Conecteaza-te cu noi

Actual

Caravana ”Oricine poate fi Moș Crăciun” va duce daruri în 14 sate constănțene

Published

on

În preajma Crăciunului, parohia ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța își intensifică activitatea socială. Astfel, până de praznicul Nașterii Domnului, vor fi derulate trei proiecte.

Primul dintre ele, la care parohia este partener, se numește ”Oricine poate fi Moș Crăciun” și este inițiat de către Phoenix-Știința Constanța. Până pe data de 15 decembrie, credincioșii sunt invitați să aducă la parohia ”Sf. Mina” haine și jucării.

Sâmbătă, 15 decembrie, la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanța se va disputa un meci de baschet caritabil între MK All Stars și Phoenix – Știința Constanța. În loc de bilet de intrare, spectatorii sunt rugați să aducă un cadou: jucărie de pluș, îmbrăcăminte sau articole de igienă. Totodată, ei sunt îndemnați să vină îmbrăcați în roșu, galben sau albastru pentru a forma împreună un mare steag tricolor.

Toate darurile colectate vor fi oferite după data de 15 decembrie. Partenerii vor forma o caravană și vor merge în județ pentru a le dărui celor 167 familii selectate, cu 486 copii și 40 de bătrâni, din următoarele sate: Arsa (8 familii, 17 copii), Remus Opreanu (5 familii, 14 copii), Conacu (6 familii, 25 copii, 10 bătrâni), Vârtop (20 familii, 60 copii, 30 de bătrâni), Vâlcele (15 familii, 29 copii), Almalău (9 familii, 21 copii), Carvăn (4 familii,  14 copii), Gârlița (16 familii, 56 copii), Lipnița (15 familii, 30 copii), Ostrov (7 familii,  20 copii), Tufani (5 familii, 20 copii), Zorile (7 familii, 26 copii), Poarta Albă (15 familii, 58 copii) și Galeșu (35 familii, 96 copii).

Advertisement

Cea de-a doua acțiune, ”Fii Părintele unei familii sărace!”, este inițiată de către parohia ”Sf. Mina” și îi are parteneri pe: Auchan-Vivo Constanța și Zip Escort. Până pe data de 15 decembrie în biserica „Sf. Mina” și la casele de marcat din Auchan se vor colecta alimente neperisabile care vor fi dăruite acelorași beneficiari din acțiunea anterioară, ”Oricine poate fi Moș Crăciun” (167 familii, 486 copii și 40 de bătrâni).

Cel de-al treilea proiect, ”Concert extraordinar de colinde”, este organizat la biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța în ziua de duminică, 23 decembrie, la ora 18.00. Concertul este susținut de către Corala ortodoxă bărbătească „Armonia” (dirijor: arhid. lect. univ. dr. Ion Iulian Dumitru) și naistul Igor Podgoreanu. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, însă spectatorii vor fi îndemnați să îi răsplătească colindul, în cadrul unei colecte.

Banii colectați vor fi folosiți de către parohie pentru finalizarea lucrărilor la Așezământul ”Sfântul Cuvios Arsenie” din Techirghiol, așezământ social dedicat copiilor abandonați și femeilor abuzate. Construcția așezământului a început în anul 2015 și se află la stadiul de finisaje.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions