Conecteaza-te cu noi

Actual

Bărbat fără permis de conducere, depistat la volan. A încercat să fugă dar a fost imobilizat

Published

on

Un tânăr din Constanța, aflat la volanul unui autoturism, a fost oprit de polițiști. Acesta a oprit mașina, a coborât și a încercat să fugă. A fost imobilizat, iar apoi oamenii legii au aflat că bărbatul nu are permis de conducere.

Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 26 februarie a.c., în jurul orei 16.50, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism pe strada Adamclisi din municipiul Constanța fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

”Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire, dar, după ce a oprit autoturismul, șoferul a coborât din acesta și a încercat să se sustragă, însă a fost imobilizat de polițiști.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions