Conecteaza-te cu noi

Politica

Bugetul Sănătății scoate sindicaliștii în stradă. Proteste în fața Ministerului Finanțelor și Parlamentului

Published

on

Ministerul Finanțelor a publicat, săptămâna trecută, proiectul Legii bugetului pentru acest an. Potrivit documentului, Ministerul Sănătății primește în 2021 cu 11% mai puțini bani de la bugetul de stat decât în 2020, adică 17,4 miliarde lei, din care 2,3 miliarde ar urma să se ducă pe cheltuieli de personal, 4,8 miliarde le bunuri și servicii, iar 9,5 miliarde pe transferuri între unități ale administrației publice. În consecință, sindicaliștii din cadrul Federației Sanitas au anunțat că vor picheta astăzi Ministerul Finanțelor.

“Astăzi vom picheta Ministerul Finanţelor pentru a atrage atenţia celor care împart resursele acestei ţări asupra faptului că un buget mai mic la Sănătate într-un an cu pandemie nu înseamnă numai un act extrem de nedrept la adresa lucrătorilor din sistem, dar înseamnă şi un act profund imoral la adresa cetăţenilor României care au nevoie de siguranţa unui sistem sanitar public care să îi poată salva de virusul ucigaş şi să le poată trata afecţiunile acute, cele cronice sau să le poată asigura tratamentul de urgenţă!”, se arată într-un comunicat al organizaţiei.

Sindicaliştii anunţă, totodată, că vor picheta şi Parlamentul României pentru a îi încuraja pe parlamentari să îşi pregătească amendamentele la legea bugetului “astfel încât să nu le fie ruşine să se întâlnească cu cetăţenii care i-au votat după ce vor adopta bugetul şi să nu le fie greu să privească în ochi salariaţii din sănătate atunci când le vor fi pacienţi!”.

În replică, premierul Florin Cîțu răspunde criticilor legate de bugetul alocat Sănătății, acuzând că există oameni care vorbesc în spațiul public „fără să înțeleagă cum se face un buget, fără să știe cum se alocă un buget și aruncă aceste informații”.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions