Conecteaza-te cu noi

Societate

Când se redeschid sălile de fitness. Ce spune ministrul Sportului

Published

on

Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionut Stroe, speră ca începând cu 15 iunie măsurile restrictive cauzate de epidemia de coronavirus să se relaxeze şi sălile de fitness să se deschidă publicului larg în condiţii speciale, respectând normele de igienă.

“Avem câteva norme referitor la antrenamentele în spaţiile închise. La fitness însă e specific, în sensul să sunt multe aparate, dezinfectarea lor trebuie făcută după fiecare utilizare, spaţiul e mult mai restrâns, există activităţi colective cum este acea gimnastică pe muzică, la fel există ‘cycling’ unde sunt foarte multe biciclete una lângă alta. Dar eu sunt optimist. Urmează să avem o nouă întâlnire la Ministerul Sănătăţii şi eu sper ca de la 15 iunie, în condiţiile în care vom avea o evoluţie bună, după anumite reguli, să avem posibilitatea să deschidem şi sălile de fitness, pentru că sunt esenţiale în ceea ce priveşte sportul în viaţa românilor. Adică în momentul de faţă sunt sute de mii de români care aşteaptă acest lucru. Şi eu merg la sală şi ştiu. Noi ne-am implicat în acest subiect şi am răspuns afirmativ solicitărilor venite din partea industriei de fitness, pentru că e o zonă economică. Deşi sălile de fitness nu ţin strict şi direct de noi (n.r. – de Ministerul Tineretului şi Sportului). Ele au o activitate cu un pronunţat caracter comercial. Evident că acolo se face sport, dar sălile de fitness au caracter comercial, plăteşti pentru a avea acces. În prezent pot face pregătire în sălile de fitness culturiştii sau sportivii profesionişti din zona de fitness. Eu nu am avut nicio problemă să le reprezint interesele în relaţia cu Ministerul Sănătăţii. O să vedem cum evoluează lucrurile”, a spus Stroe citat de jurnaliștii de la stiripesurse.ro.

Autorităţile române au relaxat începând cu 15 mai şi ulterior 1 iunie condiţiile privind antrenamentele şi pregătirea sportivilor legitimaţi, dar acestea nu se aplică şi practicanţilor sportului amator.

Începând cu data de 1 iunie se permite organizarea şi desfăşurarea în aer liber, în bazine acoperite sau nu, a activităţilor de pregătire fizică a sportivilor legitimaţi şi a competiţiilor sportive (cu excepţia sporturilor de contact), precum şi a antrenamentelor în săli, fără participarea spectatorilor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului Tineretului şi Sportului şi ministrului Sănătăţii, emis în temeiul art. 43 şi al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions