat cu NUP. Despre ultima anchetă care vizează tocmai apelul tardiv formulat de Prefectură în procesul despre care vorbim aici, n-a spus niciun cuvânt.  În schimb, după ce Primăria Lumina și Prefectura și-au spus punctele de vedere în proces, arătând că persoanele reprezentate de Ionel Hașotti nu aveau dreptul să retrocedeze niciun metru de pământ, nici în carieră și niciunde altundeva, avocatul s-a mulțumit să ceară instanței să consemneze în dispozitivul hotărârii pe care o va pronunța faptul că apelul Prefectului a fost respins ca tardiv introdus printr-o încheiere anterioară (vezi detalii AICI). Cu alte cuvinte, a insinuat că această bucată de proces a fost câștigată deja la masa verde, rămânând în discuție doar bucata de carieră.

O soluție definitivă în acest litigiu se va pronunța peste două săptămâni.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

Statul român își cere terenurile care i-au fost furate de Primăria Năvodari pe malul lacului Siutghiol

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

Tribunalul Constanța a respins toate excepțiile ridicate de Primăria Năvodari cu scopul de a împiedica judecarea procesului în care Administrația Națională Apele Române și Ministerul Finanțelor Publice revendică, în numele statului, terenuri în suprafață de 6,52 de hectare în zona de protecție a lacului Siutghiol. Deși de drept aceste suprafețe sunt ale statului și ar trebui să permită în primul rând administrarea lacului și intervenția de pe uscat în situații de eroziune, iar în al doilea rând accesul neîngrădit al publicului, Orașul Năvodari s-a împroprietărit cu japca, a vândut terenurile și a autorizat construcții până în buza apei.

Haiducia din ”coada ghiolului”. Au astupat lacul ca să câștige teren pentru construcții

Numai în ”coada ghiolului”, la Mamaia-Sat, în microrezervația înscrisă ca zonă de protecție avifaunistică, au fost descărcate zeci de tone de pământ și resturi din construcții de la proiectele imobiliare de pe partea cu marea. Ample porțiuni ale microrezervației au fost astupate și astfel cucerite, ca-n vestul sălbatic, pentru construcții plănuite de o camarilă flămândă de înavuțire. Așa a administrat Primăria Năvodari lacul Siutghiol, prăduindu-l și distrugând un colț de muzeu al naturii care putea fi amenajat și exploatat cu beneficii imense pentru turism, dacă exista un dram de minte și o umbră de suflet în cei aleși să conducă destinele orașului.

Controlat de Garda de Mediu, Chelaru a dat vina pe autori necunoscuți

În ianuarie 2018, Garda Națională de Mediu a efectuat o constatare în situl natural, acolo unde se construia de zor un post trafo pe un teren câștigat ilegal din lac. În notele de relații date în fața instituției statului, primarul Florin Chelaru a dat vina pe autori necunoscuți, care, în deplin anonimat, ar fi depus resturi din construcții și pământ spre astuparea bălții. După plecarea Gărzii, primarul a autorizat construcții noi pe buza lacului, pe terenuri furate de la stat și vândute apoi unor terți, în vecinătatea cu stațiunea Mamaia. Dezvoltatorii imobiliari și-au extins terenurile, deversând piatră și nisip în lac, așa cum rezultă fără dubiu din înregistrările video și din fotografiile publicate de Ordinea.Ro la acel moment (vezi aici).

Nicolae Matei a inventariat terenurile statului la Primărie

E limpede că Primăria Năvodari a privit încă de la bun început Legea 42/2010 drept o umbrelă. La umbra legii, fostul primar penal Nicolae Matei a înscris terenurile statului, pe care trebuia doar să le administreze, în inventarul bunurilor private ale localității. Procedura în cauză a fost viciată în mod fundamental, întrucât în inventar nu puteau fi înscrise legal decât bunurile dobândite potrivit dreptului comun, adică prin cumpărare, schimb, donație, vacantarea unei moșteniri, constatarea lăsării în părăsire  și altele. Înscrierea în inventar fără un act în spate este faptă penală. Însă cine să sesizeze fapta, dacă făptașul era chiar administratorul delegat prin lege?

O consolidare de mal din 2007

Furăciunea domeniului public al statului ar fi rămas poate neobservată și nepedepsită, după schema prezentată mai sus. Însă, ai lui Matei nu s-au limitat doar să fure de la stat. După ce a inventariat terenul statului la Primărie, fără dovada modului de dobândire, autoritatea locală a calculat o taxă retroactivă de două milioane de euro în sarcina societății Somaco Construct SRL, care deține complexul turistic Verona de patru stele, în vecinătatea lacului. În anul 2007, societatea a notificat Primăria și Apele Române că malul lacului s-a surpat și apa se infiltra la fundația vilelor, punând în pericol o investiție de 5 milioane de euro. Apele Române și-au dat acordul de principiu pentru consolidarea malului pe cheltuiala societății, însă Primăria nici nu a catadicsit să răspundă, fapt dovedit definitiv de Curtea de Conturi. Pe fondul situației de urgență, Somaco Construct a consolidat terenul, care aparținea statului, realizând ceea ce se numește o construcție hidrotehnică. Potrivit legii, construcțiile de acest tip aparțin prin destinația lor statului.

Cu ajutorul lui Sponte

Nicolae Matei și Stere Sponte, pe vremea când făceau glume proaste pe seama proprietății publice a statului.

În aprilie 2012, Orașul Năvodari a pus mâna pe teren printr-o încheiere de carte funciară extrem de controversată. Întâmplător, Oficiul de Cadastru era condus atunci de un năvodărean, pe numele său Stere Sponte, care de-a lungul timpului a fost primar, consilier local și cetățean de onoare al orașului, colaborator intim al lui Tudorel Calapod și Nicolae Matei, ultimii doi primari, dinaintea lui Chelaru, deopotrivă condamnați pentru fapte penale.

O taxă fiscală retroactivă de două milioane de euro

Deși acest titlu – fără a discuta aici legalitatea sa – nu putea produce efecte decât pentru viitor, Primăria l-a aplicat pentru trecut, calculând o taxă retroactivă de două milioane de euro în sarcina Somaco Construct SRL. Autoritatea locală a pretins în fals că societatea a depozitat grămezi de materiale de construcție pe terenul orașului, în anii anteriori… când terenul nu era al orașului. Falsul intelectual care a stat la baza deciziei de impunere fiscală a fost constatat definitiv în cursul anului 2018, intrând în puterea lucrului judecat.  Însă funcționarii implicați în inventarea taxei nu au mai putut fi trimiși în judecată, pe motiv de prescriere a răspunderii penale. În schimb, Parchetul a cerut instanței să desființeze decizia aberantă de impunere fiscală din 2012 și să repună părțile în situația anterioară săvârșirii infracțiunii. Instanța de judecată a desființat taxa pe fond, iar la momentul de față, cu o ultimă zvâcnire, Primăria Năvodari a formulat o contestație, pentru a mai ține lucrurile în loc.

Statul român, la judecată cu Primăria

Speranțele sunt deșarte, întrucât, așa cum am arătat în deschiderea articolului, Apele Române și Ministerul Finanțelor Publice au deschis deja un proces de revendicare imobiliară, cerând ca terenurile furate de Primărie să se întoarcă în patrimoniul statului. Vorbim aici de toate construcțiile hidrotehnice de la Siutghiol (pentru că toți proprietarii riverani lacului au consolidat malurile, ba chiar unii din ei au construit și pe apă docuri pentru acostarea ambarcațiunilor, fără a li se impune vreodată o taxă fiscală). De asemenea, vorbim de zona inițială de protecție a lacului, de 15 metri liniari de la țărm; deși zona actuală de protecție a fost redusă la 5 metri de la țărm, diferența nu a fost scăzută și nici nu poate fi scăzută din domeniul public al statului, proprietatea de acest tip fiind prin Constituție inalienabilă, imprescriptibilă și insesizabilă.

Primăria a încercat să oprească procesul pe excepții

Prima înfățișare în proces a avut loc pe 14 ianuarie 2019. Autorul articolului de față a participat în rândul publicului interesat la acest proces. În consecință, expunerea ce urmează reprezintă o relatare. Din capul locului, trebuie să spunem că juriștii care au apărat interesele satului au făcut-o cu profesionalism, reușind să demonteze cu argumente toate excepțiile ridicate de Primăria Năvodari cu scopul de a opri din fașă procesul.

Toate excepțiile au fost respinse de instanță

Somaco Construct, societatea la care ne-am referit mai sus, a depus cerere de intervenție în acest dosar, susținând poziția procesuală a Apelor Române. Însă avocata Primăriei a cerut respingerea cererii de intervenție, invocând chiar și ideea că firma pe care Primăria Năvodari a încercat să o mulgă de cinci milioane de euro trebuie să plătească și taxă de timbru. Instanța a respins aceste pretenții și a admis în principiu cererea de intervenție. Apoi, avocata Primăriei a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a Administrației Naționale Apele Române, pe motiv că administratorul bucății de lac ar fi chiar Primăria, prin efectul Legii 42/2010. Un fel de lup pus paznic la oi. Instanța a respins excepția. Avocata a ridicat apoi excepția lipsei de interes a acțiunii, citând… din Florin Chelaru, acest izvor nesecat de norme juridice, care ar fi spus audiat fiind la Comisia de Abuzuri a Senatului României că Primăria nu a încălcat dreptul de proprietate al statului și nu se opune acestuia.

Fostul și actualul primar din Năvodari

Cu alte cuvinte, dacă a spus Chelaru că Primăria n-a furat de la stat, gata, trebuie să se închidă procesul. Instanța a respins și această excepție. Mai departe, reprezentanta convențională a Primăriei a evocat puterea de lucru judecat a unor hotărâri de contencios fiscal, pronunțate în litigiul cu Somaco Construct, înainte de constatarea definitivă a faptelor penale. Instanța a apreciat că aspectul invocat ar fi de fapt o excepție de fond, unind-o ca atare cu fondul și lăsând-o să fie analizată în cursul judecății, în rând cu apărările uzuale.

O pipăială a sesizării de neconstituționalitate

De cealaltă parte, Apele Române au cerut sesizarea Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea Legii 42/2010. Avocata Primăriei a sărit ca arsă, cerând instanței să pipăie fondul sesizării de neconstituționalitate… ceea ce, între noi fie vorba, nu se pipăie cum a pipăit Nicolae Matei terenurile statului, ci se deseacă, pe viu, doar la  Curtea Constituțională. Instanța a rămas în pronunțare pe această cerere.

Primăria și OCPI, obligate să aducă actele

La probatoriu, s-a pus în discuție necesitatea unei expertize topo-cadastrale. Însă avocata Primăriei a insistat ca aceasta să se facă doar cu privire la terenul de 4 mii și ceva de metri pătrați pentru care făptașii din Primărie au pretins taxa halucinantă de la Somaco Construct de 5 milioane de euro, cu majorări cu tot. Judecătorul fondului a simțit că e ceva putred la mijloc, obligând Primăria să aducă actele tuturor terenurilor de pe malul lacului, amânând discutarea acestei probe până la depunerea documentelor. Mai mult, instanța a obligat OCPI să trimită dosarele de primă înregistrare, pentru a se verifica, spunem noi, modul efectiv în care o Primărie a ajuns să fure de la stat.

După cum se vede, la Primăria Năvodari viitorul nu sună deloc bine.  Cu siguranță, neplăcerile sunt doar la început.

Comments

comments

Continuă să citești

Exclusiv

File din biografia secretă a senatorului constănțean Tit-Liviu Brăiloiu

Adrian Cârlescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

O femeie din localitatea Buftea a deschis un proces împotriva senatorului constănțean Tit-Liviu Brăiloiu. Aceasta a cerut desfacerea căsătoriei de soțul ei, a tăgăduit paternitatea acestuia asupra copilului ei, în vârstă de 6 ani, și a cerut instanței să-l oblige pe Tit-Liviu Brăiloiu să recunoască faptul că este tatăl natural, biologic, al minorului. Povestea de tip telenovelă în care este implicat senatorul constănțean a fost prezentată la sfârșitul anului trecut de un tabloid național (vezi aici). De altfel, în fotografia care atestă relația dintre Brăiloiu și reclamanta sa apare și un personaj monden, în speță celebrul Irinel Columbeanu. Anturajul și povestea telenovelistică îl fac potrivit pe senatorul nostru pentru relatările presei tabloide.

Cristina I. a declarat citată de CanCan.Ro că s-a cunoscut cu Brăiloiu în anul 2010 și a avut o legătură cu el până în aprilie 2012, atunci când a rămas însărcinată. Femeia susține că Brăiloiu i-ar fi sugerat să renunțe la sarcină, ulterior refuzând să-l cunoască pe copil și să participe la educația sa. În aprilie 2018, după o tentativă eșuată de a rezolva problema prin tratative avocățești, fosta iubită a senatorului a deschis dosarul civil nr. 10612/299/2018 la Judecătoria Sectorului 1 din București. Potrivit fișei sintetice a litigiului de pe portalul instanțelor de judecată, prima înfățișare în proces a avut loc în octombrie 2018. Două luni mai târziu, Judecătoria a admis excepția necompetenței teritoriale ridicate de Brăiloiu și a decis să-și decline competența în favoarea Judecătoriei Buftea. Din cercetările noastre, dosarul nu a fost încă pus pe rolul instanței din Buftea.

Deși pozează în politician serios și a ajuns chiar să fie ales președinte al unei comisii foarte importante din Senatul României, conducând controlul parlamentar asupra instituțiilor de forță ale țării, Brăiloiu a fost actor și în alte telenovele care l-ar fi calificat mai degrabă pentru poze cu Irinel Columbeanu și alte personaje de tabloid, decât pentru siguranța națională. Presa a publicat fotografii cu acesta arătând gesturi obscene în Parlamentul României și relatări conform cărora ar fi utilizat un limbaj de proxenet față de o senatoare USR (”Sugi p…, păpușă!”). De asemenea, presa locală a publicat o fotografie cu Brăiloiu în timpul unui sărut pasional cu Sabrina Nedelcu, consilier județean PSD care le-a scris protestatarilor anti-guvern, în 2017: ”la muncă, putorilor!”.

De ce își ascunde Brăiloiu biografia

Nepotrivirea lui Brăiloiu de a conduce comisia care răspunde de siguranța națională reiese și din alte aspecte mai puțin comentate în presă, care țin de o educație… cam pe genunchi.

În primul rând, în biografia sa de pe site-ul Senatului nu figurează decât data nașterii și datele de contact, în speță e-mail, telefon fix și mobil.

Liviu Brăiloiu, ZERO biografie pe site-ul Senatului. Spre comparație, toți ceilalți senatori își prezintă CV-urile.

 

Brăiloiu este cam singurul senator care își ascunde datele relevante despre educație și trecutul profesional. De ce face acest lucru? Ei bine, în anul 2008, un CV al său a scăpat în presă, iar informațiile cuprinse în acesta ne lămuresc pe deplin de ce se rușinează șeful comisie de apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului României de biografia sa. Brăiloiu a terminat Liceul Industrial din Eforie în anul 1982. Abia după 17 ani, în 1999, acesta a obținut o diplomă de licență în drept, dar nu de la o universitate onorabilă, ci de la una cu totul obscură – Universitatea de Științe și Arte din București.  Trei ani mai târziu, senatorul a terminat și Facultatea de Științe Economice de la Universitatea Oradea. Potrivit unor informații cunoscute în mediul politic local, Brăiloiu a locuit mai mulți ani în Spania, acolo unde încă deține o proprietate imobiliară în indiviziune cu o femeie din Eforie. În 2005, el a intrat în politică, în PSD, fratele său fiind primar din partea acestei formațiuni în localitatea Eforie. În 2009, a ajuns pentru o scurtă perioadă de timp prefect al județului Constanța, iar din 2016 este senator, reprezentând județul Constanța în camera superioară a Parlamentului. Din 2018, este și președintele comisiei care răspunde de siguranța națională, în ciuda faptului că CV-ul și apucăturile nu îl recomandă pentru o astfel de poziție publică.

 

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: