Conecteaza-te cu noi

Politica

Bourceanu (PNL), noi acuzații la adresa administrației Făgădău: “Pune piedici în activitatea consilierilor”

Published

on

Consilierii locali municipali ai Partidului Național Liberal au depus luni, 02 aprilie a.c., rapoartele de activitate pe anul 2017, în conformitate cu prevederile art. 51 al.4 din Legea administrației publice locale nr.215/2001, informează un comunicat de presă al PNL Constanța.

Potrivit rapoartelor, aleșii liberali au întâmpinat, în anul 2017, mai multe piedici în desfășurarea activității. Aceștia au depus proiecte de hotărâre cărora nu li s-au redactat rapoarte de specialitate din partea direcțiilor Primăriei Constanța, parte din solicitări neprimind răspuns nici până în prezent sau nu au primit avize, fiind amânate pe perioadă nedeterminată. Consilierii locali liberali consideră că legislația este facultativă pentru departamentele primăriei, în cadrul ședințelor comisiilor de specialitate ale Consiliul Local Municipal fiind prezentate adesea proiecte ale căror documentație a fost transmisă cu mai puțin de 24 de ore înaintea ședinței.

Consilierii locali PNL sunt nemulțumiți și de modul în care sunt organizate circuitele funcționale în interiorul Primăriei Constanța, reclamând faptul că nu există fluență și coerență în exercitarea actului administrativ. Aceștia mai spun că nu există un spațiu destinat desfășurării activității consilierilor locali.

Din toate aspectele semnalate reiese faptul că Primăria Constanța este dezorganizată, nu ia în serios activitatea consilierilor locali, implicit a întregului Consiliu Local Municipal, și, ceea ce este și mai grav, a dovedit de nenumărate ori că nu știe și nici nu are capacitatea să administreze coerent municipiul.

Advertisement

“Dacă privim cum arată astăzi orașul Constanța, la cârpelile care se fac pe străzi și printre blocuri, la dezinteresul față de spațiile verzi, față de educația copiilor, de performanța sportului, de sănătatea constănțenilor, la degringolada din oraș, la haosul administrativ, înțelegem că reprezentanții PSD Constanța aflați în exercițiul mandatului politic și administrativ au reușit să-și atingă, după multe strădanii, limita propriei competențe. Vedem cum au reușit să împiedice dezvoltarea economică a municipiului prin menținerea unui blocaj birocratic. Totodată, prin nereglementare și depășiri nejustificate de termene în cazul a zeci, sute de procese inutile se generează pierderi consistente în bugetul orașului”, susține coordonatorul politic al Organizației Municipale Constanța a Partidului Național Liberal, Septimiu Bourceanu.

Acesta este de părere că locuitorii municipiului Constanța percep administrația publică ca pe o instituție profund coruptă, aflată în haos administrativ și blocată între decizia politică și ineficiența administrativă.

“Cum să poți gestiona în mod eficient orașul Constanța când nu înțelegi necesitățile de dezvoltare ale orașului și dacă nu ești în stare să organizezi fluxurile și traseul documentelor în instituția pe care o conduci? Din păcate, administrația locală a municipiului Constanța este blocată în trecut și fuge de responsabilitatea actului administrativ. Actuala conducere a Primăriei Constanța ne dovedește zilnic că este incapabilă să ofere un viitor stabil orașului și cetățenilor săi”, consideră Septimiu Bourceanu. (comunicat de presă PNL Constanța)

Conform documentului, în scurt timp, pe pagina de internet a Primăriei Constanța vor putea fi studiate rapoartele de activitate ale consilierilor Mihaela Andrei, Adriana Câmpeanu și Cristina Văsii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions