În cursul nopții trecute, un șofer care conducea pe Autostrada A2 București-Constanța, dinspre Cernavodă spre litoral a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Polițiștii au constatat faptul că bărbatul aflat la volan este băut bine și are și permisul de conducere suspendat.
Oficial din partea IPJ Constanța
La data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 00.40, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au identificat un bărbat de 55 de ani, care a condus un autoturism pe Autostrada A2 dinspre Cernavodă către Constanța, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului și având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pentru perioada în curs.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,00 mg/l de alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Persoana în cauză a fost implicată într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.