Conecteaza-te cu noi

Administratie

Bugetul Constanței, supus mâine aprobării. Vezi lista cu amendamente depusă de opoziție

Published

on

constanta

Mâine se votează bugetul orașului Constanța. În cadrul ședinței Consiliului Local, aleșii USR Constanța vor veni cu o serie de amendamente ce vizează proiecte de dezvoltare locală. Din păcate, atât pentru constănțeni, cât și pentru reprezentanții USR, cel mai probabil, amendamentele formațiunii nu vor fi acceptate de aleșii locali apropiați de Chițac, pentru că, pe de o parte, USR și PNL nu se mai află într-o alianță și, pe de altă parte, „nu vor mușchii primarului, că e de la ăia răii de la USR.“

„Educație, sport, accesabilitate, timp liber și recreere reprezintă ariile pentru care consilierii USR Constanța au identificat soluții la o parte din problemele pe care constănțenii le semnalează de foarte mulți ani. Având ca prioritate nevoile comunităților din orașul nostru, în acest an propunem 24 de proiecte pentru includerea în bugetul local.

Unele dintre acestea au fost propuse și în anii trecuți și au fost aprobate, însă, ulterior, au fost ignorate constant de actuala administrație. Altele reprezintă proiecte noi și sperăm că, atât primarul Chițac, cât și consilierii PNL și PSD le vor considera mai importante decât butaforiile, bâlciurile, dedicațiile imobiliare sau invazia de stâlpișori pentru care au cheltuit zeci de milioane de la bugetul local.

Nu reinventăm roata, însă la Constanța roata a fost spartă, furată și vândută de ceva ani. Propunem și vrem să se facă ceea ce trebuia făcut de mult timp, ceea ce trebuia să fie deja o normalitate pentru un oraș european. Vorbim despre reabilitarea și construirea unor grădinițe, construirea de școli și creșe, amenajarea unor grădini publice, terenuri de sport, construirea de parcări sau asigurarea unor facilități pentru anumite segmente ale populației. Sunt proiecte fezabile, necesare cu beneficii reale pentru constănțeni.“, a declarat Stelian Ion, președinte USR Constanța.

Lista proiectelor propuse de consilierii USR Constanța:

Promenada Mării Negre (studiu de fezabilitate) – Concretizarea construirii unei promenade și nu a unei șosele de coastă ar reprezenta, printre altele, o dovadă că administrația locală este dispusă să diminueze impactul asupra mediului și să renunțe la favorizarea dezvoltatorilor imobiliari punând, în sfârşit, accentul pe regenerarea urbană și dezvoltarea sustenabilă a orașului. Proiectul va include regenerarea spațiilor publice adiacente, crearea de spații verzi și a unor noi zone de relaxare prin înființarea de locuri de joacă, terenuri de sport, zone de fitness în aer liber și alte astfel de amenajări de-a lungul noii promenade. De asemenea, promenada Mării Negre va avea un coridor pentru pietoni şi bicicliști şi va facilita accesul către plajă pentru persoane cu dizabilități locomotorii și cărucioare pentru copii pe toată lungimea acesteia. Suma propusă: 500.000 lei.

Amenajarea unei grădini publice în cartierul Poarta 6 (studiu de fezabilitate) – Suma propusă: 100.000 lei

Amenajarea unei grădini publice în cartierul Compozitori (studiu de fezabilitate) – Suma propusă: 100.000 lei

Amenajarea unei grădini publice în cartierul Tomis Plus (studiu de fezabilitate) – Suma propusă: 100.000 lei

Amenajarea unei grădini publice în cartierul Palas (studiu de fezabilitate) – Suma propusă: 100.000 lei

Toate cele patru proiecte menționate mai sus au în vedere achiziția, construcția și montarea elementelor de structură și mobilier: alei pietonale, trotuare, instalații și echipamente de recreere pentru copii, realizarea sistemelor de iluminat și irigații, montarea sistemelor de supraveghere video și wi-fi, dotarea cu mobilier urban. Prin aceste proiecte ne dorim creșterea calității vieții locuitorilor din aceste cartiere și încurajarea petrecerii timpului în aer liber.

Construirea a două terenuri de sport și loc de joacă în cartierul Palas – str. Bradului (studiu de fezabilitate) – Luând în considerare faptul că în cartier nu există facilități sportive, iar asigurarea bazei materiale necesare desfășurării activităților recreative și sportive în condiții optime de confort și siguranță este o obligație a administrației publice locale, considerăm proiectul ca fiind de mare importanță. Beneficiile acestuia s-ar răsfrânge în creșterea numărului beneficiarilor care practică activități sportive în scop recreativ și în creșterea nivelului de conștientizare a importanței sănătății fizice. Suma propusă: – 150.000 lei.

Finalizarea extinderii Grădiniței cu program prelungit „Lumea poveștilor“ – În decursul ultimilor ani au fost făcute demersuri în vederea finalizării construcției anexei Grădiniței “Lumea poveștilor”. Aceste demersuri se apropie de final și, pentru acest an, propunem alocarea de fonduri pentru continuarea și finalizarea lucrărilor de reabilitare a anexei grădiniței. Aflată într-o zonă foarte populată a orașului, unitatea este nevoită să refuze anual foarte multe solicitări, din cauza lipsei spațiului necesar desfășurării activității. Proiectul de extindere este început încă din anul 2008, însă a fost abandonat de administrațiile trecute. Suma propusă – 2.000.000 lei

Reabilitarea Grădiniței nr. 16 – Participarea la educația preșcolară reprezintă baza succesului educațional ulterior. Astfel, dezvoltarea unui obiectiv de investiție care să garanteze premisele respectării prevederilor legale în materie de educație ar asigura condițiile necesare realizării unui act educațional de calitate. Infrastructura corespunzătoare este esențială pentru educație, pentru dezvoltarea timpurie a copiilor, dar și pentru procesul de dobândire a abilităților sociale și a capacității de integrare socială. Deși este singura unitate de învățământ preșcolar din zona Peninsulară, Grădinița nr. 16 stă închisă de peste doi ani, părinții fiind nevoiți să facă eforturi pentru a-și duce copiii la alte unități de învățământ. Având în vedere că problemele de natură juridică au fost rezolvate, propunem alocarea sumelor necesare pentru reabilitarea clădirii și redeschiderea unității de învățământ într-un timp cât mai scurt. Suma propusă: 2.000.000 lei.

Construirea unei noi creșe pe Aleea Topolog (studiu de fezabilitate) – Educația este un factor cheie al dezvoltării, creând premisele existenței unui nivel de trai mai ridicat. Profilul educațional este o condiție impetuos necesară pentru o dezvoltare durabilă și favorabilă incluziunii, iar acest deziderat nu se poate realiza fără infrastructură adecvată tuturor etapelor educaționale. Având în vedere numărul limitat al locurilor din creșe, acest proiect ar veni în întâmpinarea locuitorilor din zonă, care sunt nevoiți să își înscrie copiii la creșe care se află la mare distanță de domiciliu sau să apeleze la creșe private. Pentru că în zonă a funcționat o creșă care în acest moment este dezafectată, vechea clădire poate fi demolată în vederea construirii noii creșe, terenul fiind pretabil acestei activități. Suma propusă: 150.000 lei.

Construirea unei parcări supraetajate pe Aleea Topolog (studiu de fezabilitate) Având în vedere că în urma proiectului de reabilitare a bulevardului I.C. Brătianu vor dispărea toate locurile de parcare, așa cum s-a întâmplat pe marile bulevarde reabilitate, luând în considerare lipsa locurilor de parcare din municipiul Constanța, propunem o soluție practică și eficientă, menită să rezolve o mare parte a acestei probleme. Suma propusă: 150.000 lei.

Construirea unei parcări supraetajate pe structură metalică, Str. Badea Cârțan (studiu de fezabilitate) – Având în vedere starea precară a clădirii, fapt care a dus la relocarea agenției SPIT într-o locație mai sigură, ținând cont de suprafața mare a terenului și luând în considerare lipsa locurilor de parcare din municipiul Constanța, propunem o soluție practică și eficientă, menită să rezolve o mare parte a acestei probleme. Suma propusă: 150.000 lei.

Construirea unei parcări subterane, platou Casa de Cultură (studiu de fezabilitate) – Având în vedere deficitul de locuri de parcare de pe raza municipiului Constanța și luând în considerare faptul că în urma reabilitării bulevardului Alexandru Lăpușneanu vor dispărea și cele existente, este necesară găsirea unei soluții cât mai urgent. Ca urmare a discuțiilor purtate cu locuitorii din zonă în încercarea de a găsi o soluție care să nu le influențeze calitatea vieții, propunem construirea unei parcări subterane sub platoul din fața clădirii Casei de Cultură. Suma propusă: 300.000 lei

Construirea unui complex de servicii comunitare pentru persoane adulte cu dizabilități (studiu de fezabilitate) – Lipsa accesului la educație și formare, la servicii de abilitare, reabilitare și servicii psihologice și sociale adaptate nevoilor reale constituie vulnerabilități multiple care generează excluziune socio-profesională. Complexul de Servicii Comunitare Integrate pentru Persoanele Adulte cu Dizabilități ar crea, la nivel local, un mecanism de servicii integrate, având intervenție în ariile relevante procesului de combatere a excluziunii sociale prin facilitarea accesului la reabilitare, educație și participare socială. Suma propusă: 250.000 lei.

Construirea unui teren de sport multifuncțional în cartierul Medeea, în curtea fostei Școli nr. 19 (studiu de fezabilitate) – În contextul în care dezvoltarea și regenerarea unitare se pot face doar prin asigurarea condițiilor propice dezvoltării sociale, economice și culturale, necesitatea asigurării de dotări sportive se justifică prin aportul pe care acestea le au asupra dezvoltării comunității. Scopul proiectului este de a oferi copiilor și tinerilor constănțeni posibilitatea de a face mișcare într-un spațiu sigur și dotat corespunzător, prin edificarea unei zone de agrement ce va permite desfășurarea activităților sportive, iar terenul fostei Școli nr. 19, nefolosit de la schimbarea destinației clădirii, ar deservi cu succes destinația. Suma propusă: 250.000 lei.

Construirea unui teren de sport sintetic la Școala nr. 18 “Jean Bart” – Având în vedere importanța practicării activităților sportive ca parte esențială a unui stil de viață echilibrat, necesitatea creșterii numărului terenurilor de sport este un argument inebranlabil în favoarea facilitării accesului comunității locale la diversitate în ceea ce privește sportul. Scopul proiectului este promovarea practicării activităților sportive într-un mediu curat și sigur. Pe lângă beneficiile aduse sănătății fizice, implicațiile activităților fizice își pun amprenta și pe dezvoltarea interacțiunii sociale în cadrul comunității. Ținând cont că terenul a fost reabilitat recent, acest proiect ar veni în completare, rezultând o bază materială prielnică practicării activităților sportive în siguranță. Suma propusă: 125.000 lei

Construirea unei săli de sport la Școala nr. 18 „Jean Bart“ (studiu de fezabilitate) – Existența bazei materiale necesare practicării organizate a mișcării fizice va contribui, fără îndoială, la îmbunătățirea stării de sănătate a elevilor și la consolidarea relațiilor sociale, fiind totodată un factor al dezvoltării edilitare. Având în vedere că Școala nr. 18 “Jean Bart” nu are o sală de sport atât de necesară elevilor, beneficiile construirii acesteia se vor concretiza prin creșterea calității orelor de educație fizică și sport și prin posibilitatea organizării competițiilor sportive școlare. Suma propusă: 100.000 lei

Construirea unei noi grădinițe în cartierul Compozitori (studiu de fezabilitate) –  Dezvoltarea cartierului Compozitori a generat necesitatea construirii unor noi instituții de învățământ, iar asigurarea infrastructurii educaționale adecvate, în conformitate cu legislația actuală, ar facilita accesul locuitorilor din zonă la servicii educaționale preșcolare de stat. Crearea unui microclimat corespunzător învățământului preșcolar va aduce beneficii dezvoltării psiho-educaționale a copiilor, contribuind totodată și la progresul întregii zone. Lipsa unităților de învățământ a fost semnalată și de comunitatea locală, iar în urma Planul Urbanistic Zonal recent realizat au fost identificate două locații pretabile construirii infrastructurii educaționale.

Construirea unei noi școli în cartierul Compozitori (studiu de fezabilitate) Dezvoltarea cartierului Compozitori a generat necesitatea construirii unor noi instituții de învățământ, iar asigurarea infrastructurii educaționale adecvate, în conformitate cu legislația actuală, ar facilita accesul locuitorilor din zonă la servicii educaționale de stat. Lipsa unităților de învățământ a fost semnalată și de comunitatea locală, iar în urma Planul Urbanistic Zonal recent realizat au fost identificate două locații pretabile construirii infrastructurii educaționale. Suma propusă: 200.000 lei

Construirea unei noi grădinițe în cartierul Veterani (studiu de fezabilitate)  Cartierul Veterani este o zonă aflată în plină expansiune, cu populație predominant tânără, iar lipsa infrastructurii educaționale a devenit o reală problemă. În Planul Urbanistic Zonal al cartierului este prevăzut un teren cu funcțiuni de unitate de învățământ, iar construirea unei grădinițe ar facilita accesul locuitorilor din zonă la servicii educaționale de calitate. Beneficiile se vor concretiza în eficientizarea procesului de dobândire a abilităților sociale și a capacității de integrare socială a copiilor. Suma propusă: 200.000 lei.

Asigurarea pazei în unitățile de învățământ – Creșterea gradului de siguranță în cadrul unităților de învățământ și prevenirea situațiilor cu potențial de risc material sau social ar trebui să fie o prioritate a administrației locale. În plus, asigurarea pazei în unitățile de învățământ ar contribui la punerea în aplicare a legii care permite accesul liber pe terenurile de sport din școli, încurajând copiii și tinerii constănțeni să își petreacă timpul practicând activități sportive într-un mediu sigur. Suma propusă: 3.000.000 lei.

Construirea unui teren sintetic de fotbal și a unei piste de atletism la Palatul Copiilor – Având în vedere lipsa terenurilor de sport din oraș și luând în considerare faptul că stadionul a fost demolat, amenajarea unui teren de fotbal și a unei piste de atletism își justifică necesitatea prin faptul că atleții nu mai au un spațiu propice în care să se poată antrena. Mai mult decât atât, existența protocolului încheiat între Primăria Constanța și Palatul Copiilor ar înlesni realizarea investiției. Suma propusă: 3.000.000 lei

Construirea a două terenuri multisport și baloane presostatice la Palatul Copiilor – Având în vedere infrastructura sportivă slab dezvoltată, realizarea obiectivului de investiție ar crește calitatea vieții locuitorilor și ar încuraja practicarea activităților sportive, sporind gradul de conștientizare a importanței sănătății fizice. Suma propusă: 2.000.000 lei.

Construirea de ansambluri muzicale exterioare în parcuri – Parcurile din oraș, și așa insuficiente ca număr, sunt lipsite de echipamente inovatoare, care să stimuleze dezvoltarea cognitivă și artistică. Ansamblurile muzicale ar reprezenta spații de relaxare potrivite tuturor categoriilor de vârstă, care ar îmbina activitățile de relaxare cu cele educaționale. Proiectul ar aduce beneficii și persoanelor cu dizabilități, folosirea instrumentelor reprezentând o formă de terapie senzorială. Suma propusă: 300.000 lei

CET Skate and street workout park – Obiectivul principal al proiectului vizează diversificarea activităților sportive, utilizarea cu folos a suprafețelor libere, revitalizarea oportunităților de agrement și petrecere a timpului liber pentru locuitorii orașului și încurajarea tinerilor să socializeze și să își dezvolte latura creativă. Pe lângă beneficiile legate de sănătatea fizică, proiectul ar avea și un impact social important. Suma propusă: 500.000 lei.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions