Conecteaza-te cu noi

Politica

Ce mesaj are deputatul Huțucă pentru Claudiu Palaz și ce îi transmite liderul PMP Constanța

Published

on

După ce a transmis prin intermediul unui comunicat remis redacției că municipiul Constanța va avea buget în următorii ani datorită… exclusiv votului de astăzi al colegilor săi din Partidul Național Liberal din cadrul CLM Constanța, liderul PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă îl atacă dur pe președintele PMP Constanța, vicepreședintele Consiliului Județean, Claudiu Iorga Palaz.

Huțucă afirmă despre Palaz că este “jucătorul bambilici politic” și îl acuză de “blat permanant cu PSD”.

“Lansez un mesaj personal către jucătorul de bambilici politic Claudiu Palaz. Domnule fost prefect, dumneavoastră vă aflați într-un permanent blat cu PSD, lucru care vă consfințește funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța. Vă reamintim că în 2016 ați avut opțiunea de a trimite PSD în opoziție, cel puțin la județ, și nu ați făcut-o. Așa că ar fi înțelept să țineți ciocul mic pe tema blatului, de orice fel. În același timp, v-ați permis (cu tupeul care vă caracterizează) să puneți în pericol nu mai puțin de 800 de milioane de lei din banii constănțenilor, printr-un amendament propus exclusiv pentru a conta, câtuși de puțin, în războiul rece din interiorul PSD. Pe undeva devine limpede de ce Organizația Județeană a PSD tace mâlc pe problema Polaris și în general pe problemele care îi interesează pe constănțeni, și l-au luat purtător de cuvânt pe Claudiu Palaz.”

Palaz cere lămuriri publice

Advertisement

Contactat telefonic, președintele PMP Constanța, Claudiu Iorga Palaz, a declarat pentru “Ordinea.ro” următoarele:

“Sunt profund dezamăgit, vorba mentorului lui Huțucă, pentru că el nu cunoaște algoritmul de la Consiliul Județean. Solicit public domnului Huțucă să spună ce calcule a avut în vedere atunci când a spus că în 2016 puteam trimite PSD în opoziție, ținând seamă că ALDE și PSD era în alianță de guvernare sau Bogdan Huțucă nu cunoaște câți consilieri județeni are PNL. Întrebarea mea pentru Bogdan Huțucă este următoarea: Ce va face PNL dacă printr-o sentință definitivă și irevocabilă se va constata că acest contract, în baza căruia PNL a acceptat plata unor sume de bani către Polaris, va fi considerat nelegal și care e propunerea lui pentru recuperarea prejudiciului, că doar e finanțist?”

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions