Conecteaza-te cu noi

Politica

Circ pe bani publici: Primarul din Mangalia îl trimite pe consilierul Moroianu să-și ia pastilele și apoi să facă declarații!

Published

on

Mai mulți consilieri din cadrul Consiliului Local Municipal Mangalia au demarat o acțiune care are ca scop strângerea de semnături pentru demiterea primarului Cristian Radu. Referendumul poate fi organizat doar dacă vor fi strânse peste 8.700 de semnături. Nicolae Moroianu – consilier ALDE, inițiatorul demersului susține că acțiunea va fi finalizată după data de 1 septembrie, atunci când vor forma echipe și vor folosi sistemul door to door. La acest moment există 5.000 de semnături, potrivit lui Moroianu.

“Vrem să strângem în jur de 12.000 de semnături, însă acum este greu, majoritatea fiind în vacanță și prinși cu activități de vară. După 1 septembrie se mobilizăm pe echipe și vom aduna numărul de semnături necesare pentru demararea procedurile privind organizarea referendumului de demitere a primarului din municipiul Mangalia. Sunt convins că vom avea un număr cu mult peste ceea ce ne cere legea, nemulțumirea din oraș fiind una uriașă. După toate proiectele promise și nerealizate, am aflat că nici pachetele pentru nevoiași nu s-au acordat, conform hotărârii de Consiliu Local și se discută că primarul ar fi spus că cei mai mulți ar fi semnat pentru demiterea lui. Asta se întâmpla ieri, atunci când am aflat că nu au fost acordate pachetele cu alimente pentru nevoiași. Mi se pare încredibil și sper să se ia măsurile legale, dacă aceste lucruri se petrec în orașul nostru… “, a declarat consilierul local Nicolae Moroianu pentru “Ordinea.ro”.

Cică ar fi doar… 600 de semnături. Numărul este lansat de primarul Cristian Radu!

Acuzații grave, șantaje, toate într-un oraș – stațiune turistică, în plin sezon estival, când toate activitățile ar fi trebuit să conducă la promovarea programelor turistice din Mangalia și cele șapte stațiuni turistice din sudul litoralului, toate fiind în administrarea municipalității. Și asta nu e tot! Contactat telefonic pentru a lămuri situația, primarul Mangaliei, Cristian Radu, a tunat și a fulgerat, l-a trimis pe Moroianu la… Policlinică să își ia pastilele și apoi să facă declarații și i-a acuzat pe consilierii inițiatori ai referendumului că blochează activitatea de dezvoltare a orașului.

“Moroianu este un om care ar trebui mai întâi să treacă pe la Policlinică să își ia pastilele și apoi să facă declarații. El și ceilalți oameni care îi susțin strângerea asta de semnături blochează activitatea în Consiliul Local, blochează proiectele de dezvoltare a Mangaliei și nu voi comenta declarațiile de acest gen. Care semnături, alea 600 pe care le-au strând din cartierele rău famate ale orașului? Dacă vreți să discutăm, eu promovez proiectele Mangaliei”, ne-a declarat Cristian Radu.

Îi amintim primarului Cristian Radu că Polaris M Holding a scos Mangalia de sub bălării, la fel și arterele care leagă stațiunile din sud, după ce șerpii mișunau în voie, în miezul zilei! Totul se întâmpla primăvara aceasta, iar Ordinea.ro a relatat această situație pe larg! Și asta este doar un exemplu din multele nemulțumiri ale oamenilor!

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions