Conecteaza-te cu noi

Politica

Când se dau voucherele pentru alimente și ce putem cumpăra pe ele

Published

on

Voucherele pentru românii cu venituri mici şi pentru elevi vor fi acordate, cel mai probabil, de la 1 iunie, pentru că 1 mai este prea aproape.

“Probabil acordarea va începe de la 1 iunie, pentru că nu putem da actele până la sfârșit de aprilie ca să se aplice de la 1 mai”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, potrivit economedia.ro.

Ce putem să cumpărăm pe vouchere

Tichetele vor acoperi următoarele șase alimente de bază: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui și ouă, a mai detaliat oficialul.

“Voucherele se iau de la angajator sau de la instituții precum Protecția Copilului sau Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS). Vom lua acele vouchere de la o autoritate care va participa la licitație. Oamenii se vor duce cu ele la magazin, iar magazinele se vor duce înapoi la autoritate și vor primi banii”, a explicat ministrul Muncii.

Cum vor fi distribuite voucherele

Advertisement

Pentru persoanele cu dizabilități, voucherele vor fi distribuite prin direcțiile de asistență socială și protecția copiilor. Pentru copii, tichetele vor fi acordate prin școli, iar pentru pensionari, ele vor fi distribuite prin casele de pensii și prin Poșta Română.

Un număr de 2.340.825 pensionari vor beneficia de vouchere, având pensii sub 1.500 lei pe lună. Numărul de familii cu venituri sub 600 lei pe lună va fi stabilit cumulând datele din REVISAL, de la ANPIS, datele din declarațiile 112 depuse de societăți, de la ANFP și de la Casa Națională de Pensii Publice.

Cine primeşte voucherele şi unde le folosim

Liderii PSD, PNL şi UDMR au anunțat pachetul de măsuri economice și sociale de peste 17 miliarde lei.

Vor fi acordate vouchere cu valoare totală de un miliard de euro pentru românii cu venituri mici şi urmează subvenții și ajutoare pentru IMM-uri și fermieri.

Advertisement

Aproximativ 52% din această valoare este asigurată din fonduri europene, iar restul de 48%, din fonduri de la bugetul de stat.

Se acordă 4 vouchere de 50 de euro până la sfârşitul anului din două în două luni:

Ce ştim despre voucherele pentru alimente de bază

– pensionarii cu pensii mai mici de 1.500 de lei

– asistenţii sociali

Advertisement

– persoanele cu handicap

– familiile cu venituri reduse (600 de lei pe lună per membru de familie)

– familiile monoparantale cu venituri până în 2.000 lei pe lună

NOTĂ! Totodată, copiii care primesc bursă socială vor primi 7 vouchere de 30 de euro până la sfârşitul anului.

Liderii coaliției au întârziat anunțul oficial privind pachetul de măsuri economice și sociale.

Advertisement

Varianta amânării unor măsuri din pachetul “Sprijin pentru România” a fost discutată la propunerea unui ministru liberal, care a invocat necesitatea unor analize suplimentare.

Impactul financiar al pachetului este de 17,3 miliarde de lei, din bugetul de stat și din fonduri europene.

Măsurile sociale care vor ajuta românii | Cine va primi vouchere de 50 de euro pentru a cumpăra mâncare

Milioane de români au aflat măsurile stabilite de coaliţia de guvernare pentru a-i ajuta să facă faţă tăvălugului de scumpiri.

Liderii coaliţiei au făcut publice cele 17 măsuri de sprijin din pachetul socio-economic. Vorbim printre altele de majorarea salariului minim şi de acordarea unor vouchere de 50 de euro pentru cei cu venituri mici.

Advertisement

În acelaşi timp, măsurile ar trebui să îi ajute şi pe producătorii agricoli, cei din industria alimentară, dar şi pe operatorii economici să reziste la scumpirea energiei şi a carburanţilor, astfel încât să nu crească preţurile produselor. (sursa: antena3.ro / foto: ilustrativ)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions