Conecteaza-te cu noi

Politica

“Nu plec de la OPC decât împușcat. Dacă Dumnezeu mă ia la el să mă pună șef la OPC-ul Lui, nu îl refuz!”

Published

on

Inspectorul șef al OPC Constanța, Horia Constantinescu, îi răspunde senatorul PSD Nicolae Moga, după ce acesta i-a recomandat că o lase mai moale cu controalele, dacă nu vrea să sfârșească asemeni comisarului Cattani, împușcat. Constantinescu declară pentru “Ordinea.ro” că îi este recunoscător senatorului Moga pentru susținerea instituțională pe care i-a acordat-o, dar îl informează că nu pleacă de la Comisariat decât în trei situații, respectiv: demis, pensionar și împușcat. La cea de-a treia situație, Horia Constantinescu ne-a oferit și o explicație: “Dacă Dumnezeu mă ia la el să mă pună șef la CJPC-ul Lui, nu îl refuz.”

Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, Horia Constantinescu, s-a aflat de multe ori, vara aceasta, în fața criticilor hotelierilor, a agenților economici, dar a primit aprecieri din partea turiștilor care s-au declarat mulțumți de “curățenia” pe care Constantinescu a făcut-o pe litoral. Ieri, senatorul PSD Nicolae Moga i-a transmis lui Constantinescu să nu aibă cumba soarta comisariatului Cattani, cel care în film a murit ciuruit de gloanțele mafioților pe care acesta îi ancheta.

“Am apreciat munca desfăşurată de această instituţie. Dar de acolo şi până la faptul că faceţi mai mult caz decât ar trebui, este un lucru cert. V-am spus, nu îmi doresc să fiţi un Cattani al judeţului Constanţa, al litoralului românesc pentru că nu vreau să sfârşiţi cum a sfârşit el. Vă rog faceţi-vă datoria. Eu vreau să vă atrag atenţia că dumneavoastră nu aveţi dreptul să ne atrageţi atenţia pentru că dacă procedaţi cu noi aşa mă gândesc cum procedaţi cu un agent economic. Acel agent economic trebuie respectat, pentru că munceşte să câştige un ban, instituţiile statului trebuie să respecte agentul economic şi apoi acolo unde greşeşte să-l îndrume”, a declarat parlamentarul social-democrat.

El i-a mai spus lui Horia Constantinescu să iasă mai puţin în presă cu nenorociri, iar dacă se face mai mult PR decât treabă se creează un deserviciu turismului.

Astăzi, Horia Constantinescu a declarat pentru ziarul nostru că are un respect deosebit pentru senatorul Moga, că recunoaște susținerea pe care i-a acordat-o din punct de vedere instituțional, însă nu va renunța la lupta din… arenă!

Advertisement

“Cu un respect deosebit pe care îl port senatorului Nicolae Moga, vă informez că eu nu am văzut serialul până la capât și îmi asum asta, iar amenințări am primit doar cu lumănări și vă amințiți cazul Pelehra de la Cuptorul cu plăcinte. Înțeleg că personajul principal moare la final, dar eu nu renunț la lupta din arenă și plec doar un următoarele trei situații: demis, pensionar și împușcat – Dacă Dumnezeu mă ia la el să mă pună șef la CJPC-ul Lui, nu îl refuz. Acum, dincolo de situația asta, așa cum vă spuneam, îi sunt recunoacător domnului senator Moga pentru susținere, fără ca vreo apreciere făcută în interiorul partidului să fie făcută public, înțeleg și că l-am supărat din punct de vedere instituțional, dar relația bună pe care am început-o cu prefectul nou al județului Constanța (Ioan Albu n.r.) și discuțiile pe care le-am avut cu pentru pregătirea sezonului viitor, așa cum e normal, mă determină să spun că suntem pe drumul potrivit pentru turismul românesc. Eu cred în schimbarea aceasta! Știți cum era vorba aia: ești prostul satului…. ei, eu sunt prostul județului! Și ca o completare: nenea Moga este unul dintre oamenii tari pe care eu îi cunosc în județul ăsta și eu nu plec din Constanța.”

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions