Conecteaza-te cu noi

Administratie

Bulevardul lui Făgădău care va gâtui traficul din Constanța

Published

on

Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău a semnat, astăzi, contractul de finanțare a proiectului „Îmbunătățirea mobilității în municipiul Constanța, între Gara CFR și stațiunea Mamaia“. La semnarea contractului a participat și directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională SUD-EST Luminița Mihailov. Proiectul are o valoare de 91.361.000 de lei, aproximativ 20 de milioane de euro, cea mai mare parte a banilor provenind de la Uniunea Europeană. Contribuția autorității locale este de 1,8 milioane de lei. Proiectul prevede modernizarea bulevardelor 1 Decembrie, Alexandru Lăpuşneanu şi o parte a bulevardului Aurel Vlaicu, de la Gară și până la intrarea în staţiunea Mamaia. Pe acest drum, autoritatea locală intenționează să amenajeze benzi dedicate mijloacelor de transport în comun, piste de biciclete, staţii şi mobilier urban.

„Vom avea 11 km de bandă pentru transportul în comun, 45.000 de metri pătrați de trotuare modernizate, 8 kilometri de piste pentru biciclete, spații verzi, rampe pentru persoane cu dizabilități, mobilier urban, sistem de informare și iluminat smart la trecerile de pietoni. În plus, toate cablurile vor fi îngropate.“, a declarat primarul Făgădău.

Edilul că modernizarea bulevardelor 1 Decembrie, Alexandru Lăpuşneanu şi o parte a bulevardului Aurel Vlaicu se va face în 18 luni, începând de astăzi. Decebal Făgădău a declarat că „este cel mai mare proiect de infrastructură care a fost semnat după Revoluție în Constanța. Proiectul a fost deja urcat pe SICAP.

Făgădău compară proiectul său cu celebrul „Avinguda Diagonal“, care este unul dintre cele mai largi și mai importante bulevarde ale Barcelonei și care taie orașul în două, în diagonală.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions