Conecteaza-te cu noi

Politica

Case de marcat fără dulciuri pentru familiile cu copii minori. Parlamentul a decis

Published

on

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, cu 206 voturi „pentru”, 38 de voturi „contra” și 14 abțineri, un proiect de lege care prevede apariția în incinta supermarketurilor a caselor de marcat dedicate numai familiilor care au copii minori, fără dulciuri și alimente nesănătoase expuse. Legea se va aplica după promulgarea ei de către șeful statului și publicarea în Monitorul Oficial.

Conform proiectului adoptat de parlamentari, în fiecare supermarket trebuie să existe:

„u) casă de marcat prioritară pentru familii din supermagazine/hipermagazine – casă de marcat dedicată doar familiilor însoțite de copil/copii minori, amplasată la ieșirea din magazin, la care este interzisă comercializarea alimentelor care nu corespund alimentației sănătoase și care nu sunt recomandate preșcolarilor, școlarilor, copiilor și adolescenților conform Ordinului ministrului sănătății publice nr.1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii și adolescenți”

Supermagazinul este definit ca având o suprafață de 1.000 m² și 2.500 m² și are drept caracteristici „autoservirea și plata mărfurilor la casele de marcat amplasate la ieșire”.

Advertisement

Hipermagazinul are, potrivit legii, suprafața de peste 2.500 m² și are drept caracteristici „prezența tuturor raioanelor, inclusiv a celor cu vânzători, case de marcat amplasate la ieșirea din fluxul de autoservire, sector de alimentație publică reprezentat prin una sau mai multe săli de consumație, amplasarea în zonele periferice ale orașului, în centrele comerciale ori în parcurile comerciale”.

Sursa: stiripesurse.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions