Conecteaza-te cu noi

Actual

Bate vântu’n Gara Constanța! Călători puțini, magazine goale… pierderi colosale!

Published

on

Astăzi, preț de câteva ore am fost purtată de la companie la companie în cadrul Regionalei CFR Constanța. Foarte puțină lume cunoaște dedesubturile privatizării CFR, numele companiilor existente, numele și numerele de telefon ale directorilor acestora și modalitatea de a lua legătura cu ei. Pentru ei există numere de telefon CFR și mai puține aparținând companiilor de telefonie de stat sau privată, fixă sau mobilă. Nu ne doream să aflăm cine știe ce secrete, doream doar să știm ce se întâmplă în spațiile comerciale existente în incinta Gării CFR Constanța pentru că cele mai multe sunt neocupate, iar cele în care există marfă, semn că cineva a deschis totuși un magazin, erau închise. La câteva telefoane, mi-au răspuns oameni amabili, care mi-au spus că ei sunt chiriași în gară și că aceasta aparține de CFR Infrastructură. În aceste condiții, mi s-a dat de înțeles că singura persoană oficială cu care puteam să stau de vorbă și care mi-ar fi putut oferi informații pertinente este directorul Dorin Maer. Pe care l-am sunat și l-am tot sunat dar la secretariat nu răspundea nimeni. Între timp am avut posibilitatea să mă informez asupra acestor spații despre care doream să aflu amănunte.gara-constantabun În urmă cu șase ani, adică prin anul 2010, erau finalizate lucrările la noile spații din gară. Lumea se agita și credea că lucrurile vor merge bine, că doar pe acolo se perindă foarte multă lume și că fiecare călător este nevoit să-și cumpere o sticlă de apă și ceva de mâncare pentru călătoria cu trenul. Unii s-au gândit că ar fi benefic să existe tot felul de magazine,  cu articole inclusiv de pescuit  pentru turiștii care vin la mare dar nu și-au luat undița cu ei! De gândit au gândit bine, doar că socoteala din târg nu se potrivește cu cea de a casă! Deci, în partea stângă  a Gării există un spațiu foarte mare în care s-au amenajat zeci de încăperi care ar fi trebuit să însemne fiecare câte un magazin. Există uși masive la intrarea prin față, dar nu credem că au fost folosite vreodată. Iar dacă au fost, acum sunt închise. Doar ei știu de ce! Aceste spații ar fi trebuit să fie închiriate. Pe de-o parte pentru a reprezenta o sursă de venit către CFR, pe de altă parte pentru a exista o gară frumoasă, atractivă, plină de viață, așa cum sunt cele din străinătate. Ordinea o alegeți d-voastră! Numai că nu a fost să fie așa!

De ce e pustie gara?

Cu numai câteva zile în urmă am văzut trenuri pline de călători. Erau studenți care beneficiau de transport gratuit către casă și înapoi, special pentru a-și putea manifesta dreptul de vot. Câți dintre ei au votat este foarte greu de spus, dar nu ăsta e subiectul articolului. Ideea este că trenurile au fost pline, la fel ca și gările. Astăzi însă, cu toate că era în jurul orei 10.00, oră la care gara ar fi trebuit să fie plină, era aproape goală. Ici-colo câte un călător. Alături, în locul de unde pleacă autocarele spre București era plin de lume. Semn că lumea continuă să călătorească doar că a fost alegerea ei să plece cu mașina sau cu autocarul. De ce nu au ales trenul? Pentru că este scump și condițiile de transport nu sunt foarte bune. Iarna nu-i ca vara, spunea un politician român! Este adevărat că vara atmosfera de aici este total diferită de felul în care arată iarna. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, în județul Constanța trăiesc sute de mii de oameni. Iar mulți dintre ei sunt nevoiți să facă deplasări zilnice către București sau către alte localități din țară. Către ei ar fi trebuit să se îndrepte atenția celor de la CFR. Pe ai ar fi trebuit să-i servească! Pentru ei ar trebui și ca gara Constanța să arate bine, să fie agitată, să fie dotată cu tot ceea ce este necesar! Dar nu poate fi. De ce? În momentul finalizării proiectului de refacere a gării acesta era spectaculos. Avea în componență restaurant, sală de cinematograf, farmacie și spații pentru închiriat. De funcționat nu funcționeză aproape nimic. Cauza o reprezintă prețul mult prea ridicat al chiriilor!

Licitații fără număr…

dorin-maer-bunNu este nici o exagerare, dar CFR Infrastructură pare preocupat de această situație. Altfel de ce ar organiza lună de lună licitații pentru a închiria aceste spații? Când, în sfârșit, ne-a răspuns la telefon, amabil și extrem de pertinent, directorul general al CFR Infrastructură, Dorin Maer, ne-a spus că spațiul foarte mare este închiriat într-un procent foarte mic: ”În fiecare lună se scot la licitație aceste spații și, la ora actuală avem ocupate între 33 și 35% dintre ele.” Cu alte cuvinte, peste 60% din aceste spații nu au fost închiriate. Și nu se știe când și dacă vor fi vreodată. Prețurile percepute pentru închirierea unui spațiu comercial  nu sunt exagerat de mari. ”La început prețul era de 100 de lei/mp. Între timp am ajuns la 80 lei/mp. Vara este un preț, iar iarna este un alt preț. Cu toate acestea, nu se înghesuie lumea să închirieze spații”, a precizat directorul general, Dorin Maer. După cum ne-a spus directorul, prețurile au fost stabilite în urmă cu mai multă vreme de către Compania Națională. Și, pe atunci, erau mai mici decât chiriile din marile centre comerciale. Doar că, între timp, se pare că aceste tarife au rămas la un nivel ridicat și lumea preferă să închirieze în mall-urile arhipline de lume. Este adevărat că CFR este o companie de stat și aici lucrurile se desfășoară cu încetinitorul și cu multe semnături. Ceea ce nu este cazul la un privat care centrează, dă cu capul și înscrie sau ratează. Nu cu multă vreme în urmă, conducerea companiei a cerut tuturor directorilor regionali să ia în calcul posibilitatea de a încheia un contract cu o societate care să se ocupe de aceste spații. Și precizăm că situația spațiilor goale în gările CFR este universal valabilă. Este aproape la fel și la Cluj Napoca, și la Timișoara sau la Iași.

Ce-i de făcut?

Advertisement

palmieri-la-gara-constanta-3În perioada următoare vor fi sărbătorile de iarnă. Conducerea CFR Constanța se gândește să monteze un brad în gară, poate așa mai atrage ceva lume. Dar magazinele nu se știe când, de către cine și cum vor fi deschise. A… și să nu uit. La CFR au rămas puțini angajați. O tanti care ne-a răspuns la telefon a fost nevoită să întrerupă brusc discuția cu noi pentru a răspunde la un alt telefon. Ulterior și-a cerut scuze și a spus că a rămas singură în birou, cu toate că pe vremuri mai avea câteva colege, iar acum este nevoită să facă treaba tuturor. Nici nu vreau să mă gândesc cât costă întreținerea acestor spații pentru că și aici se plătește curentul, gazul, apa, măturatul etc. Sunt sute de mii de lei pe lună, bani cheltuiți aproape inutil. Dar, la un capitol stăm bine: dacă tot nu sunt cumpărători în aceste spații, o mare parte dintre el a devenit loc de iernat pentru palmieri! Nu au foarte multă lumină și căldură, așa cum le place, dar va trece și iarna aceasta!

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions