Conecteaza-te cu noi

Actual

Cel mai mare concurs de triathlon din Europa de Est și Balcani – TriChallenge Mamaia 2017, la start

Published

on

Primăria municipiului Constanța aduce la cunoștința opiniei publice faptul că în perioada 16 – 17 septembrie 2017, în stațiunea Mamaia, va avea loc cel mai mare concurs de triatlon din Europa de Est și Balcani – TRICHALLENGE MAMAIA 2017. La evenimentul sportiv organizat în parteneriat cu Primăria municipiului Constanța sunt așteptați peste 1.200 de participanţi din România şi din străinătate,  care vor înota, vor pedala și vor alerga, potrivit unui comunicat remis redacției de către Biroul de presă al Primăriei municipiului Constanța.

          Manifestarea se va desfășura și anul acest sub forma unui festival sportiv, având trei componente:

  • sâmbătă, 16 septembrie – probele de triatlon pentru sportivii amatori și profesioniști;
  • duminică, 17 septembrie – TriKids – cros, aquatlon și duatlon pentru copii;
  • duminică, 17 septembrie – Crosul “Beach Run”.

Pentru ca evenimentul să se desfășoare în condiții de siguranță, vor fi impuse restricții de circulație în stațiunea Mamaia, astfel:

  • sâmbătă – 16 septembrie 2017, în intervalul orar 08:30 – 14:00, traficul va fi restricționat între restaurant On Plonje JR și Hotel Rex pe cele trei benzi, din sensul Năvodari spre Constanța, astfel că traficul auto se va desfășura temporar pe două benzi pentru sensul Constanța – Năvodari și o singură bandă pentru sensul Năvodari spre Constanța.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions