Conecteaza-te cu noi

Administratie

Bugetul Consiliului Județean Constanța, supus consultării publice!

Published

on

Consiliul Județean Constanța a publicat pe site-ul său proiectul de buget pentru acest an. Potrivit datelor, bugetul propriu al judeţului pentru 2019 însumează la venituri totale 532.599.490 lei, iar la cheltuieli totale 650.236.331 lei, deficitul de 117.636.841 lei având ca sursă de finanţare excedentele anilor precedenţi. De precizat este că în proiectul de buget, la capitolul venituri, CJC are trecă că va atrage de la Uniunea Europeană suma de 177.816.018 de lei, adică 37.833.195 de euro.

„Proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, a listei obiectivelor de investiţii ale Judeţului Constanţa pe anul 2019, întocmit în baza prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi a Legii nr.50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019, cuprinde resursele financiare mobilizate la dispoziţia administraţiei judeţene şi repartizarea acestora pentru realizarea în condiţii corespunzătoare a acţiunilor privind autoritatea publică judeţeană, alte servicii generale, tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi, transferuri cu caracter general, apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, învăţământ, sănătate, cultură şi religie, asistenţă socială, locuinţe şi servicii de dezvoltare publică, agricultură, transporturi şi alte acţiuni economice. Fundamentarea veniturilor proprii a avut la baza constatarea, evaluarea şi inventarierea materiei impozabile, evaluarea serviciilor prestate şi a veniturilor obţinute din acestea în scopul evaluării corecte a veniturilor. De asemenea s-a avut în vedere gradul de realizare a veniturilor proprii în 2017 şi 2018 precum şi cadrul legislativ în vigoare“, se arată în nota de fundamentare.

Conducerea CJC punctează că la întocmirea proiectului de buget s-a avut în vedere dimensionarea cheltuielilor bugetare la resursele financiare.

„Bugetul este structurat astfel: a) Secţiunea de funcţionare, care reprezintă partea de bază obligatorie a bugetului şi care cuprinde veniturile necesare finanţării cheltuielilor curente pentru realizarea competenţelor stabilite prin lege, precum şi cheltuielile curente respective. b) Secţiunea de dezvoltare, care reprezintă partea complementară a bugetului şi care cuprinde veniturile şi cheltuielile de capital aferente implementării politicilor de dezvoltare la nivel judeţean.

Advertisement

Resursele financiare ale secţiunii de funcţionare ale bugetului propriu al Judeţului Constanţa pe anul 2019 sunt: impozite şi taxe locale, cote şi sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanţarea cheltuielilor curente, subvenţii de la alte administraţii pentru finanţarea cheltuielilor curente, vărsăminte din secţiunea de funcţionare pentru finanţarea secţiunii de dezvoltare, care se prezintă cu valoare negativă. Încasarea veniturilor se face conform reglementărilor în vigoare, precum şi cu prevederile Legii nr. 50/2019 a bugetului de stat pe anul 2019.

Veniturile secţiunii de funcţionare ale bugetului propriu al Judeţului Constanţa pe anul 2019 sunt în sumă de 210.679.220 lei, în timp ce veniturile corespunzătoare secţiunii de dezvoltare din bugetul de venituri şi cheltuieli al Judeţului Constanţa pentru anul 2019 sunt în sumă de 321.920.270 lei“, se mai arată în nota de fundamentare.

Potrivit raportului, totalul de cheltuieli de 650.236.331 lei se împarte, astfel:

Capitolul 51 Autorităţi executive 101.733.664 lei

Capitolul 54 Alte servicii 5.189.100 lei

Advertisement

Capitolul 55 Tranzacţii privind datoria publică 1.114.950 lei

Capitolul 60 Apărare 1.000.000 lei

Capitolul 61 Ordine publică 2.050.000 lei

Capitolul 65 Învăţământ 19.429.595 lei

Capitolul 66 Sănătate 49.994.784 lei

Advertisement

Capitolul 67 Cultură, religie şi acţiuni privind activitatea sportivă şi de tineret 93.021.578 lei

Capitolul 68 Asigurări şi asistenţă socială 125.330.647 lei

Capitolul 70 Servicii şi dezvoltare publică şi locuinţe 6.860.357 lei

Capitolul 74 Protecţia mediului 14.001.404 lei

Capitolul 83 Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare 9.548 lei

Advertisement

Capitolul 84 Transporturi 230.500.704 lei

 

Proiectul de buget poate fi consultat aici: http://www.cjc.ro/sectiune.php?s=40

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions