Conecteaza-te cu noi
SEAS

Actual

Cel mai avansat robot de chirurgie ortopedică din lume, prezent și la Spitalul Județean Constanța

Published

on

robot spital

Precizie la maximum, recuperare rapidă post operatorie, risc minim de complicaţii  şi cicatrici din ce în ce mai reduse pentru pacienţi.  Sunt cuvintele de ordine pentru intervenţiile chirurgicale realizate în această perioadă de către medicii din cadrul secţiei clinice Ortopedie Traumatologie a SCJU Constanţa.

Cel mai avansat robot de chirurgie ortopedică din lume este prezent, acum, şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf Apostol Andrei” Constanţa.

Sistemul de genunchi ROSA este, practic,  un asistent chirurgical robotizat dezvoltat în scopul de a le permite medicilor să efectueze intervenţii chirurgicale la cel mai înalt grad de precizie. Tehnologia de ultimă generaţie dispune de un software avansat de imagistică și planificare care permite crearea unui plan chirurgical personalizat și precis, bazat pe anatomia unică a pacientului.

Totodată, Rosa oferă date intraoperatorii în timp real, ajutând medicul să acţioneze în funcţie de informaţia primită şi să plaseze implantul, echilibrând țesuturile moi, în moduri care depășesc chirurgia clasică şi pe care instrumentele convenţionale nu au cum să le asigure.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cel mai nou şi performant sistem de chirurgie robotică a genunchiului are deja la activ o serie de  intervenţii chirurgicale realizate cu succes.

Este cea mai înaltă tehnologie de care puteam beneficia, o tehnologie care se foloseşte de 4 ani în America şi de numai 2 ani în Europa. Este o experienţă complexă pe care orice profesionist şi-ar dori-o. Sunt mândru să mărturisesc faptul că în cadrul secţiei noastre absolut toţi medicii au participat la instruire şi efectuează intervenţii chirurgicale cu acest echipament revoluţionar.

Medicina înseamnă evoluţie iar noi continuăm să evoluăm. Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijnul conducerii Spitalului Judeţean Constanţa, a cărei grijă permanentă a fost să sprijine financiar actul medical si să-l aducă la cele mai înalte standarde.”, a declarat Ş.L. Dr. Bogdan Obadă, medic şef al secţiei clinice Ortopedie Traumatologie din cadrul SCJU Constanţa.

Robotul Rosa este destinat, exclusiv, intervenţiilor chirurgicale de protezare a genunchiului. Precizăm faptul că, atât tratamentul chirurgical cât şi protezele implantate cu această tehnologie sunt gratuite pentru pacienţi, în baza biletului de trimitere, fiind decontate de către Casa de Asigurări de Sănătate, în cadrul Programului Naţional de Ortopedie.

“Ne dorim şi depunem constant eforturi ca să le asigurăm pacienţilor noştri accesul la servicii medicale de înaltă performanţă . In acest moment, Spitalul Judeţean Constanţa este al doilea spital de stat din România, alăturându-se unui număr relativ  mic de spitale din întreaga țară, care utilizează acest sistem special.”, a declarat managerul SCJU Constanţa, Ec. Ionuţ Cornel Ionescu.

Anul trecut, o echipă de medici din secţia clinică de Ortopedie şi Traumatologie a implantat, pentru prima dată în România, o proteză de şold personalizată, realizată în Elveţia, a precizat Crina Kibedi, purtător de cuvânt al SCJU Constanța.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions