Actual
Ce crede doamna Maria, în vârstă de 89 de ani, despre creșterea punctului de pensie cu 40%

Actual
Un copil a căzut de la etajul III al hotelului Delfinul, în Eforie Nord

Astăzi, 4 iulie, un copil în vârstă de doi ani a căzut de la etajul III al hotelului Delfinul din Eforie Nord. Cadrele medicale au fost solicitate, în jurul orei 11.25, să intervină.
La fața locului a fost trimisă o ambulanță Saj C2.
Deocamdată nu se cunosc detalii despre starea copilului. Misiunea este în derulare. Vom reveni cu amănunte.
Update: Copilul a fost transportat la spital conștient, cu traumatism cranio facial și traumatism la membrele superioare și inferioare.
Potrivit dr. Claudia Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, copilul a fost găsit în iarbă de un turist.
Știre în curs de actualizare.
Foto: Ilustrativ
Comments
Actual
Weekend de foc pentru pompierii constănțeni. Au intervenit în 245 de misiuni

Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au desfășurat, în decursul weekend-ului care tocmai s-a încheiat, 245 misiuni.
- Acordarea primului ajutor:
Echipajele SMURD au intervenit în 194 situații pentru acordarea primului ajutor și transportarea la unitățile sanitare în cazul persoanelor cu afecțiuni medicale.
- Accidente rutiere:
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au fost solicitați să intervină în cazul a 11 accidente rutiere ce au avut loc pe raza județului Constanța, soldate cu 11 victime, șase dintre ele fiind transportate la unitățile sanitare. O persoană a decedat.
- Incendii:
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța au intervenit pentru localizarea și lichidarea a 26 incendii, din care 23 fiind de vegetație uscată, miriște și gunoi menajer, fiind afectate de flăcări peste 150 hectare.
- Misiuni în mediul acvatic:
- Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost scos din mare de cetățeni. A primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD din cadrul ISU Constanța și a fost transportat la spital.
- Un alt bărbat în vârstă de 83 de ani, de naționalitate franceză, a fost scos din mare de turiștii care se aflau la plajă, în stațiunea Olimp. Colegii noștri au efectuat manevre de resuscitare, însă acesta nu a răspuns favorabil.
- Scafandrii ISU Constanța au acționat timp aproximativ o oră pentru căutarea unui bărbat în vârstă de 39 ani, dispărut în Dunăre, în dreptul localității Dunăreni. Medicii SAJ au efectuat protocolul de resuscitare însă, din păcate, răspunsul nu a fost favorbail, bărbatul fiind declarat decedat.
- Alte misiuni:
În acest weekend, pompierii militari au fost solicitați să acorde sprijin în cazul altor 11 situații: transport persoană supraponderală, deblocare de ușă, asigurări măsuri PSI la aterizare/decolare elicopter etc.
Sursa: ISU Constanța
Comments
Actual
Marea Neagră își dezvăluie secretele prin proiectul cultural „Vestigii subacvatice 2022”

„Vestigii subacvatice 2022”, unul dintre proiectele culturale cele mai spectaculoase care au loc la țărmul Mării Negre, se apropie de start. Proiectul promovează în rândurile publicului tânăr vestigii ale zonei de est a cetății antice Tomis, aflate în prezent sub apele Mării Negre, în zona Cazino Constanța.
Practic, în perioada 4 iulie – 5 august, 400 de tineri echipați în costume de scufundare și însoțiți de cinci ghizi – scafandru arheolog vor vizita în mod gratuit situl arheologic subacvatic din zona Cazinoului din Constanța. Obiectivele ce vor fi vizitate se află la adâncimi cuprinse între 2 și 8 metri și nu mai departe de 500 de metri de mal.
„Vizitarea va fi inofensivă pentru situl arheologic și se va desfășura în mod responsabil și neinvaziv, vestigiile urmând să fie privite de la o distanță de minumum un metro. Tururile subacvatice se vor desfășura sub coordonarea și supravegherea celor cinci ghizi din cadrul proiectului, toți având specializarea de scafandru arheolog.”, a declarat Georgiana Rusu, manager de proiect.
Programul de scufundări se va întinde pe durata a cinci săptămâni, în perioada 4 iulie – 5 august 2022, în zilele de luni, marți, miercuri, joi și vineri: 4, 5, 6, 7, 8, 11, 12, 13, 14, 15, 18, 19, 20, 21, 22, 25, 26, 27, 28, 29 iulie, 1, 2, 3, 4, 5 august 2021.
Pentru evitarea aglomerației la vestiare și pe traseul de vizitare, grupurile de vizitatori vor fi programate în două serii zilnice: prima serie de la ora 10:00, a doua serie de la ora 13:00.
Înscrieri, în limita locurilor disponibile, se pot face pe pagina de facebook a proiectului sau la tel. 0721905334, între orele 10:00 și 20:00.
Proiectul este finanțat de Primăria Municipiului Constanța și organizat de Asociația Culturală Georgiana Rusu în parteneriat cu Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Constanța.
Buget total al proiectului: 167.500 lei, din care 150.000 lei finanțare și 17.500 lei contribuție proprie a beneficiarului.
Comments
-
Administratie6 zile ago
(FOTO-VIDEO) Constanța ar putea avea un nou parc pe vechiul amplasament al fostei căi ferate care ducea în Portul Constanța
-
Actual6 zile ago
Valentin Vrabie, condamnat pe fond la un an și șapte luni de închisoare, CU EXECUTARE, pentru fals intelectual
-
Societate2 săptămâni ago
Spitalul Clinic Județean Constanța face noi angajări. Sunt vacante 15 posturi
-
Societate4 săptămâni ago
ANR Constanța face angajări. Vezi ce posturi sunt scoase la concurs
-
Politica2 săptămâni ago
Consilierul județean Răzvan Filipescu: „Am impresia că turismul constănțean e lăsat la voia întâmplării“
-
Actual2 săptămâni ago
(FOTO) Intervenție dificilă a pompierilor. O combină de treierat mazăre a luat foc pe câmp
-
Administratie4 săptămâni ago
Anunțul lui Chițac! Constanța va avea un nou bulevard: Madrid!
-
Societateo săptămână ago
ANR Constanța face angajări. Vezi ce posturi sunt scoase la concurs