Conecteaza-te cu noi

Societate

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are angajați noi

Published

on

În data de 15 noiembrie a.c., la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța s-a desfășurat un concurs pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție vacante, respectiv de muncitor calificat – îngrijitor de animale, treapta IV din cadrul Secției Microrezervație și păsări exotice.

La acest concurs s-au înscris două persoane, dar numai una dintre ele s-a prezentat în fața comisiei de examen. Este vorba despre Cioacă Irinel, care a fost admis cu un punctaj final de 68,83 puncte.

De asemenea, în intervalul 15 – 18 noiembrie, s-a desfășurat concurs pentru ocuparea unei funcţii contractuale de execuţie vacante, respectiv  supraveghetor din cadrul Secției Delfinariu.

La acest concurs s-au înscris doi participanți, ambii obținând rezultat favorabil. Cea mai bună medie a obținut-o însă Litu Florentina, respectiv 76 de puncte, care a devenit astfel angajat al CMSN Constanța.

Advertisement

”Precizăm că, în conformitate cu art.30, al.4 din HG 286/2011, „se considera admis la concursul pentru ocuparea unui post vacant/temporar vacant candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidatii care au concurat pentru acelasi post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar”.”, au precizat reprezentanții CMSN Constanța.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions