Connect with us

Politica

Consilierii județeni Bola și Gima (PNL) îi chestionează pe primarii din județul Constanța

Publicat

la

Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal Bogdan Bola și Stelian Gima au transmis, ieri, către toate administrațiile publice locale din județ o adresă oficială prin care li se solicită informații cu privire la capacitatea de funcționare a rețelelor de electrificare în vederea preîntâmpinărilor situațiilor de urgență din perioada sezonului rece, informează Biroul de presă al PNL Constanța prin intermediul unui comunicat.

Potrivit declarațiilor consilierului județean liberal Bogdan Bola (foto), „succesul acestei inițiative depinde și de răspunsul rapid al primarilor. Această inițiativă, care nu are culoare politică, este menită să ne dea o viziune globală în ceea ce privește problemele pe care le au comunitățile locale cu rețelele electrice, astfel încât să putem acționa coerent în rezolvarea acestora, împreună cu ENEL și Consiliul Județean Constanța”.

Adresa trimisă tuturor primarilor din județul Constanța o puteți citi integral mai jos:

Domnule Primar,

Domnilor Consilieri Locali,

În calitate de consilieri județeni în Comisia Juridică, Ordine Publică și Situații de Urgență din cadrul Consiliului Județean Constanța, dorim să vă sprijinim în preîntâmpinarea unor situații de urgență care pot apărea în iarna aceasta și în cele care vor urma.

În ultimii ani, în județul nostru am avut parte în timpul anotimpului rece de fenomene meteorologice extreme: viscole, ninsori abundente pe perioade mai lungi de timp, episoade de ger năprasnic. Având în vedere și declarațiile directorului executiv al Agenției Naționale de Meteorologie, se pare că nici în acest an nu vom avea o iarnă ușoară sau lipsită de astfel de fenomene meteo extreme, fapt ce va duce la apariția codurilor portocalii și roșii de vreme rea. Aceste evenimente au condus, de multe ori, la blocarea localităților, la izolarea cetățenilor și la căderea rețelelor de electricitate. Unele dintre aceste rețele au o durată de funcționare îndelungată, puține dintre acestea fiind reabilitate sau modernizate.

De asemenea, din discuțiile purtate până în acest moment, rezultă că majoritatea intervențiilor echipelor de la ENEL la rețelele de tensiune medie și joasă (iluminat stradal și iluminatul locuințelor) au fost făcute la solicitările cetățenilor și nu a administrațiilor locale. Acest fapt a condus, în majoritatea cazurilor, la efectuarea de lucrări de reparații și nu la schimbarea/modernizarea echipamentelor de distribuire a energiei electrice.

Potrivit Agenției Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, întreruperile de curent în rețeaua administrată de E-Distribuție Dobrogea în anul 2016 au însumat 217 minute per consumator. De asemenea, tot anul trecut, potrivit aceleiași agenții, numărul de întreruperi a serviciului de alimentare cu energie electrică per consumator a fost de 5,13 în rețeaua administrată de E-Distribuție Dobrogea.

Având în vedere aceste date statistice, previziunile meteo pentru această iarnă dar și istoricul fenomenelor meteo extreme din ultimii ani, domnule Primar, domnilor consilieri locali, dorim să facem tot posibilul să vă sprijinim în prevenirea situațiilor grave cu care s-ar putea confrunta localitățile dumneavoastră și cetățenii săi. De aceea, vă rugăm ca în termen de șapte zile să ne comunicați dacă:

– există în comunitatea pe care o conduceți probleme cu tensiunea mică a rețelelor electrice, fluctuații sau întreruperi dese ale curentului electric?

– sunt necesare posturi de transformare electrică noi? Aici ne referim la înlocuirea celor foarte vechi sau la posturi de transformare adiționale.

– rețelele de curent electric sunt modernizate și izolate?

– în anii anteriori (cel puțin trei ani) au existat probleme ale rețelelor de curent electric medii sau joase?

Menționăm că orice detaliere a locației unde au apărut problemele va ajuta mult (ex. satul unde a apărut problema, cartierul sau strada/străzile).

După ce toate datele vor fi comunicate și centralizate, vom înainta o adresă către conducerea Consiliului Județean Constanța pentru a lua act de problemele semnalate de dumneavoastră. Ulterior vom solicita conducerii ENEL Dobrogea o audiență în care să prezentăm această situație și vom depune toate diligențele necesare rezolvării eventualelor probleme înainte ca acestea să apară. De asemenea, răspunsul dumneavoastră este foarte important atât pentru noi cât și pentru conducerea ENEL pentru ca lucrările de mai mare anvergură să fie cuprinse în planul lor de investiții pentru anul viitor, o situație cât mai clară transmisă direct din teren putând face diferența într-o astfel de previziune.

Domnule Primar, domnilor Consilieri Locali, vă asigurăm de întreaga noastră susținere în proiectele dumneavoastră, indiferent de culoarea politică. Considerăm că doar prin acțiuni comune putem schimba în bine viața locuitorilor județului nostru și îi putem scuti de evenimente neplăcute în iarna care vine și în cele viitoare.

sursa foto: Cuget Liber

Comments

comments

Politica

Firmele din HoReCa ar putea fi scutite de o parte din impozit. Mircea – Titus Dobre: „Măsura este incompletă“

Publicat

la data de

Scris de

Guvernul ar putea institui scutirea de la impozit, pentru o perioadă de 180 de zile, a contribuabililor care desfășoară activități în domeniul HoReCa, au declarat surse guvernamentale pentru stiripesurse.ro. Potrivit sursei citate, măsura este luată în calcul pentru că starea de alertă o să fie prelungită, iar restricțiile afectează desfășurarea activității companiilor care oferă servicii în hoteluri, baruri, restaurante.

Scutirea de impozit specific, analizată la Guvern, este gândită pentru persoanele juridice române care desfășoară activități corespunzătoare codurilor CAEN: 5510 – “Hoteluri și alte facilități de cazare similare”, 5520 – “Facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată”, 5530 – “Parcuri pentru rulote, campinguri și tabere”, 5590 – “Alte servicii de cazare”, 5610 – “Restaurante”, 5621 – “Activități de alimentație (catering) pentru evenimente”, 5629 – “Alte servicii de alimentație n.c.a.”, 5630 – “Baruri și alte activități de servire a băuturilor”.

Propunerea a fost comentată pentru Ordinea.ro de fostul ministru al Turismului, Mircea-Titus Dobre, actualul președinte al UGIR Constanța.

„Aceasta măsura ar fi trebuit completată prin scutirea impozitelor asupra bunurilor mobile, imobile, dar și pentru obligațiile de plată privind angajații.“, a spus fostul ministru al Turismului.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

3% din sumele colectate de stat de pe urma jocurilor de noroc, redirecționate pentru monumentele istorice

Publicat

la data de

Scris de

Parlamentarul de Constanța Remus Negoi a susținut, astăzi, în Comisia Economică a Senatului proiectul pe care l-am inițiat pentru modificarea Legii nr. 422/2001 în vederea clarificării unor situații incerte privind colectarea Timbrului Monumentelor Istorice. În Lista monumentelor istorice din România figurează peste 30.000 de obiective, însă statisticile sunt îngrijorătoare în ceea ce privește starea de conservare a multora dintre acestea, spune Negoi.

„Timbrul Monumentelor Istorice reprezintă unul dintre puținele instrumente naționale de finanțare pentru protejarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice. Sunt însă probleme importante în ceea ce privește colectarea sumelor ce urmează a fi apoi reinvestite în lucrări de prezervare a patrimoniului cultural și, din acest motiv, am propus modificarea legii astfel:

  • Alocarea a 3% din sumele colectate la bugetul de stat de la operatorii economici care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc către Ministerul Culturii, pentru Institutul Național al Patrimoniului, în vederea finanțării lucrărilor de restaurare, conservare şi consolidare a monumentelor istorice.
  • Timbrul monumentelor istorice se percepe de la operatorii economici, editori sau producători, de a proprietari, titulari ai dreptului de administrare sau ai altor drepturi reale asupra monumentelor istorice, imobilelor situate în zona de protecție a monumentelor istorice, în zonele construite protejate sau de la beneficiarii veniturilor realizate.“, a afirmat Negoi.

Senatorii din Comisia Economică au votat „pentru” în unanimitate, iar reprezentantul Ministerului Culturii a susţinut modificarea legislativă pe care a senatorul constănțean a inițiat-o.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Țeapă! Ministrul Energiei: „Ordonanța privind corectarea facturilor uriașe nu se poate aplica retroactiv, ci de la 1 februarie“

Publicat

la data de

Scris de

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, le dă o veste proastă românilor. El a anunțat că schema de compensare a facturilor la energie şi gaze va fi aplicată de la 1 februarie, și nu retroactiv de la 1 ianuarie așa cum se anunțase inițial. Noua ordonanţă de urgenţă va fi adoptată în şedinţa de Guvern din această după-amiaza, a spus el, în conferinţa “Criza energetică – soluţii la problemele momentului”, organizată de DC News. Ministrul a fost întrebat de când se vor aplica în facturi noile discounturi, întrucât existau informaţii că Guvernul are de gând să implementeze retroactiv noua schemă, de la 1 noiembrie 2021. “Nu vrem să avem riscuri de neconstituţionalitate şi nicio lege nu acţionează retroactiv, de aceea nu se poate aplica retroactiv, ci de la termenul clar de 1 februarie. Vom discuta în coaliţie în perioada imediat următoare şi vom gândi ce vom face de la 1 aprilie. Avem mai multe scenarii”, a afirmat Popescu, conform Agerpres.

El a arătat că impactul bugetar al acestei scheme este de 3 miliarde de lei, bani care există în bugetul de stat. Întrebat de ce statul nu a decontat banii către furnizori la timp, el a precizat că acest lucru se va întâmpla după ce facturile vor fi întocmite conform legii.

Sursa: stiripesurse.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: