Actual

Câte zile libere vom avea de Paşte şi 1 Mai

mart. 08, 2018 Maria Ionescu

Potrivit legii, prima și a doua zi de Paște sunt zile nelucrătoare de sărbătoare legală în care salariații sunt liberi. În acest an, cele două zile pică pe 8 și 9 aprilie, adică duminică și luni. Ceea ce însemnă o mini-vacanță de trei zile, dat fiind faptul că și sâmbăta e liberă. Însă, dacă un proiect de lege aflat la președintele României va fi promulgat și publicat în Monitorul Oficial, atunci vom avea parte chiar de 4 zile libere. Este vorba despre un proiect ce prevede ca Vinerea Mare să fie inclusă pe lista liberelor legale. Ziua Muncii, 1 mai, cade anul acesta într-o marţi, iar bugetarii ar putea avea liber şi luni, deci o nouă minivacanţă pentru români.

 

Comments

comments

Maria Ionescu

About The Author

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!