Conecteaza-te cu noi

Actual

Ce lovitură a dat Horia Simu la Constanţa. Baronul Cuprului are un nou dosar penal pentru retrocedări frauduloase

Published

on

Horia Simu a fost pus sub urmărire penală într-un nou dosar, pentru implicarea într-o schemă de retrocedare frauduloasă. Simu cumpărase din 2009 drepturi succesorale litigioase pentru un teren din Constanţa, plătind persoanelor în drept 700.000 de euro. Ulterior, a obţinut despăgubiri din partea ANRP de 8,7 milioane de euro. Experţii angajaţi de DNA au stabilit că valoarea despăgubirilor a fost umflată ireal cu 7,8 milioane de euro. Iată comunicatul
,,Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii:
DUMITREAN CRINUŢA NICOLETA, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP)şii preşedinta Comisiei Centrale de Despăgubiri, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de :
– abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
– luare de mită,
MIHAI CRISTIAN SEBASTIAN, BACIU REMUS VIRGIL, VASILESCU OANA, BOGDAN DRAGOŞ şi TEODORESCU CĂTĂLIN FLORIN, membri în aceeaşi comisie din cadrul ANRP, la data faptelor, cu privire la săvârşirea a infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
SAVU FLORENTINA, consilier în cadrul ANRP – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, la data faptelor, cu privire la săvârşirea a infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
SIMU HORIA, economist, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
– dare de mită (2 infracţiuni),
– spălare a banilor, în formă continuată,
DIMA ALIN HORAŢIU, expert evaluator, pentru săvârşirea infracţiunilor de:
– complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul,
– luare de mită.
În ordonanţele procurorilor se arată că, în cauză, există date şii probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 22 octombrie 2009, suspectul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 euro.
De la acea dată, suspectul Simu Horia a inţiiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare.
Urmare a acestor demersuri, la data de 26.05.2011, suspecţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Savu Florentina, Bogdan Dragoş, Teodorescu Cătălin Florin și o altă persoană, în calitate de preşedinte respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horaţiu, prin care, valoarea unui teren în suprafaţă de 25 hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu – Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 euro (35 euro/mp), echivalentul a 37.243.500 lei.
Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului respectiv cu suma de 7.875.000 euro, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către suspectul Simu Horia şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase.
Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că suspectul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constaaţa şi avea destinaţia de teren agricol.
Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol.
Raportul de evaluare respectiv a fost avizat anterior, pentru conformitate cu prevederile Standardelor Internaţionale de Evaluare şi a Legii nr. 247/2005, de către suspecta Savu Florentina, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu ce derivau din funcţia de consilier în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Pentru “ajutorul acordat”, în perioada decembrie 2010 – februarie 2011, suspecta Dumitrean Crinuţa Nicoleta a acceptat promisiunea şi a pretins, iar în perioada iulie – august 2011, a primit, prin intermediari, de la suspectul Simu Horia suma de 400.000 euro.
În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, în perioada decembrie 2010 – februarie 2011, expertul evaluator, Dima Alin Horaţiu, a primit prin intermediar de la acelaşi suspect suma de 5.000 euro.
În perioada 24.06.2011 – 11.11.2011, suspectul Simu Horia a disimulat adevărata natură a provenienţei sumei totale de 5.066.300 euro, obţinută în maniera de mai sus, prin încheierea cu diverse firme controlate de acesta a unui număr de nouă contracte de împrumut, nereale.
Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Sumele cu care a prejudiciat statul Horia Simu sunt ameţitoare. Simu este inculpat şi în dosarul despăgubirilor ilegale pentru un teren în suprafaţă de 97.509 metri pătraţi, situat în Bucureşti, în zona cartierului Militari, supraevaluat cu 55.144.265 euro. Scenariul a fost acelaşi ca la Constanţa: omul de afaceri a achiziţionat drepturile litigioase, pentru care apoi a solicitat despăgubiri ilegale.
Horia Simu este suspect pentru dare de mită şi în dosarul în care Alina Bică, fostul procuror şef al DIICOT, este acuzată de luare de mită, iar Şerban POP, fost şef ANAF, de complicitate la dare de mită.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions