Conecteaza-te cu noi

Administratie

Chițac și-a impus Regulamentul parcărilor. Toate amendamentele au fost respinse

Published

on

Constanța are un nou regulament al parcărilor. Acesta a fost votat cu ajutorul consilierilor locali ai PNL și USR-PLUS. Chiar dacă tarifele față de prima variantă a proiectului sunt mai mici, important de precizat în acest nou regulament este toată lumea va plăti parcarea în Constanța, indiferent de unde se află. Așa cum publica Ordinea.ro încă din noua , în noua variantă de regulament Constanța fost împărțită în patru zone. În zona centrală, zona 0, tariful pentru un loc de parcare va costa 4 lei/oră, iar în primele 30 de minute staționarea autovehiculelor este gratuită. Se observă faptul că au fost eliminate tarifele uriașe propuse inițial, de 7 lei – prima oră de staționare, 7 lei a doua oră de staționare și 15 lei a treia oră de staționare. În plus, a fost eliminată și obligativitatea de a elibera locul de parcare după trei ore de staționare în zona 0 a Constanței. Primăria a fixat și un abonament pentru această zonă, care a fost stabilit la 499 de lei/an.

În varianta finală, regulamentul prevede în zona 1 un tarif de 3 lei/oră pentru staționarea autovehiculelor și 1 leu pe oră pentru zona 2. În cele două zone, 1 și 2, abonamentul pe an pentru parcare a fost fixat la 199 de lei.

Cea mai importantă modificare vizează parcările rezidențiale. Sursele Ordinea.ro au spus că, în acest caz, Chițac și ai săi vor să crească taxa pentru parcare de la 208 lei/an, cât este în prezent, la 399 de lei/an. Practic, constănțenii vor plăti aproape dublu pentru un loc rezidențial. Această măsură nu se regăsește însă în noul regulament, ci, cel mai probabil, va fi fixată de la anul prin proiectul de taxe și impozite locale. Un alt amănunt important este că, în acest caz, față de varianta inițială, în noul regulament a fost eliminată prevederea prin care locurile rezidențiale sunt scoase la licitație în cazul în care doi cetățeni vor același loc de parcare. În noua variantă, sursele Ordinea.ro spun că va fi realizată o platformă digitală prin care cetățenii vor vedea toate locurile libere sau ocupate din Constanța. De asemenea, rezervarea locurilor de parcare rezidențiale se va putea face pentru o perioadă de cinci ani, iar actualizarea și plata se vor realiza anual. În discuțiile din cadrul Consiliului Local, subiectul parcărilor rezidențiale au fost evitate.

Dezbaterile pe marginea acestui regulament au fost intense, iar cele două părți, PSD, pe de o parte, și PNL, pe de altă parte, au venit fiecare cu argumente. Social-democrații au încercat să impună o serie de argumente, printre care s-au numărat comasarea zonelor 0 și 1, eliminarea abonamentului de 199 de lei, impunerea unui tarif de 2 lei pentru cele două zone 0 și 1, includerea mașinilor hibrid în celor care sunt scutite de anumite taxe de parcare, acordarea de gratuitate la parcare în zona 2 în intervalul orar 18.00 – 08, precum și sâmbăta și duminica. După cum era de așteptat, toate amendamentele PSD, prezentate de consilierul Costin Răsăuțeanu au fost respinse.

Advertisement

Costin Răsăuțeanu a spus că, prin acest regulament, constănțenii sunt jecmăniți.

În schimb, viceprimarul Ionuț Rusu a spus că regulamentul este un cadru corect și încurajează transportul cu mijloace alternative și cu autobuzele CT BUS.

Proiectul în integralitatea lui a fost votat cu 19 voturi „pentru“ ale PNL și USR-PLUS, iar 8 consilieri ai PSD au votat împotrivă.

Întregul regulament poate fi citi aici:

Download (PDF, 1.8MB)

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions