Conecteaza-te cu noi

Politica

Comisia parlamentară de anchetă a prezidențialelor din 2009 se reunește astăzi

Published

on

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 se va reuni în ședință luni, de la ora 12,00, pentru a analiza scrisoarea procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Într-o scrisoare adresată președintelui Comisiei parlamentare, procurorul șef al DNA afirmă că în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu ori în timpul liber nu a luat la cunoștință de situații sau împrejurări prin care, la acel scrutin, ar fi fost implicate unele autorități publice și/sau persoane cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri.

“Reiterând convingerea că ancheta parlamentară are drept obiectiv cercetarea, documentarea și controlul unei probleme de interes public legate de binele comun și de apărarea interesului național, deoarece temeiul avut la baza constituirii Comisiei speciale au fost informațiile apărute în spațiul public cu privire la o posibilă viciere a rezultatului votului pentru alegerea președintelui României, desfășurat în anul 2009, vă fac cunoscut că nici în exercitarea atribuțiilor mele de serviciu și nici în timpul meu liber nu am luat la cunoștință de situații ori împrejurări potrivit cărora în alegerile prezidențiale din decembrie 2009 s-ar implica unele autorități publice și/ sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege, respectiv în derularea procesului electoral cu consecința vicierii rezultatului acestor alegeri”, se arată în scrisoarea Laurei Codruța Kovesi.

În documentul înregistrat la Parlament pe 11 august, șeful DNA precizează că nu a răspuns invitației comisiei pentru că nu a avut și nu are cunoștință despre “aspecte de natură să servească la aflarea adevărului” în cauza care formează obiectul activității acestui for, transmite Agerpres.ro.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions