Conecteaza-te cu noi

Administratie

Consilierii USR îl acuză pe Chițac că nu vrea tarife mai mici pentru parcările din Constanța

Published

on

Primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat, recent, în cadrul unei emisiuni moderată de Feri Predescu la Ziua de Constanța, că nu este de acord cu micșorarea tarifelor de parcare, inclusiv din stațiunea Mamaia. El a spus că nu se poate ca un oraș precum Constanța să aibă prețuri așa mici la parcare. Afirmația primarului a fost comentată și de consilierii USR Constanța, cei care, împreună cu aleșii PNL, au inițiat un proiect de modificare a regulamentului parcărilor, ce include și reducerea tarifelor. Modificările din noul regulament al parcărilor, propuse de USR Constanţa şi convenite alături de consilierii PNL, prevăd reducerea tarifelor, gratuitate pe timp de noapte în tot municipiul și reducerea tarifelor din Mamaia prin clasificarea unei importante părți din stațiune în zona 2.

Cătălin Iacob, consilier municipal din partea USR Constanța:

„Consilierii USR şi PNL au trimis noua variantă a regulamentului către direcţiile din cadrul primăriei. Acestea au venit cu propriile modificări. După o serie de întâlniri a consilierilor locali cu reprezentanţii direcțiilor, s-a convenit asupra unei variante finale care să fie, în sfârşit, urcată în consultare publică. Această variantă a ajuns pe masa primarului Vergil Chiţac, care NU ESTE DE ACORD cu unele modificări. Astfel, varianta convenită a fost transmisă din nou către direcțiile din cadrul primăriei. Între timp, regulamentul s-a întors pe masa primarului şi stă acolo de mai bine de trei săptămâni, fără ca vreunul dintre consilierii municipali să fie informat despre intenţia unei decizii sau modificări.

Și uite așa ne învârtim în cerc vicios, iar parcarea în stațiunea Mamaia rămâne 94 de lei pe zi. Acum, că primarul Constanței și-a scos dopurile din urechi, poate ar trebui să țină cont de nemulţumirile constănţenilor, ale turiştilor, de propunerile consilierilor USR și PNL și să urgenteze modificarea regulamentului parcărilor din municipiu.“

În cadrul emisiunii, edilul Chițac a afirmat că tarifele de parcare din Constanța sunt mici în comparație cu alte localități din țară. Chițac a dat exemplul localității Sinaia, unde, spune Chițac, „parcarea costă 10 – 12 lei ora!“

În replică, liderul consilierilor USR Constanța, Dumitru Caragheorghe, a pus pe pagina sa de Facebook un link în care notează faptul că primarul minte.

„Găsiți în linkul de mai jos ultimele tarife aprobate în Consiliul Local Sinaia: 4 lei/ora! Dacă reușim să începem să comunicăm, hai să nu-i mințim pe constănțeni continuu: 

https://www.primaria-sinaia.ro/2021/02/10/hotararea-nr-3-din-data-de-05-februarie-2021/?fbclid=IwAR0FL5c1WGsxHXIZ9e_W5Qdi-zr0Q3Z1hMmkXT7hBrdUqfXRxUsm_UYbe3s

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions