Conecteaza-te cu noi

Politica

Iohannis insistă ca referendumul de revizuire a Constituției să aibă loc în aceeași zi cu prezidențiale

Published

on

Curtea Constituţională a României (CCR) va dezbate pe 18 iulie proiectul de lege al PNL şi USR care vizează revizuirea Constituţiei, precum şi iniţiativa legislativă a PSD-ALDE care prevede tot revizuirea Legii fundamentale. Întrebat când crede că ar trebui organizat referendumul pentru modificarea Constituției, înainte sau în aceeași zi cu primul tur al alegerilor prezidențiale, președintele României, Klaus Iohannis a reiterat că referendumul este bine să fie organizat fie împreună cu primul tur al prezidențialelor, fie împreună cu al doilea tur.

„Sigur, s-au grăbit unii politicieni care au și boicotat acest referendum să ne spună că există cică o recomandare dată de Comisia de la Veneția să nu se organizeze alte forme de scrutin împreună cu alegerile. Țin să informez opinia publică că această recomandare nu există. Nu există o recomandare dată de Comisia de la Veneția pentru a evita suprapuneri. Deci, putem fără niciun fel de problemă să organizăm referendumul împreună cu prezidențialele. Și, ca o notă de subsol, ca să zic așa, este foarte curios că exact unii politicieni care sunt foarte nemulțumiți că vine GRECO și Comisia de la Veneția să ne dea lecții, folosește cică argumentul că de la Comisia de la Veneția ni s-a spus să nu organizăm alegeri împreună cu referendumul. Iată un exemplu trist de abordare duplicitară din partea unor politicieni români“, a declarat, astăzi, Iohannis.

De partea cealaltă, PSD transmite prin intermediul unui comunicat oficial că termenul propus de președintele Klaus Iohannis pentru organizarea referendumului de revizuire a Constituției și anume odată cu alegerile prezidențiale, este mult prea lung. PSD arată că acest referendum va fi organizat în toamnă, adică înainte de prezidențiale. Temerea social democraților este că Iohannis vrea să profite din nou electoral prin organizarea unui referendum pentru modificarea Constituției, pe teme de justiție.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions