Connect with us

Administratie

Bugetul Spitalului Județean Constanța, majorat cu aproape 40 de milioane de lei

Publicat

la

Sedința ordinară de astăzi, a Consiliului Județean Constanța a avut pe ordinea de zi 19 proiecte de hotărâre. Printre proiectele adoptate se numără rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al județului Constanța precum și rectificarea bugetelor celor două instituții medicale din subordinea CJC. De asemenea, pe ordinea de zi au mai fost trei proiecte care au vizat drumul județean DJ226 dar și cel privitor la aprobarea situațiilor financiare anuale ale Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța. Tot astăzi, consilierii județeni au mai avut spre aprobare un proiect de hotărâre privind regimul finanțărilor neramburasabile din fondurile de la bugetul local, pe anul 2021 și un proiect privind respingerea unei plângeri prealabile împotriva HCJ Nr. 127 din 26 mai 2021.

Primul proiect de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean a avut ca temă de discuție rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli al instituției. Mai exact, vorbim de o influență în minus față de ultima rectificare, cu valoarea de aproximativ 13.000 lei. Această modificare vine ca urmare a diminuării unor subvenții pentru planurile urbanistice generale. Astfel, bugetul CJC este în valoare totală de 459.409.878 lei.

Următoarele două proiecte de hotărâre au fost cele de rectificare a bugetelor Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța și Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța. În cazul spitalului județean, consilierii județeni au votat majorarea bugetului cu suma de 39.285.983 lei, de la valoare de 595.317.804 la cea de 634.603.787 lei. Și în ceea ce privește cea de-a doua instituție medicală, vorbim de o majorare a bugetului, cu suma de 6.397.898 lei. Aceste majorări bugetare vin ca urmare a modificărilor survenite la conturile de venituri proprii, ale acestor două instituții medicale.

Proiectele care au vizat drumul județean DJ 226 au fost aprobate și ele de către consilierii județeni. Primul dintre cele trei proiecte dezbătute a fost cu privire la dezmembrarea tronsonului 1 al acestui drum  județean, mai exact vorbim de o suprafață de 2702 metri pătrați suprafață care a făcut obiectul investiției Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA Constanța, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Constanța, investiție ce a constat în amenajarea unui sens giratoriu la intersecția dintre DN 22 și DJ 226, în dreptul localității Lumina. Următoarele două proiecte au vizat transmiterea unor solicitări privind transferul unor bunuri imobile din domeniile publice ale UAT Comuna Mihai Viteazu și UAT Comuna Corbu, în domeniul public al UAT Județul Constanța, în vederea implementării proiectului “Modernizare infrastructură de transport regională pe traseul DJ 226 Corbu – Săcele – Istria – Mihai Viteazu”.

Un alt proiect important a fost cel al aprobării situațiilor financiare anuale ale Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța. Regia autonomă, instituție subordonată CJC, se află în proces de reorganizare judiciară, încă din anul 2015, conform încheierii nr. 828/29.12.2015, pronunțată de Tribunalul Constanța. Astfel, conform prevederilor legale în vigoare, RAJDP Constanța are obligativitatea întocmirii situațiilor financiare anuale și transmiterii acestora spre aprobarea CJC. În urma bilanțului contabil întocmit precum și a celorlalte acte contabile necesare întocmirii situației financiare, rezultă faptul că la data de 31.12.2020, profitul net s-a ridicat la valoarea de 15.218.000 lei, în creștere cu 6.452.000 lei, față de anul precedent. De asemenea, activul net al acestei societăți este în creștere față de anul 2019, cu suma de 20.418.000 lei, mai exact, activul net înregistrat în anul 2020 este de 35.728.000 lei.

Consiliul Județean Constanța și-a propus să susțină cu finanțări neramburasabile din fondurile publice ale județului Constanța, atât proiecte sportive cât și proiecte culturale, și în anul 2021. În acest sens, consilierii județeni au adoptat astăzi proiectul de hotărâre privind aprobarea regimului finanțărilor nerambursabile, din fondurile bugetului județean, pe anul 2021. Mai exact, pentru programele sportive și culturale, finanțate conform Legii Nr. 350/2005,  Consiliul Județean Constanța a alocat pentru acest an suma de 1.135.000 de lei.

Un alt proiect dezbătut de către consilierii județeni a fost cel cu privire la respingerea plângerii prealabile înregistrată la Consiliul Județean Constanța sub nr.19575/04.06.2021, împotriva Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 127/26.05.2021. Această plangere prealabilă a fost semnată de cinci Unități Administrativ Teritoriale de pe raza județului Constanța, respectiv Comuna Limanu, Agigea, Deleni, Ciobanu și Nicolae Bălcescu, prin care au solicitat revocarea actului administrativ mai sus enunțat. Aceste UAT-uri și-au bazat plângerea, în principal pe nemotivarea actului administrativ cu referire atât în cuprinsul acestuia dar și la actele ce au stat la baza emiterii lui, respectiv, invocarea necunoașterii  in mod concret a algoritmului urmat de Comisia de analiză a solicitărilor unităților administrativ teritoriale de pe raza Județului Constanța, existența/inexistența unei ierarhii a priorităților, cadrul legal pentru stabilirea priorităților. În subsidiar, acestea au mai invocat și încălcarea prevederilor art.33 alin.3 lit.b), alin.4 lit. f) și alin.5 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și încălcarea prevederilor art.7 alin.1 și următoarele, din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională. În referire la motivele invocate de petenți, prin instrumentele de motivare, parte integrantă din proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi, acestea sunt neîntemeiate și nu se poate reține lipsa motivării în fapt sau în drept a actului administrativ contestat, corect fundamentat în rapoartele de specialitate. De asemenea, față de susținerile de necunoaștere a algoritmului urmat de Comisia de analiză a solicitărilor unităților administrativ teritoriale de pe raza Județului Constanța, aceasta, la elaborarea și adoptarea hotărârii Consiliului Județean Constanța nr.127/26.05.2021 a respectat categoriile de programe stabilite de legiuitor. Această hotărâre a fost adoptată cu un număr de 21 de voturi.

Ședința de astăzi s-a ținută în regim de videoconferință și au fost prezenți un număr de 36 de consilieri județeni, dintr-un total de 37 de consilieri.

Comments

comments

Administratie

„Împreună pentru o viață mai bună în Castelu!“ Zeci de copii au primit o masă caldă

Publicat

la data de

Scris de

Zeci de copii din comuna Castelu au primit o masă caldă. Inițiativa face parte din cadrul proiectului „Împreună pentru o viață mai bună în Castelu”, derulat de Asociația Reality Check în parteneriat cu Primăria comunei Castelu, Fundatia Noi Orizonturi și Asociația Pe Stop, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

„Masa caldă pe care copiii o primesc la activitățile noastre face o mare diferență: crește prezența, iar puterea de concentrare a copiilor este mai mare. Evident, există un cost în plus, dar căruia este mult mai potrivit să îi spunem mai degrabă „investiție”. Ne bucurăm foarte tare că la Castelu am găsit un furnizor local, chiar din comună, care prepară mâncarea pentru copii. Împreună pentru o viață mai bună la Castelu!“, Asociația Reality Check..

Amintim că, tot la Castelu, la finele lunii trecute, zeci de copii din comună au participat la o serie de activități extrașcolare. Astfel, timp de cinci zile, 30 de copii din clasele primare din Castelu au participat la un curs intensiv de alfabetizare rapidă și la activități de dezvoltare personală prin aventură și joc, organizate de cinci specialiști ai Fundației Noi Orizonturi Lupeni. De asemenea, 80 de copii din comună au beneficiat de consultații din partea Caravanei cu Medici. În paralel, Asociația Pe Stop a organizat două cursuri de igienă menstruală pentru 16 fete și tinere femei. Aceste acțiuni fac parte din proiectul „Împreună pentru o viață mai bună în Castelu’’, inițiat de Asociația Reality Check.

În Castelu trăiesc 4.400 de români, 500 de turci, 180 de tătari și 480 de romi-turci (horahai). Horahaii nu sunt recunoscuți oficial nici de comunitatea turcă, nici de cea romă și chiar dacă unii se declară oficial turci, o parte din ceilalți locuitori îi exclud. Majoritatea locuiesc pe o stradă neasfaltată de la capătul satului. Jumătate trăiesc modest, iar jumătate în condiții inimaginabile, în case suprapopulate și dărăpănate, fără apă curentă și baie. Sărăcia și lipsa igienei fac copiii vulnerabili la boli. Eforturile Asociației Reality Check de a produce o schimbare în bine la nivel de comunitate se bucură de o susținere importantă din partea Primăriei Castelu, care își dorește să le ofere o viață mai bună tuturor locuitorilor.

Timp de doi ani, partenerii din cadrul proiectului Împreună pentru o viață mai bună în Castelu implementează programe de educație remedială și prin sport, activități pentru dezvoltarea abilităților de viață și de leadership, educație pentru sănătate și igienă și cluburi pentru tineri. Dezvoltă grupuri de inițiativă locală, prin care oamenii să învețe să acceseze anumite servicii și să se ajute unii pe alții, și organizează activități care să apropie persoanele vulnerabile de ceilalți locuitori din sat. În același timp, echipa de proiect lucrează împreună cu asistenții sociali, asistenții medicali comunitari și mediatorii școlari din primării și școli, precum și cu specialiști ai instituțiilor județene, să îi ajute să colaboreze mai eficient și să aibă mai mult succes în rezolvarea problemelor complexe ale celor mai vulnerabile familii. Experiența directă, de la firul ierbii, va fi documentată și va fi integrată în propuneri de îmbunătățire a politicilor publice naționale privind serviciile comunitare integrate.

Despre Asociația Reality Check

Asociația Reality Check este o organizație neguvernamentală care are ca misiune sprijinirea dezvoltării de politici publice cu impact, gândite în favoarea cetățenilor și aplicate eficient și corect. Una dintre direcțiile strategice ale organizației este realizarea de evaluări și studii de impact cu privire la legi și programe naționale, în special în domeniul intervențiilor integrate de combatere a sărăciei. www.realitycheck.ro

Împreună pentru o viață mai bună în Castelu

Proiect derulat de Asociația Reality Check în parteneriat cu Primăria Comunei Castelu, Fundația Noi Orizonturi și Asociația Pe Stop, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este schimbarea sistemica a modului în care sunt oferite și accesate serviciil publice destinate grupurilor vulnerabile din comuna Castelu și la nivel național, în vederea îmbunătățirii situației persoanelor vulnerabile, inclusiv a romilor, pentru a contribui astfel la incluziunea lor socială, la reducerea inegalitatilor și la dezvoltarea pe termen lung a întregii comunități. https://impreunapentrucastelu.realitycheck.ro/

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Chițac promite că bagă bani în sportul constănțean. Propune alocarea a 15 milioane de lei și își face propriul club

Publicat

la data de

Scris de

Consilierii locali din Constanța sunt chemați, vineri, în ședință ordinară în cadrul căreia primarul Vergil Chițac propune alocarea unor sume de bani pentru cluburi sportive din oraș:

Asociația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța – 6.000.000 de lei

Asociația Baschet Club Athletic Constanța – 2.500.000 de lei

Asociația Club Sportiv Academia de Volei Tomis Constanța – 687.000 de lei

Clubul Sportiv Phoenix Constanța – 1.000.000 de lei

Asociația Club Sportiv Selena SN Constanța – 450.000 de lei

Club Universitar Neptun – 800.000 de lei

Asociația Club Sportiv Top Star Table Constanța – 380.000 de lei

Club Sportiv Cleopatra Mamaia – 400.000 de lei

Club Sportiv „Fly Oc“ Constanța – 160.000 de lei

Asociația Club Sportiv Prima Spadă Constanța – 100.000 de lei

Clubul Sportiv Farul Constanța – 1.000.000 de lei

Toate aceste cluburi menționate mai sus vor primi banii în tranșe pentru sezonul competițional 2021/2022.

De asemenea, vor mai primi fonduri:

Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru“ Constanța – 500.000 de lei

Clubul Sportiv Universitar Simona Halep Constanța – 300.000 de lei

Asociația Club Sportiv 4V Motorsport – 125.000 de lei

Clubul Sportiv Marina Constanța – 125.000 de lei

Asociația Club Sportiv Frontiera Tomis Constanța – 100.000 de lei

Banii vor fi alocați pentru activitățile sportive în anul competițional 2021.

Tot în ședința de vineri a CLM Constanța, primarul Constanței propune înființarea Clubului Sportiv Municipal Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Administratie

Proiectul privind delegarea gestiunii serviciului public de transport județean, retras de Lupu de pe ordinea de zi a ședinței CJC

Publicat

la data de

Scris de

Aleșii județeni s-au reunit, astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Județean Constanța, pentru a dezbate cele 20 de proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi, dintre care unul a fost retras, și alte trei proiecte pe ordinea suplimentară.

Potrivit CJC, în urma dezbaterii publice, care a avut loc în data de 22 iulie 2021, privind Studiul de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean prin curse regulate la nivelul județului Constanța, au fost puse în discuție o serie de propuneri care vizează completarea/modificarea documentației. Ulterior, aceste propuneri de completare/modificare fiind transmise în scris CJC, pentru a putea fi analizate. Din aceste motive, spun cei de la Consiliul Județean, proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea soluțiilor optime de delegare a gestiunii serviciului public de transport județean prin curse regulate la nivelul județului Constanța, a modalității de atribuire a serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate la nivelul județului Constanța, a Regulamentului de efectuare a serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, în județul Constanța, a Caietului de sarcini al serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, în județul Constanța și a documentației de atribuire a Contractelor de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane prin curse regulate, la nivelul județului Constanța, a fost retras de pe ordinea de zi, pentru clarificarea aspectelor transmise de către participanții la dezbatere, cât și cele primite din partea reprezentaților UAT-urilor din județ.

Un proiect important ce s-a aflat pe ordinea de zi a fost cel cu privire la repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din TVA pe anul 2021, pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale. Conform legislației aflate în vigoare, “repartizarea pe unități administrativ-teritoriale se face de către Consiliul Județean prin hotărâre, după consultarea primarilor, în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor”. Astfel, în urma analizării solicitărilor scrise primite din partea reprezentanților primăriilor din județ, Comisia de analiză a solicitărilor UAT-urilor formulate în vederea repartizării sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pentru anul 2021, a fost întocmită o propunere de repartizare a sumelor.

Tot astăzi, consilierii județeni au dezbătut șapte proiecte de hotărâre, care au vizat rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli și a listei de investiții pe anul 2021, pentru mai multe instituții din subordinea Consiliului Județean Constanța. Astfel, a fost aprobată majorarea bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, cu suma de 3.387.000 de lei, față de ultimul buget aprobat. Modificarea se datorează faptului că bugetul a fost rectificat la nivelul filei de plan primite de la DSP Constanța. În urma rectificării bugetare, suma totală a bugetului se ridică la 637.990.787 lei. De asemenea, au fost rectificate bugetele Centrelor de Educație Incluzivă “Maria Montessori”, “Albatros” și “Delfinul” din municipiul Constanța, rectificări datorate actualizării necesarului de burse acordate elevilor din învățământul special, pentru anul școlar 2020 – 2021. Mai exact, bugetul Centrului de Educație Incluzivă “Maria Montessori” a fost majorat cu suma de 30.600 lei, de la 1.421.029 la 1.451.629 lei, în timp ce bugetele CSEI “Albatros” și “Delfinul” au fost diminuate, primul dintre acestea, cu suma de 17.280 de lei iar cel de-al doilea cu suma de 4800 lei. În cazul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și al Unității de Asistență Medico-Socială Agigea, vorbim de o rectificare a Bugetului și a Listei de investiții, în sensul redistribuirii unor sume între articole bugetare. Bugetul de venituri și cheltuieli al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, pentru anul 2021, suferă modificări prin majorarea acestuia cu suma de 8.183.683 lei datorată modificării proiectului “Dotarea centrelor sociale din cadrul DGASPC Constanța în vederea consolidării capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19”.

Ca urmare a proiectelor de hotărâre privind rectificarea bugetelor instituțiilor din subordinea CJC, a fost supus dezbaterii aprobarea rectificării bugetului de venituri și cheltuieli al Județului Constanța, pe anul 2021. Astfel, se majorează valoarea bugetului cu suma de 3.449.683 lei

Un alt proiect discutat a fost cel privind aprobarea Actului Adițional nr. 2 la Acordul de parteneriat între Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est și UAT Județul Constanța pentru proiectul „Sprijin la nivelul Regiunii Sud – Est pentru pregătirea de proiecte finanțate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile: infrastructură rutieră de interes județean, inclusiv variante ocolitoare și/sau drumuri de legătură, infrastructură și servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potențial turistic, centre de agrement/baze turistice (tabere școlare)”. Mai exact, vorbim de modificarea unor clauze ce nu au putut fi prevăzute în momentul încheierii Acordului de Parteneriat, modificări ce vizează includerea obligațiilor ce revin ADR SE și partenerilor, cu privire la monitorizarea posibilelor riscuri identificate de ADR SE în procesul de evaluare și selecție a fișelor de proiect, precum și a completării valorii totale eligibile alocate fiecărui partener. Menționăm că Actul adițional nu are implicații asupra valorii totale eligibile a proiectelor și nici asupra contribuției proprii eligibile a județului Constanța.

Infrastructura rutieră județeană a fost și ea în dezbatere cu două proiecte de hotărâre. Primul a fost cel cu privire aprobarea Proiectului Tehnic și actualizarea indicatorilor tehnico-economici aferenți proiectului „Reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean DJ 223, tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin cod SMIS 110343”. Prin acest proiect a fost modificată soluția tehnică a cotei de înălțime, la care va fi reabilitat drumul pe raza UAT comuna Rasova, prin diminuarea acesteia.

„Menționăm că prin modificarea soluției tehnice valoarea totală a proiectului va rămâne neschimbată și anume 140.534.823,93 lei. Cel de al doilea proiect de hotărâre a vizat aprobarea proiectului tehnic fază PT+DDE al obiectivului de investiție “Modernizare DJ 393: Arsa DJ391 – Albeşti – Coroana: L = 9, 67 km, tronson 1: Arsa – DJ391 de la km 0+000 – 2+958, 32″. Această investiție vizează îmbunătățirea condițiilor de circulație pentru traficul auto pe drumul județean DJ 393, din localitatea Arsa și până la intersecția cu drumul județean DJ 391. Investiția se ridică la valoarea de 7.358.223,97 lei, urmând a fi realizată pe o lungime de aproximativ 3 kilometri.“, notează CJC.

Alte două proiecte de hotărâre adoptate astăzi, au fost cu privire la revocarea dreptului de administrare constituit în favoarea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, asupra unui imobil (teren), identificat cu număr cadastral 241285, în suprafață de 5.186 mp, aflat în domeniul public al județului Constanța, dar și trecerea în administrarea Primăriei Municipiului Constanța a terenului menționat anterior, precum și a unui al doilea teren, identificat cu numărul cadastral 241286, în suprafață de 1180 mp. Constituirea dreptului de administrare în favoarea Primăriei Constanța asupra celor două terenuri situate în Bulevardul 1 Decembrie nr. 4C,  este impusă de faptul că, aceasta intenționează construirea unui nou spital, în imediata vecinătate a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.

Ședința de astăzi s-a ținut în regim de videoconferință și au fost prezenți toți cei 37 de consilieri județeni.

„Înainte de începerea protestului membrilor Asociației Elevilor din Constanța, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a avut o primă întâlnire cu reprezentanții acestora. Discuțiile s-au purtat pe tema acordării gratuităților conform prevederilor legale în vigoare. Doleanțele și propunerile reprezentanților Asociației Elevilor din Constanța au fost înregistrate, urmând ca în cel mai scurt timp să se organizeze alte întrevederi, pentru a putea fi rezolvate cât mai curând aspectele ridicate de către elevi, conform legislației în domeniu.“, mai notează CJC.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: