Conecteaza-te cu noi

Politica

Chițac, atacuri din partea foștilor colegi: “Doar parazitând imaginea PNL poate supraviețui politic”. Replica senatorului

Published

on

De dată recentă, conducerea PNL Constanța a solicitat primarului municipiului prezentarea trimestrială a rapoartelor privind starea economică, dar și pe cea socială și de mediu.

Fostul lor coleg, senatorul Vergil Chițac nu a rămas deoparte și a postat pe pagina sa de Facebook un comentariu privind declarațiile liderilor PNL Constanța, Bogdan Huțucă și Septimiu Bourceanu.

“Hârtie umplută cu gălăgie. Sub o altă baghetă…sau sub aceeași, PNL Cta ne anunță că a solicitat primarului cele două Rapoarte anuale privind starea economică, socială și de mediu a orașului, obligatoriu a fi prezentate până la finele primului trimestru, al fiecărui an din mandatul în derulare”, a scris senatorul Chițac, aseară, pe Facebook.

Punctul de vedere al PNL Constanța nu a întârziat să apară. Vă prezentăm comunicatul Biroului de presă al PNL Constanța pe marginea acestui subiect:

Senatorul Vergil Chițac, trimis prin voturile PNL în Parlament, a reușit să se remarce în scurta sa carieră politică de până acum doar prin trădări și intrigi. Atunci când interesele sale personale și ale grupului care îl sponsorizează sunt puse în pericol sau amenințate, domnul Chițac reacționează și începe să țipe.

Advertisement

Și cum spre PSD sau ALDE nu îndrăznește fiindcă lesa e prea scurtă, iar oasele aruncate de la masa puterii mult prea gustoase, senatorul se zburlește la PNL, deși acest partid l-a făcut senator. O decizie neinspirată, recunoaștem, mai ales dacă observăm că singura inițiativă notabilă  a domnului Chițac a fost să-și mai facă pentru el și tovarășii săi generali din Parlament încă o pensie specială, pe lângă pensia de peste 10.000 lei pe care o încasează în prezent.

Într-un moment în care PSD Constanța se clatină din toate încheieturile, în care Guvernul Dăncilă conduce pe ritm de bancuri, domnul Chițac și-a preluat rolul de fumigenă, încercând să distragă atenția publică de la adevăratele probleme ale Constanței și ale țării.

În condițiile în care PSD și ALDE plănuiesc demolarea pensiilor din Pilonul II, prioritatea senatorului Chițac este demersul consilierilor locali municipali ai PNL Constanța de a le solicita primarului Făgădău și celor doi viceprimari raportul de activitate. Știm că pe domnul Chițac nu îl interesează subiectul cu Pilonul II de pensii pentru că el are pensie de amiral și indemnizație de parlamentar (mai dorea și o pensie specială), știm că pe domnul Chițac nu îl interesează eșecul municipalității în a organiza Zilele Constanței (fiind militar, adoră paradele și defilările), știm că pe domnul Chițac nu îl interesează soarta Podului de la Butelii (nu credem că a trecut vreodată pe acolo), ci pe domnul Chițac îl interesează să slăbească Filiala PNL Constanța. Acestea sunt ordinele de la împărăție, de la cei care îl sponsorizează generos pe senatorul militar.

În ceea ce privește așa-zisul demers al senatorului Chițac de a cere socoteală primarului Făgădău și celor doi viceprimari, acesta nu face decât să își asume prin furt o inițiativă publică a PNL Constanța, dar acest lucru nu ne miră. Așa a ajuns parlamentar, așa a mințit zeci de mii de constănțeni. Vergil Chițac știe că doar parazitând imaginea PNL poate supraviețui politic și de aceea atacă obsesiv Partidul Național Liberal.

Îi reamintim senatorului Vergil Chițac că a ajuns în Parlament pe voturile românilor care au pus ștampila pe PNL, așteptările acestora fiind o opoziție fermă și constructivă la adresa PSD, iar dansul lasciv pe care acesta îl execută pe masa puterii nu îi face cinste.

Advertisement

Consilierul județean George Niculescu: “Il asigur pe dl. senator de buna crestere a colegilor mei de partid, aceiasi colegi alaturi de care domnul senator nu a avut nici o problema in a se prezenta in fata alegatorilor constanteni”

Un alt lider al PNL Constanța care nu a trecut cu vederea afirmațiile publice ale senatorului Chițac este consilierul județean George Niculescu, unul dintre oamenii are a făcut parte din echipa senatorului Chițac în perioada alegerilor din 2016. Niculescu a scris pe pagina sa de Facebook un mesaj prin intermediul căruia îi amintește lui Chițac acest aspect și se declară uimit de “seria atacurilor îndreptate împotriva foștilor colegi”. De altfel, Niculescu punctează faptul că cei “prost crescuți și-au pus la dispoziția lui (a senatorului Chițac n.r.) timpul și resursele în vederea obținerii mandatului”.

Iată mesajul complet:

Am observat ca senatorul independent, ales pe listele PNL Constanta, ne cearta public din nou.

Din confortul oferit de fotoliul de senator, dl. profesor Chitac ne invata ca “nu poti sa-i spui unei fete ca e urata, de ziua ei” si ca daca totusi faci asta, atunci esti “prost crescut”.

Advertisement

Il asigur pe dl. senator de buna crestere a colegilor mei de partid, aceiasi colegi alaturi de care domnul senator nu a avut nici o problema in a se prezenta in fata alegatorilor constanteni.

Sunt uimit ca dl. senator continua seria atacurilor indreptate impotriva fostilor colegi de partid si nu isi concentreaza eforturile si priceperea academica si militara impotriva celor de la PSD, asa cum le-a promis constantenilor in doua randuri (alegerile locale si cele parlamentare). In schimb, este permanent preocupat sa ii critice pe cei care au facut campanie electorala pentru domnia sa, uitand ca acestia (prost crescutii) si-au pus la dispozitia lui timpul si resursele in vederea obtinerii mandatului de senator.

In calitate de vicepresedinte al Partidului National Liberal, ii transmit dlui. senator, cu respectul cuvenit ( ca doar si eu sunt bine crescut !!), ca increderea politica se castiga greu dar se pierde foarte usor. Ati avut doua campanii electorale tintite clar anti PSD iar acum, non combatul dumneavoastra politic poate sa semene cu un blat.”

“Recunosc acolo stilul, este al unui individ cu nume de paiață”

Contactat telefonic pentru a comenta acuzațiile ce i se aduc, parlamentarul constănțean a declarat pentru “Ordinea.ro” următoarele:

Advertisement

“Este tot o hârtie plină de gălăgie și cea la care faceți dvs. referire, o vorbărie politicianistă știut fiind faptul că PNL a fost asistatul social al PSD la Constanța. Au fost mereu remorca PSD la Constanța. De asemenea, cu toții știm că liderii lor au afaceri în județul Constanța, afaceri de care beneficiază cu toții. Și atunci, care e amestecul meu? Să vină cu nume concrete de sponsori în ceea ce mă privește, cu argumente și dovezi. Recunosc acolo stilul, este al unui individ cu nume de paiață. Din punctul meu de vedere nu ar trebui să folosească vreodată cuvântul trădare deoarece ei tot timpul i-au trădat pe constănțeni. Așadar, nu sunt moralmente calificați să pronunțe cuvântul ăsta.”

sursa foto: Telegraf

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions