Conecteaza-te cu noi

Politica

Bătaie mare pentru șefia Autorității Electorale Permanente. PSD propune un om care a avut probleme penale

Published

on

E bătaie mare pentru șefia Autorității Electorale Permanente după ce Constantin Mitulețu-Buică și-a dat demisia din funcția de președinte. Pentru postul de șef al AEP se bat atât PNL, cât și PSD, dar și USR. În PNL s-au avansat ca posibile nume pentru șefia AEP vicepreședintele instituției, Marian Muhuleț, politologul Cristian Pârvulescu și jurnalistul Ion M. Ioniță. PSD-ul, însă îl dorește la conducerea AEP pe Toni Greblă, actualul prefect al Capitalei și fost judecător la CCR, dar care a avut probleme cu legea în trecut. În urmă cu câțiva ani, Toni Greblă a fost acuzat de DNA pentru trafic de influență, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția, constituirea unui grup infracțional organizat și fals în declarații. În 2019, el a fost achitat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ecuația stabilirii unui nou președinte al AEP intervine și USR, care și l-ar dori la conducere pe Marian Muhuleț, actual vicepreședinte al instituției.

„Există o soluție foarte simplă dacă PNL nu vrea să dea AEP pe mâna lui Greblă și a PSD-ului. USR este gata să îl susțină pe vicepreședintele actual al AEP, Marian Muhuleț, un profesionist apolitic, care înțelegem din spațiul public că ar fi susținut și de PNL pentru președinția instituției. În 2019 acesta a mai fost susținut de USR, PNL și PMP pentru președinția AEP, dar PSD avea majoritate în parlament și l-a pus pe Mitulețu-Buică președinte. Acum PSD nu mai are majoritate, are doar 33% din parlamentul României, deci nu există nicio scuză să-și impună candidatul.“, spune Cătălin Drulă, președintele USR.

Revenind la situația lui Constantin Mitulețu-Buică, care în ianuarie și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente, la două zile după ce a fost reclamat la Parchetul General de către Agenția Națională de Integritate, culmea este că omul PSD a reușit să rămână în structura de conducere a instituției, în urma unei decizii a premierului Nicolae Ciucă. Buică a revenit pe postul de secretar general al AEP, ocupat până în 2019, când PSD l-a propus, iar Parlamentul l-a numit președinte al Autorității Electorale Permanente, continuând în acest fel să rămână la șefia instituției.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions