Connect with us

Actual

Ce se introduce în ţară: Topoare, bricege şi cuţite aduse din China! Nici parfumurile nu lipsesc

Maria Ionescu

Publicat

la

În data de 29.03.2018, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța – Punctul de Trecere a Frontierei Constanța, împreună cu lucrătorii vamali, acționând în baza unei informaţii, au efectuat controlul amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. Administratorul societăţii comerciale în cauză este cetăţeanul român S.G., în vârstă de 41 de ani, cu domiciliul pe raza municipiului București.

În urma controlului au fost descoperite 28.637 diverse bunuri (topoare, bricege, cuțite), ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 30.03.2018, în jurul orei 04.30, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov, în baza analizei de risc, au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, asupra persoanelor aflate într-un microbuz, marca Mercedes, model Sprinter, înmatriculat în Ucraina.

Astfel, lucrătorii noștri au descoperit ascunse în habitaclul microbuzului, 499 flacoane parfum, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, aparținând cetăţeanului ucrainean M.V., în vârstă de 35 de ani.

* În data de 29.03.2018, în jurul orei 10.30, acționând în baza unei informaţii, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat controlul specific, pe sensul de intrare în ţară, asupra persoanelor aflate într-un autoturism, marca Audi, model A4, înmatriculat în România.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit ascunse în portbagajul autoturismului 102 tricouri și genți, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, aparținând cetăţeanului român I.I., în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea.

În toate cazurile, bunurile în valoare totală de aproximativ 2.006.240 lei dacă ar fi fost originale au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, respectiv polițiștii de frontieră, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Agigea: Accident rutier cu 4 mașini pe Autostrada A2. Sunt afectate ambele benzi

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În această seară, pe Autostrada A2, la km 212, în nodul rutier A2-A4, pe direcția București-Constanța, a avut loc un eveniment rutier în care au fost implicate nu mai puțin de 4 autovehicule.

La fața locului au intervenit echipajul medical de terapie intensivă mobilă și autospeciala de stingere cu modul de descarcerare. Din fericire, accidentul  nu s-a soldat cu victime, așa că nimeni nu a fost transport la spital.

Potrivit DPDR Constanța, sunt afectate ambele căi (banda 2), întrucât în urma accidentului, a fost distrus parapetul median.

Traficul este dirijat de polițiști.

Foto: DRDP Constanța și SAJ Constanța

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

”Astăzi m-am luptat cu moartea.” O tânăra, salvată în Vama Veche de un antrenor de înot

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei după amiezi, un turist venit la Vama Veche din Bacău, Adrian Gavriliu, antrenor de înot, a postat pe pagina sa de facebook un mesaj tulburător, care a fost comentat de sute de persoane și distribuit de zeci de ori.

În textul său, pe care îl vom posta fără nici o adăugire, el povestește cum a salvat o tânără care a fost pe punctul de a se îneca. De asemenea, s-a arătat dezgustat de atitudinea a trei tineri ”musculoși”, de la Smurd, care nu au sărit în valuri pentru a salva tânăra.

Este doar de precizat faptul că în sudul litoralului a fost steag roșu care interzicea scăldatul în mare.

Iată rândurile postate de Adrian Gavriliu:

”Astăzi m-am luptat cu moartea! Astăzi am câștigat eu. SMURD-ul a fost doar spectator. Doar a privit și a așteptat finalul ” meciului”. Am salvat viața unei fete care plutea în derivă în valurile mari ale mării. In Vama Veche.

Mă plimbam pe malul mării, după masa de prânz, obosit după petrecerea de aseară.  Trei băieți de la Smurd, tineri, musculoși, cu o mașinuță pt nisip, fluierau disperați o fată care se tot depărta, purtată de valuri.  Speriat i-am intrebat de ce nu sar după ea!?  De ce nu se duc să o salveze ?  Alături de mine au mai venit câțiva bărbați și ii rugau, practic, pe cei de la Smurd să sară in valuri după fată.
Reacția lor, a celor de la Smurd, a fost halucinantă, dezgustătoare și inumană:
– Noi nu avem in fișa postului să sărim după oameni in apă. Nu suntem salvamari!
N-am putut să mă abțin și am țipat la ei:
-Bă! Sunteți bărbați in primul rând. Și lucrați pe malul mării.
-Să vă fie rușine!

Am aruncat in nisip, telefonul, ochelarii, mi-am golit repede buzunarele și am sărit după fată. Mi s-a părut că am făcut o veșnicie până la ea.  In cap imi treceau numai gânduri negre și simțeam cum incep să obosesc. Inotam pe sub valuri și scoteam capul din când in când să văd unde este fata. Simțeam sarea apei și abia mai puteam să țin ochii deschiși.
In cap imi treceau numai gânduri negre:
– Dacă o să mor și eu și o să-mi las copilul fără tată? O să mă ierte?
-Dacă n-o să pot salva fata și am să mă simt vinovat apoi?
Dacă mor impreună cu ea și nu mai apuc să-mi cer iertare unor persoane pe care le-am dezamăgit ?

Am ajuns la fată. Avea vreo 20 de ani.
Era vânătă la față, sleită de puteri și abia mai respira.  Atât am putut să citesc in ochii și in privirea ei disperată: ” Salvează-mă, te rog! ”

I-am spus : -Stai calmă, totul va fi bine!  Am intors-o cu spatele și am tras-o spre mal.  Valurile mari ne izbeau pe amândoi. La un moment dat am scăpat-o. Am pierdut-o prin valuri.  Am luat o gură mare de apă sărată și simțeam că imi pierd puterile.
Deși sunt antrenor de inot și obișnuit cu mediul acvatic…marea e altceva.

Cu ultimele puteri am prins-o iar, strâns. Incercam să o țin pe ea la suprafață și eu să inot pe sub val.
Intr-un final am putut să ating solul cu picioarele. Eram salvați…amândoi.

Am tras-o prin apă până la nivelul pieptului și atunci mi-au venit in ajutor incă doi bărbați.

Cei de la SMURD așteptau pe țărm. Au preluat-o pt primul ajutor. Sleit de puteri, terminat fizic și sub efectul emoțiilor abia mi-am stăpânit lacrimile. M-au atins felicitările oamenilor de pe plajă. Ale bărbaților care treceau pe lângă mine și-mi strângeau mâna. A unuia care a venit la mine și mi-a arătat că are pielea găinii. Reacția unei femei care mi-a multumit de parcă ii salvasem fata.

Dar, am rămas dezgustat de reacția celor de la SMURD, de lipsa salvamarilor. De inconștiența celor care se aventurează in valurile mari. Am realizat că astăzi puteam să mor și eu, dar am un sentiment enorm de satisfacție, pe care-l impărtășesc…că astăzi m-am luptat cu moartea. Am salvat viața unei fete.  Astăzi am câștigat eu!”

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Persoane blocate în lift într-un complex hotelier din Eforie Nord

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În cursul acestei seri, ISU Constanța a fost soliciat să intervină pentru deblocarea a 6 turiști care au rămas blocați în lift în incinta complexului hotelier Apollonia din Eforie Nord.

Pompirii de la stația Tuzla cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj medical SMURD B intervin la fața locului.

Liftul a rămas blocat la etajul 7.

Știre în curs de actualizare.

Update: În urmă cu puțină vreme, ISU Constanța a transmis că persoanele au fost deblocate, fără probleme.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: