Conecteaza-te cu noi

Societate

Ce spune ISU Constanța despre azotatul de amoniu depozitat în port

Published

on

Operatorii economici clasificați SEVESO care se află în evidența Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Dobrogea” al județului Constanța sunt clasificați potrivit Legii 59/2016 în funcție de cantitatea depozitată. Potrivit acestei legi, societatea care depășește nivelul superior, peste 5.000 de tone, are nevoie de autorizare ISU privind securitatea clădirii în care aceasta este depozitată la incendiu.

”Așadar, NU autorizăm azotatul de amoniu, ci clădirea, potrivit HG 571/2016. Facem precizarea că toți operatorii clasificați SEVESO sunt inspectați periodic de cadre ale inspectoratului (n.r. – ISU Constanța) împreună cu reprezentanți de la Garda de Mediu și APM, apoi colegii mei rămân și verifică inclusiv amplasamentele privind securitatea la incendiu.”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța.

În cursul acestei dimineți, Biroul de presă al CN APM Constanța a transmis un comunicat de presă prin care explică ce cantități de azotat de amoniu sunt la ora actuală în Portul Constanța.

Vezi detalii în textul publicat de Ordinea.ro:

Advertisement

Aproape 30.000 de tone de azotat de amoniu, STOCATE în Portul Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions