Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre şi fratele său, fostul parlamentar Alexandru Mazăre, condamnaţi la nouă ani de închisoare, respectiv trei ani de închisoare, au primit...
Instanța supremă a stabilit, astăzi, condamnarea definitivă a fratelui fostului edil Radu Mazăre, Alexandru, fost parlamentar, la trei ani de închisoare cu executare, în vreme ce...
Amânare de pronunțare într-unul dintre dosarele fostului primar al municipiului Constanța, Radu Ștefan Mazăre. Judecătorii de la Înalta Curte de Justiție și Casație a României nu...
Fostul edil al Constanței, Radu Mazăre, și fratele acestuia, Alexandru, au vorbit, luni, în fața judecătorilor instanței supreme, în dosarul în care ambii au fost achitați...
Curtea de Apel București a respins cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, prin care solicita să fie transferat în Madagascar. Solutia pe scurt:...
Fostul primar al Constanței Radu Mazăre vrea să iasă din închisoare după numai doi ani de executare din pedeapsa totală de 9 ani. Mazăre a formulat...
Președintele Consiliul Superior al Magistraturii, Bogdan Mateescu, a sesizat Inspecția Judiciară pentru a realiza cercetări cu privire la aspectele sesizate de mass-media în legatură cu judecătorul...
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în două dosare distincte, a următoarelor persoane: în stare de detenție,...
Avocatul lui Radu Mazăre, Mihai Hotca, a declarat luni la Antena 3 că toate actele în baza cărora clientul său a fost extrădat din Madagascar au fost...
Administrația Bazinală de Ape Dobrogea Litoral a deschis o acțiune în revendicare imobiliară la Judecătoria Constanța împotriva societății Golful Pescarilor SRL Agigea. Instituția care exercită dreptul...