Conecteaza-te cu noi

Administratie

Camere de supraveghere pe străzile din comuna Lumina. Investiția este realizată din bugetul local

Published

on

A cunoscut o dezvoltare continuă dar nu a ținut pasul întotdeauna cu cerințele actuale: în comuna Lumina sunt multe reclamații privind faptele antisociale. Situația a fost gestionată așa cum s-a putut: numărul locuitorilor este în creștere, străzile se lungesc și apar altele noi așa că vechile metode nu mai sunt aplicabile în totalitate. Mai mult, pandemia a adus acasă (sau acasă la rude) multe persoane pentru care munca nu era o prioritate și care plecaseră în străinătate cu gânduri prea puțin ortodoxe. Așa că pentru a ține pasul cu evenimentele, autoritățile locale vor cumpăra noi camere de supraveghere.

În cifre, situația se prezintă astfel: 11.947 de locuitori, 102 străzi, 56 km de rețea de iluminat public drumuri. Recent, Consiliul Local Lumina a aprobat achiziționarea unui număr de 20 de camere de supraveghere. Acestea se vor adăuga celor 86 de camere deja existente.

Primăria va cheltui peste 50.000 de lei pentru această achiziție iar camerele de supraveghere vor fi amplasate astfel: str. Petrolului- str. Canarului, stația de pompare, str. Alunului- str. Câmpului, str. Mare- str. Luceafărului, str. Morii- str. Luceafărului, str. Cuza Vodă, str. Ferdinand, str. Iasomiei, str. Șoimului, str. Decebal Parc 1, str. Decebal Parc 2, str. Decebal Parc 3, str. Pelican- str. Câmpului, str. 22 Decembrie- str. Cerealelor, str. Berzelor, Brândușelor, str. Sirenei- str. Sabinelor, str. Ștefan cel Mare, str. Brotăcei-Pod.

În HCL-ul adoptat se arată că amplasarea camerelor de supraveghere a fost stabilită de comun acord cu reprezentanții organelor de poliție în punctele de importanță majoră din localitate.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions