Conecteaza-te cu noi

Politica

Calculele lui Traian Băsescu pentru șefia PMP

Published

on

Fostul președinte Traian Băsescu, actual lider al PMP, a anunțat că dorește să facă un pas în spate și se va retrage din fruntea partidului, la viitorul Congres al PMP.

După anunțul făcut de Traian Băsescu, în interiorul PMP au existat mai mulți doritori pentru această funcție, însă se pare că Traian Băsescu și-a făcut propriile calcule.

Potrivit surselor din conducerea PMP, Traian Băsescu are intenția de a-l susține la viitorul Congres pe europarlamentarul Sigfried Mureșan, pentru ca acesta să devină noul președinte al PMP.

Sigfried Mureșan a fost propunerea de premier pe care au prezentat-o la ultimele consultări de la Cotroceni cei de la PMP și unul dintre oamenii promovați intens de Traian Băsescu în ultimii ani.

Advertisement

Din poziția de europarlamentar, Mureșan se pare că și-a deschis niște uși foarte importante în Partidul Popular European, acolo unde este văzut foarte bine fiind și purtător de cuvânt. Tocmai pe acest lucru mizează Traian Băsescu, pentru că o relație bună cu PPE ar putea ajuta PMP-ul în viitoarele alegeri, dar și pe Traian Băsescu personal, pentru că acesta a pierdut o serie de conexiuni, de când nu mai este președinte al României, scriu cei de la Stiripesurse.ro.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions