Conecteaza-te cu noi

Administratie

Consilierii non-PSD din Agigea fac front comun pentru proiecte valoroase

Published

on

Consilierii locali din Agigea aleși pe listele USR PLUS, PNL, PER, Pro România și PMP au decis să strângă rândurile pentru a adopta o serie de proiecte necesare și valoroase pentru comunitatea lor. Colaborarea aleșilor locali non-PSD pleacă de la ideea sprijinului  reciproc pentru promovarea celor mai importante măsuri propuse de fiecare formațiune în parte. Vorbim de idei noi și interesante, propuse spre implementare, precum digitalizarea administrației locale, înființarea unui departament de fonduri europene și aplicarea pentru proiecte care să conducă la construirea unei centuri ocolitoare, a unor pasarele pietonale peste drumul național, la anveloparea blocurilor sau la creșterea atractivității zonei din jurul lacului Agigea.

Punctual, Alianța USR PLUS propune:

–           Bugetarea participativă – implicarea cetățenilor in dezvoltarea localității, prin alocarea a 10% din bugetul local pentru proiecte propuse și votate de acestia.

–           Transparentizarea si digitalizarea administrației publice locale, precum si diminuarea birocrației.

Advertisement

–           Parc fotovoltaic pentru producerea de energie electrică verde, în vederea acoperirii necesarului de consum din spațiile publice.

PNL propune:

–           Varianta ocolitoare Agigea – Topraisar – Negru Voda pentru a evita ambuteiajele si pentru a decongestiona circulația din comună.

–           Pasarele sau subtraversare pietonală pe DN 39 in zona centrala a localității Agigea.

–           Program de cadastrare a suprafețelor de teren si imobilelor utilizându-se fonduri europene nerambursabile.

Advertisement

Partidul Ecologist Român (PER) propune:

–           Amenajarea văii Lazu, prin transformarea acesteia în zona de relaxare și dotata cu piste de biciclete, băncuțe, foișoare și iluminat.

–           Anveloparea tuturor blocurilor din comuna Agigea.

–           Reabilitarea clădirii din satul Lazu și transformarea acesteia în sediu secundar al primăriei Comunei Agigea, precum și înființarea unui dispensar uman și a unei farmacii în aceiași clădire.

Partidul Pro România propune:

Advertisement

–           Construirea unor piste pentru biciclete in jurul lacului cu acces din centrul localitatii, zone pentru pescuit sportiv, spatii de recreere atat pentru copii cat si pentru adulti.

–           Reabilitare trotuare, str Trandafirului/Tiberiu Brediceanu cat si Str Traian Vuia /Nicolae Titulescu (zona dintre Primarie si centru de o parte si de alta a Sos. Mangalia)

–           Realizarea unui coridor pietonal și ciclistic intre Steaua de Mare si plaja Agigea cat si spatii de recreere.

PMP propune:

–           Modernizarea sistemului de management al deșeurilor prin introducerea colectării selective.

Advertisement

–           Construirea unei geamii noi sau extinderea actualei geamii din Agigea.

–           Înființarea unui centru de permanență medico-social în cadrul dispensarului uman, mai ales în condițiile actuale de răspândire a virusului SARS COV-2.

În afara acestor proiecte, consilierii celor cinci formațiuni politice vor să se implice în comun pentru adoptarea unor măsuri precum dezvoltarea rețelei de canalizare în Agigea și Lazu, asfaltarea străzilor, extinderea iluminatului public, construirea de locuințe sociale prin ANL, înființarea unui adăpost pentru animalele fără stăpân și sterilizarea câinilor, colectarea selectivă a deșeurilor și ecologizarea zonelor verzi.

O altă propunere comună, care vizează mai degrabă o restabilire a normalității, ar fi retragerea titlului de cetățean de onoare acordat de Consiliul Local în mod nejustificat primarului Cristian Maricel Cîrjaliu.

Consiliul Local Agigea, constituit în urma alegerilor locale, este format din 5 consilieri PSD, 4 consilieri USR PLUS, câte doi consilieri de la PNL și PER și câte un consilier de la PRO România și Partidul Mișcarea Populară.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions