Conecteaza-te cu noi

Politica

Concluziile comisiei de anchetă a alegerilor din 2009, prezentate luni în plenul comun al Parlamentului

Published

on

Plenul comun al celor două Camere se va reuni, luni, de la ora 15.00, pentru prezentarea concluziilor raportului privind comisia care a anchetat alegerile prezidenţiale din 2009. Pe durata celor opt luni de activitate, în cadrul comisiei au fost audiate 45 de persoane, printre care Elena Udrea, Gabriel Oprea şi Adriean Videanu.

Raportul comisiei va fi trimis Parchetului ICCJ, Administraţiei Prezidenţiale, Consiliului Superior al Magistraturii şi Guvernului. Comisia a fost constituită ca urmare a acuzaţiilor jurnalistului Dan Andronic, potrivit cărora, în cel de-al doliea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din 2009, în sufrageria lui Gabriel Oprea s-ar fi aflat procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi fostul şef al SRI, actual ambasador al României la Washington, George Maior.

La comisie a fost chemată de mai multe ori /pentru audiere şi şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, însă aceasta a refuzat de fiecare dată invitaţia.

O propunere legislativă a preşedintelui comisiei de anchetă, deputatul PSD Oana Florea, vrea ca refuzul unei persoane de a se prezenta la audieri într-o comisie parlamentară de anchetă să constituie infracţiune şi să fie pedepsit cu închisoarea de la opt zile la trei luni sau cu amendă penală în valoare de 10.000 de lei şi cu interzicerea de a ocupa o funcţie publică timp de trei ani.

Advertisement

Fostul preşedinte Traian Băsescu spunea, pe 9 septembrie 2017, că membrii comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 sunt “ridicoli”, susţinând că PDL avea un singur om în secţiile de votare, în timp ce şase partide care erau împotriva candidaturii sale aveau şi ele reprezentanţi şi întrebându-se cum putea fura acel singur om din comisie buletinele de vot. Aceasta este prima reacţie a lui Băsescu după raportul preliminar al Comisiei parlamentare, potrivit căruia el şi Emil Boc ar fi favorizat fraudarea alegerilor.

„Eu cred că sunt atât de ridicoli cu aceste concluzii încât nu merită o reacţie a mea”, spunea atunci fostul preşedinte. El a susţinut că ştie foarte bine că nu au fost fraudate alegerile în favoarea sa. “Ştiu foarte bine că nu au fost fraudate în favoarea mea, iar acest lucru este dovedit de faptul că în timp ce noi, PDL, am avut un singur om în secţiile de votare, ei au avut reprezentanţi din şase partide, toţi împotriva candidaturii mele, susţinătorii lui Geoană. Cum putea acel om să fure buletine de vot”, a spus Traian Băsescu citat  de adevarul.ro.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions