Conecteaza-te cu noi

Administratie

Când vor reveni în proprietatea Primăriei Constanța terenurile retrocedate ilegal de Mazăre

Published

on

În luna februarie a acestui an, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a dat o sențință prin care a șocat o țară întreagă. Radu Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, a fost condamnat joi, 7 februarie de judecătorii ÎCCJ la 9 ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor, decizia fiind definitivă. Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2002 – iulie 2005, membrii comisiei de aplicare a Legii 10/2001, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, au soluţionat în mod defectuos o serie de cereri de restituire de terenuri, în scopul obţinerii de avantaje patrimoniale care s-au materializat în dobândirea de către ei sau de către persoane din anturajul lor a proprietăţii asupra unor mari suprafeţe de teren la care nu aveau dreptul. Concret, Mazăre, împreună cu alți complici, printre care fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu și fostul acționar al echipei de fotbal Dinamo Cristi Borcea, dar și angajați ai Primăriei și oameni de afaceri au fost acuzați că s-au constituit în grup infracțional pentru retrocedarea ilegală a mai multor terenuri din stațiunea Mamaia și din Constanța.

Tot prin sentința din 7 februarie, judecătorii au decis ca mai multe terenuri care au făcut obiectul acestor retrocedări ilegale, UN MILION DE METRI PĂTRAȚI DE TEREN, să revină în patrimoniul municipiului Constanţa.

Despre stadiul acestui proces de recuperare a terenurilor a vorbit și primarul Constanței, Decebal Făgădău, care a explicat astăzi, într-o conferință de presă că Primăria Constanța a depus solicitări la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care analizează cererile de restituire a terenurilor retrocedate ilegal.

„De îndată ce terenurile se vor întoarce în patrimoniul municipiului Constanța, vom face publice aceste date. Toată documentația a fost predată către OCPI, fiind nevoie de completarea mai multor documente. Asta pentru că instanța dispune să se revină la situația anterioară, adică să se întoarcă în patrimoniul municipiului ținând cont de momentul în care ee au fost retrocedate. Tocmai de aceea am lucrat toate documentațiile și am ținut legătura cu cei de la OCPI. Completăm datele cu tot ceea ce este necesar, dar demersurile deja s-au făcut. Vorbim de recuperarea terenurilor pe care instanța a dispus, fără echivoc, să se întoarcă în patrimoniul municipiului. Pentru celelalte terenuri, privind anularea dispozițiilor de retrocedare, așteptăm motivarea și după ce o parcurgem avem deja aprobată de CLM asistență, consultanță și reprezentare juridică, astfel încât să putem pune în aplicare ceea ce dispune instanța“, a spus Făgădău.

Întrebat în cadrul conferinței dacă în stațiunea Mamaia sunt date în prezent avize și autorizații de construcții pe terenurile a căror situație juridică este neclară și care ar putea face obiectul dosarului retrocedărilor, Făgădău a explicat faptul că „pentru terenurile libere ce fac parte din dispozițiile anulate, în parte sau în integralitate, de instanță, nu se eliberează nici certificat de urbanism pentru construire, nici autorizație de construire“.

Advertisement

„Am identificat toate terenurile, pentru care am muncit trei luni. Cam 60 din aparatul Primăriei a lucrat la identificarea tuturor terenurilor din stațiunea Mamaia. În momentul de față noi avem cartografiate toate terenurile ce au făcut obiectul dispozițiilor de retrocedare. Pe terenurile libere care fac obiectul dosarului retrocedărilor nu se emite niciun certificat de urbanism în vederea obţinerii autorizaţiei de construire şi nu se eliberează nicio autorizaţi de construire. Lucrul acesta l-am sistat a doua zi după ce s-a pronunțat instanța. Tot ce se construiește acum în Mamaia are autorizație de construire. În schimb, tot ce se construiește în Mamaia pe terenuri retrocedate au autorizație de construire emisă anterior deciziei instanței. Am avut discuții cu investitorii și le-am adus la cunoștință decizia Înaltei Curți și că există posibilitatea ca aceste terenuri să se întoarcă în patrimoniul municipiului Constanța. Unii mi-au spus că își asumă acest risc, alții, în schimb, au mers la instanță și au atacat decizia ICCJ în dosarul retrocedărilor“, a spus Făgădău.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions