Un bărbat a fost reținut pentru tulburarea ordinii publice și port ilegal de armă albă.
Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, respectiv portul sau folosirea de obiecte periculoase fără drept, polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au identificat un al treilea bărbat, de 27 de ani, bănuit de comiterea faptelor.
Acesta a fost depistat, în după amiaza zilei de ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, fiind condus la sediul Poliției stațiunii Mamaia, pentru audieri.
În urma administrării probatoriului în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.
Reamintim faptul că, la data de 25 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Investigații Criminale, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județele Călărași, Ilfov, respectiv municipiul București, fiind descoperite mai multe arme albe.
2 bărbați au fost conduși la audieri, iar, în urma administrării probatoriului în cauză, aceștia au fost reținuți, pentru 24 de ore, ulterior fiind luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Foto: Ilustrativ