Connect with us

Politica

Avertismentul lui Ponta: PSD poate avea soarta Partidelor Socialiste din Grecia și Franța

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Deputatul Victor Ponta critică deciziile liderilor social-democrați, susținând că, din cauza “greșelilor”, PSD ar putea avea soarta Partidelor Socialiste din Grecia, Polonia, Ungaria, Spania sau Franța.

“Poate sunt eu pesimist — dar dacă așa merg lucrurile PSD poate avea soarta Partidelor Socialiste din Grecia, Polonia, Ungaria, Spania și mai recent Franța. Și votanții, simpatizanții și membrii săi nu merită să plătească pentru greșelile, aroganța și incompetența unor conducători vremelnici. Dar mai ales nu merită să sufere toată România pentru asta”, a scris Ponta, luni, pe pagina de Facebook, citat de Agerpres.ro.

În context, fostul premier susține că “efectele benefice” ale guvernării 2012 — 2016, care s-au bazat atât pe factorul extern, cât și pe factorul intern, reprezentat de “o politică social liberală echilibrată”, susținerea mediului privat, investiții publice și absorbția de fonduri europene, nu au cum să reziste “într-un mediu politic greșit”, generat de actuala coaliție.

“Efectele benefice încă produc rezultate — dar nu au cum să reziste într-un mediu politic greșit. Azi avem instabilitate fiscal-bugetară fără precedent, decizii anunțate peste noapte și eventual revocate după ce au stârnit panică și proteste, măsuri socialiste demodate pe care nu le găsește nimeni în faimosul ‘Program de Guvernare’ prezentat în 2016, demagogie inutilă (contra firme multinaționale, contra bănci, contra pensii administrate privat), o tendință din ce în ce mai clară de a jecmăni firmele private pentru a aduce bani la un buget care nu poate să susțină în mod serios toate promisiunile exagerate care se aruncă în fiecare zi pe piață doar ca să fie lăudate de câțiva jurnaliști (care în privat spun că nu au mai văzut așa incompetenți și așa dezastru)/ fonduri structurale și de coeziune pe contracte noi zero — bani distribuiți la PNDL pe criteriul care organizație județeană de partid îl susține mai înfocat pe Președinte, miniștri habarniști care deschid gura doar ca să participe la concursul național de aberații economice sau promisiuni deșarte/ un ANAF care până de curând a fost căpușat de prieteni ‘teldrumiști’, programe gen ‘Start Up Nation’ care nu au niciun leu alocat în buget dar le prezentăm propagandistic ca pe cupoanele de biciclete date de pomană de Primărie/ dialog inexistent cu mediul de afaceri și răspunsuri arogante la orice critică”, a scris fostul premier.

Acesta avertizează că lucrurile vor merge și mai rău dacă situația politică și economică nu se schimbă. “Când faci campanie electorală poți să fii de stânga sau de dreapta și să spui ce așteaptă alegătorii tăi/ când guvernezi trebuie să fii de centru și să faci ceea ce așteaptă toți cetățenii și toți actorii sociali care nu votează. Altfel lucrurile vor merge din rău în mai rău”, a arătat Victor Ponta.

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Politica

Fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu a rămas fără imunitate

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Camera Deputaților a votat pentru ridicarea imunității deputatului Pro România, Nicolae Bănicioiu. Votul a fost 202 pentru și 12 împotrivă. Procurorii au cerut Camerei Deputaților ridicarea imunității pentru Nicolae Bănicioiu, fost ministru din perioada 2012 – 2014, acuzat de luare de mită și trafic de influență pe lângă ministrul Sănătății din acea perioadă. Procurorii fac o investigație care vizează suspiciuni de corupție în contextul comercializării de bunuri de uz medical către spitalele publice din București și județul Ilfov, aflate în subordinea Ministerului Sănătății. Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție referatul cauzei, pentru a fi sesizată Camera Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și luare de mită în formă continuată.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Mesajul consilierului județean Marian Crușoveanu de Ziua Armatei Române

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Consilierul județean Marian Crușoveanu, alături de mai mulți colegi din PNL, a depus astăzi o coroană de flori în cinstea ostașilor români, la Monumentul Eroilor din Murfatlar. Cu această ocazie, liderul liberal a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Armate Române.

„Alături de colegii mei, Bogdan Bola și George Niculescu, am depus, astăzi, o coroană de flori, în cinstea ostașilor români, la Monumentul Eroilor din Murfatlar. Ziua Armatei este, pentru noi toți, un prilej prin care glorificăm sacrificiul militarilor pentru păstrarea independenței și a integrității naționale. Ne înclinăm, cu respect și prețuire, în fața militarilor români, care, prin sacrificiul lor, poartă cu mândrie drapelul, în teatrele de operațiuni, îndeplinind, cu profesionalism și dăruire, misiunile încredințate. Libertatea, idealul național și integritatea națională au fost îndeplinite, cu prețul sacrificiului ostașilor români. Cu ocazia Zilei Armatei, urez militarilor români și tuturor celor care activează în domeniul militar, la mulți ani și felicitări pentru devotamentul față de țară!“, a declarat Marian Crușoveanu.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Adrian Stoian, noul președinte al PMP Mangalia

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Ca urmare a demisiei lui Petru-Mihai Crăciun din funcția de președinte al PMP Mangalia, Adrian-Ionel Stoian a fost numit președinte interimar al acestei organizații. PMP face precizarea că până acum Adrian Stoian a ocupat funcția de vicepreședinte al PMP Mangalia și are o vastă implicare în desfășurarea campaniilor electorale, „fapt pentru care avem convingerea că din noua funcție de președinte al PMP Mangalia va motiva, atât organizația, cât și electoratul să promoveze proiectele propuse de candidații PMP la alegerile parlamentare.“

„Cea mai bună urare pe care o pot face domnului Adi Stoian odată cu numirea în funcția de președinte interimar al PMP Mangalia nu poate fi „bun venit“, el fiind deja în organizație, ci este: „mișcăm Mangalia“. Mult succes, Adi Stoian!”, a declarat Claudiu-Iorga Palaz, președintele PMP Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: