Conecteaza-te cu noi

Politica

Consilierul județean Marian Crușoveanu (PNL): Mai bine proiectul „Nicio școală fără toalete” decât “Festivalul Berii”

Published

on

Consilierii județeni din partea PNL au creat, în ședința ordinară de astăzi, numeroase discuții vizavi de proiectele introduse pe ordinea de zi a ședinței ordinară în cadrul căreia președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu, a solicitat vor pentru proiectul de buget pentru anul în curs. Tocmai la acest proiect, aleșii liberali au cerut socoteală pentru modul în care au fost alocați banii în acest an, chiar șeful administrației județene fiind cel care a declarat că în 2018 banii sunt mai puțini. De aici, liberalii i-au cerut lui Țuțuianu să aibă în vedere proiectele educaționale, medicale și sociale și să renunțe la festivaluri de genul celor promovate de Consiliul Județean Constanța, respectiv Festivalul Berii și Festivalul Vinului Dobrogean.

Marian Crușoveanu de la PNL a explicat că sunt oportune investițiile în instituțiile de învățământ, respectiv construcția de toalete și nu alocarea de bani pentru festivaluri, respectiv 250.000 de euro pentru cele două festivaluri prezentate. Mai mult, Crușoveanu susține promovarea de proiecte educaționale, medicale și de infrastructură rutieră.

“Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța de astăzi, 14 februarie a.c., au fost introduse spre aprobare, printre diverse alte proiecte, bugetele mai multor instituții locale finanțate de CJC. Pe lista de investiții promovate de Consiliul Județean Constanța pentru instituțiile aflate în subordine am regăsit mașini de spălat în valoare de 22.000 E bucata (marca Miele fiind una exclusivistă, de lux) sau organizarea Festivalului Berii și a Festivalului Vinului Dobrogean, în valoare de 250.000 E. Propunerea noastră, a consilierilor județeni ai Partidului Național Liberal, a fost aceea de prioritizare a finanțării altor proiecte, cu adevărat necesare și urgente pentru județul Constanța. Mă gândesc aici la proiectul „Nicio școală fără toalete” prin care propunem ca unitățile de învățământ să renunțe la vechile haznale din cauza cărora mulți copii au avut de suferit sau la promovarea unui proiect privind achiziționarea de incubatoare pentru Secția de Neonatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. De asemenea, Consiliul Județean Constanța ar putea demara un proiect privind întocmirea de cadastre pentru toate drumurile județene, peste 85% dintre drumurile județene neavând, la această dată, cadastru, atât de necesar pentru accesarea de fonduri europene! Acestea sunt doar o mică parte din exemplele utilizării eficiente a fondurilor Consiliului Județean Constanța, irosite astăzi pe activități și proiecte care din păcate nu aduc niciun beneficiu concret și de durată locuitorilor județului Constanța”, explică Marian Crușoveanu.

sursa foto: Ziua de Constanta

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions