Conecteaza-te cu noi

Actual

Capturi semnificative de țigări de contrabandă la granițele de est și sud ale țării

Published

on

În primele șase luni ale anului curent, autoritățile române au capturat peste 41 de milioane de țigarete, a căror valoare de piață se ridică la peste 26 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro), conform datelor StopContrabanda.ro.

Piața neagră a țigaretelor din România a înregistrat astfel o  scădere de aproximativ 30% față de prima jumătate a anului 2021, pe fondul eforturilor autorităților de combatere a traficului ilicit și al reducerii volumului contrabandei la granițele de nord ale țării.

Potrivit StopContrabanda.ro, în primele 6 luni ale anului 2021 au fost capturate peste 61 de milioane de țigarete de contrabandă, cu aproximativ o treime mai mult decât volumul înregistrat în prima jumătate a anului curent.  Piața neagră de țigarete se menține sub pragul istoric de 8% din consum în prima jumătate a anului, un nivel relativ constant față de începutul de an, conform datelor Novel Research.

În primele șase luni ale anului curent, cel mai mare volum de țigarete de contrabandă capturate a fost înregistrat în județele Constanța (peste 15 milioane de țigarete capturate), Vâlcea (peste 11 milioane de țigarete) și Suceava (aproape 3 milioane de țigarete).

Recent, în luna iunie a.c., au fost făcute și cele mai mari trei capturi de țigarete din acest an, în Constanța, Vâlcea și Călărași, unde autoritățile au confiscat în total aproape 28 de milioane de țigarete, în valoare de peste 18 milioane de lei (peste 3,6 milioane de euro).

Doar în Constanța au fost capturate recent peste 15 milioane de țigarete de contrabandă, în valoare de peste 11 milioane de lei (2,2 milioane de euro).

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions