Conecteaza-te cu noi

Politica

Liderul PNL Constanța explică votul liberalilor din Consiliul Local Municipal

Published

on

Partidul Național Liberal a amendat proiectul de hotărâre prezentat astăzi în ședința de îndată a Consiliului Local Municipal, convocată de Primăria Constanța privind tranzacția judiciară cu S.C. Polaris M Holding S.R.L. După ce liberalii au votat proiectul propus de primarul Făgădău căruia i-au atașat un amendament pe care aleșii locali l-au votat în unanimitate, președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, transmite prin intermediul unui comunicat de presă că amendamentul consilierilor PNL a fost forțat de împrejurări, respectiv de faptul că primarul Constanței nu și-a asumat “dezastrul Polaris”.

Amendamentul consilierilor liberali a fost forțat de două împrejurări. În primul rând, pentru că nici până în prezent primarul Decebal Făgădău nu a răspuns somațiilor noastre și nu și-a asumat public dezastrul Polaris. În al doilea rând, nu a pus în aplicare sentința civilă nr. 2605/2012, care obliga primăria la reactualizarea tarifelor pentru salubritate”, a declarat președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.

Prin urmare, PNL a fost forțat să rezolve această problemă deosebit de periculoasă pentru constănțeni și vă explic cum: Am propus un amendament (acceptat de Consiliul Local) care spune foarte clar că Polaris va renunța la orice pretenții viitoare legate de punerea în aplicare a sentinței civile 2605/2012. Aici vorbim despre reactualizarea tarifelor pentru salubrizare. Am acceptat ca Polaris să renunțe în mod categoric la toate penalitățile datorate de Primăria Constanța, astfel am pus la adăpost bugetul municipal de un tun în valoare de peste 800 de milioane de lei la zi”, a explicat liderul liberal Bogdan Huțucă.

Acesta consideră că „este foarte important să înțelegem că prin amendamentul PNL am rezolvat o situație critică. Inițiatorii tranzacției judiciare au neglijat un lucru foarte important: reactualizarea tarifelor pentru salubritate și penalitățile rezultate, se aplicau inițial numai până la data de 31.04.2016. Dar facturile de la Polaris curg în continuare, plățile se fac constant, în baza tarifului neactualizat. Fără amendamentul PNL, primăria s-ar fi aflat în aceeași situație imposibilă. Nu ar fi avut cum să pună în aplicare o decizie a instanței și ar fi avut de plătit”.

Advertisement

Stimați constănțeni, situația de fond nu este nici pe departe rezolvată. În continuare primarul PSD, Decebal Făgădău, este răspunzător de nepunerea în aplicare a unei decizii definitive a instanței, din 2012. În continuare PSD, cu numeroasele sale fețe, fie că vorbim de Radu Mazăre, Decebal Făgădău sau Eduard Martin sunt răspunzători de o situație poate fără precedent în România, încheierea respectiv continuarea unui contract pagubă pentru Constanța și constănțeni”, a adăugat Bogdan Huțucă.

De asemenea, parlamentarul liberal afirmă că „mingea este în terenul Polaris la acest moment. Trebuie să specificăm foarte clar că această companie condusă de inculpatul Eduard Martin are, cel puțin teoretic, dreptul să nu accepte condițiile propuse de Consiliul Local. Noi ne-am asumat decizia de astăzi, bazându-ne în primul rând pe responsabilitatea pe care o avem față de cetățenii acestui oraș. Dacă Polaris, respectiv Eduard Martin, nu dă dovadă de aceeași responsabilitate, devine clar că agenda acestuia este și rămâne una ascunsă, cu obiectivul singular de a sărăci bugetul municipiului Constanța”, a mai spus Bogdan Huțucă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions