Conecteaza-te cu noi

Administratie

Chițac: „Am semnat contractul de finanțare pentru etapa a II-a a proiectului de modernizare a rețelei termice“

Published

on

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a anunțat, în această seară, că a semnat contractul de finanțare pentru etapa a II-a a proiectului de modernizare a rețelei termice din Constanța. Edilul spune că, în curând, încep lucrările la etapa I

„Dragi constănțeni, sunt încântat să vă anunț că am mai făcut un pas foarte important în proiectul nostru de modernizare a sistemului de încălzire centralizată din Constanța. Am semnat contractul de finanțare ce ne va permite să implementăm etapa a doua a proiectului. Valoarea totală a acestuia este de 116 milioane de lei (inclusiv TVA), dintre care 97,8 milioane de lei o reprezintă valoarea eligibilă. Proiectul a fost depus și aprobat la finanțare în cadrul în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

În etapa 2 se reabilitează tronsoane de rețea termică primară din magistrala II de termoficare, ce însumează 12,716 km de traseu de conducte, respectiv 25.432 km conducte, precum și reabilitarea de vane, cămine, înlocuirea ansamblelor de contorizare a agentului termic primar de la intrarea în punctele termice. Se va porni de la CET – Str. Cumpenei, Dezrobirii, Soveja și străzile adiacente, zona Tomis Nord.

De asemenea, am semnat și contractul pentru lucrările aferente primei etape a proiectului. Urmează etapa de proiectare de 3 luni, apoi execuția propriu-zisă a lucrărilor în următoarele 12 luni.“, a spus Chițac.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions