Conecteaza-te cu noi

Politica

Băsescu, despre Cioloș: “Un oportunist perfect, încearcă întotdeauna să obțină maximum de profit pentru el”

Published

on

Fostul președinte Traian Băsescu a revenit cu o nouă replică pentru Dacian Cioloș, după ce fostul premier s-a arătat deranjat de acuzațiile că ar fi omul lui Macron și ar reprezenta interesele lui la Bruxelles.

“Mă surprinde că în timp ce vorbește că nu ar vrea să se vorbească la televiziune ci să se vorbească cu el, el devoalează deformat o convorbire absolut privată care s-a petrecut în avionul TAROM de marți dimineață în zborul de la București la Bruxelles. La un moment dat l-am invitat la mine, am rugat stewardesa să îl cheme și l-am invitat lângă mine pentru că era loc liber. Iar discuția nu a avut nicidecum tonul ăsta. Într-adevăr, am discutat despre o posibilă colaborare între toate formațiunile românești, deci toți cei 33 de europarlamentari, lucru pe care l-am spus și ieri la ambasada, unde s-au întâlnit toți europarlamentarii aleși și de aici până la ce spune Dacian, nu îmi place să devoalez discuții private, dar dacă tot a deschis vorba mă văd nevoit să îi amintesc public că discuția s-a axat mare parte din timp pe o explicație pe care el mi-o dădea mie, că nu Macron l-a pus șeful grupului parlamentar, ci a fost el ales așa că a discutat cu toți și a fost un incident cu o doamna care nu știu ce declarație a făcut public și nu a mai fost aleasă ea ci a fost votat el. Deci, obsesia este să fie scos de sub incidența afirmațiilor că este omul lui Macron. A vrut să mă convingă că meritele lui l-au adus la această funcție. Sigur, acum pentru că a deschis subiectul public vă pot spune că după acele 30 de minute de explicații poate s-a convins el. Pe mine nu m-a convins că nu l-a pus Macron, rămân la aceeași părere. Eu aș privi și la slăbiciunile lui, slăbiciuni probabil culturale față de Franța pentru că toți avem într-un fel sau altul o aplecare către o țara sau alta. (…) Și el e căsătorit cu o franțuzoaică, nu are cum să nu fie apropiat de Franța pentru că transferul cultural s-a făcut. Stă cu o bucățică de Franța în casa”, a afirmat Traian Băsescu pentru B1TV citat de jurnaliștii de la stiripesurse.ro.

Acesta a mai precizat că trecutul lui Dacian Cioloș, în special momentul în care s-a arătat dispus să treacă de la PPE la socialiști doar să rămână comisar european, arată că este un oportunist perfect.

“Dacian Cioloș nu poate să spună niciodată că nu e un oportunist perfect și întotdeauna încearcă să obțină maximum de profit pentru el indiferent cât ar trebui să își schimbe atitudinile. Dacian Cioloș a fost susținut de PPE, ar fi fost gata să fie susținut de socialiști, și-a trimis directorul de cabinet la PSD și el a rămas de partea dreaptă în condițiile în care la alegerile trecute a vrut să fie cu un picior într-o parte și altul în alta parte. Ăsta e tipul de om, dar nu înseamnă că nu e un om adaptat vremurilor noastre.”, a precizat Traian Băsescu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions